Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Closer

Într-un război - Closer


Andrei Gorzo

Dilema Veche, martie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Closer începe cu un cîntec şi un schimb de priviri. Schimbul, între Natalie Portman şi Jude Law, are loc pe o stradă din Londra. Cîntecul, The Blower's Daughter, e o alegere bună, ceea ce era de aşteptat de la Mike Nichols, autorul Absolventului: cu tot sex-appeal-ul lui Anne Bancroft, mrs. Robinson n-ar fi devenit una dintre cele mai mari eroine din cinematograful american dacă n-ar fi avut un Simon şi un Garfunkel care să cînte despre ea. "Nu pot să-mi iau ochii de pe tine", cîntă Damien Rice în Closer, "nu pot să-mi iau gîndul de la tine". Cu alte cuvinte, o stare de maximă expunere la accidente de tot soiul. Atunci cînd femeia e lovită de o maşină, bărbatul o conduce la spital. Ea e o stripteuză abia venită de la New York. El scrie – deocamdată, la rubrica de necrologuri a unui ziar, dar, cînd îl revedem, se pregăteşte să-şi lanseze un roman (bazat pe relaţia lui cu stripteuza) şi îi pozează fudul unei fotografe de succes (Julia Roberts). A trecut un an, dar asta deducem din dialog, pentru că n-am fost anunţaţi – şi era normal să nu fim: nici scînteia care, într-o bună zi, nimiceşte podeaua de sub picioarele tale, nu obişnuieşte să anunţe înainte de a sări, şi în ziua aceea, între scriitor şi fotografă sar cîteva scîntei.

Scriitorul cunoaşte apoi un medic (Clive Owen). Îl cunoaşte pe Internet, într-o cameră de sex-chat: "Tu la ce te gîndeşti cînd faci laba?" Dialogul care urmează e una dintre cele mai năvalnice şarje ale unui autor (dramaturgul Patrick Marber, adaptîndu-şi propria piesă) care tăvăleşte cuvintele prin toate secreţiile noastre intime pînă cînd se îmbibă – atît cît se pot îmbiba nişte cuvinte – de concreteţea brutală a sexului: un duet virtual ce urcă, în împroşcături de obscenităţi pe monitor şi într-o gîfîială de prim-planuri cu cei doi bărbaţi, spre înălţimi ce sînt asociate, de obicei, întîlnirilor providenţiale între spirite-pereche. Poanta e că scriitorul minte: se prezintă cu numele fotografei şi îi dă întîlnire doctorului într-unul din locurile ei preferate. Doctorul se duce la întîlnire. Cînd îl revedem, la o expoziţie de-a fotografei, a devenit partenerul ei. El intră în vorbă cu fosta stripteuză, pătratul se închide şi în curînd avem o problemă.

Atunci cînd o pierde pe fotografă (care între timp a devenit soţia lui), doctorul dă drumul la furie fără nici o consideraţie pentru convenţii de tipul civilizaţiei, al urbanităţii. Civilizaţia e doar un halat alb, iar el e un rege barbar uzurpat. Nu e urban, e suburban. Toţi actorii sînt fotografiaţi de aşa manieră încît, în anumite momente, toate impurităţile din aerul londonez par să se fi depus în jurul ochilor şi pe obrajii lor (doar frumuseţea lui Natalie Portman rămîne imună la tratamentul ăsta), dar Clive Owen e singurul care chiar are o faţă "de stradă", o prezenţă bine pătrunsă de aerul tare al cartierului şi al barului; are ce avea Jack Nicholson la vremea cînd juca în Carnal Knowledge de Nichols (1971) sau, ca să nu ne îndepărtăm atît de tare de Londra, are rugozitatea şi inflamabilitatea tînărului şi încă neîmburghezitului Richard Burton. Suferă fără pudoare, foloseşte fără reţinere limbajul suferinţei, care pentru el (ca pentru mulţi dintre noi) e unul şi acelaşi cu limbajul obscen. Pare a fi, într-o asemenea măsură, la cheremul pasiunilor sale – un sălbatic gol, însîngerat şi răzbunător, incapabil să poarte o mască –, încît, atunci cînd îi propune soţiei să se mai culce o dată cu el, ca s-o lase în pace, nu te gîndeşti că s-ar putea să aibă un plan de contraatac. Dar el n-a rîs degeaba atunci cînd i s-a spus că nu e într-un război; ştie că este şi ştie cum să-l cîştige.

Oare distribuitorul român a făcut o glumă cinică atunci cînd a prezentat Closer în avanpremieră extraordinară de Ziua Îndrăgostiţilor? Cum l-or fi încasat cuplurile acelea de adolescenţi? Mi-i imaginez pe unii dintre ei stînd la o cafea şi privindu-se peste masă ca peste un cîmp de bătălie, după ce-au ieşit învineţiţi din sală. Dar filmul nu e chiar atît de bun. Cu acest rol, Julia Roberts a făcut o alegere curajoasă, dar n-a oferit şi o interpretare curajoasă. "Nu sînt o hoaţă", spune ea la un moment dat. Sigur că nu: e o fată cu principii şi cu simţul datoriei; e Julia Roberts, o credem. Dar nu credem că acest simţ bolnăvicios, masochist, al datoriei e dezlocuit la un moment dat de pasiunea erotică. Pur şi simplu nu e mare lucru între ea şi Jude Law – în orice caz, nu destul cît să-l solicite la maximum pe formidabilul războinic sexual Clive Owen. (Personajul lui Law trebuia să pară, prin comparaţie, infantil şi răzgîiat, dar nici atît de infantil şi de răzgîiat cum pare.) Excelentul cunoscător al capcanelor şi al chimismelor cărnii, Mike Nichols, n-a ştiut să-şi calculeze muniţia astfel încît să producă pagube maxime. Sau poate că pur şi simplu a devenit mai tolerant şi mai vulnerabil la farmecul Juliei Roberts – o ispită, desigur, dar una neprimejdioasă, ispita păcii şi nu a războiului.





 Toate articolele despre Closer


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 and so it is / just like you said it would be - Closer, Monica Zarna
 Adevărul ne face oameni. Şi suferim... - Closer, Marius Dobrin
 Closer. Cui i-e frică de Mike Nichols?, Andrei Creţulescu
 Closer - Dincolo de teatrul pe ecran, Călin Stănculescu
 Closer - eleganţa unei intense sexualităţi, Giulia Ghica Dobre
 Toate articolele despre Closer


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer