Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pianista Magdalena Müllerperth în Concertul de Schumann


Marcel Frandeş

septembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijată de Horia Andreescu a susţinut un concert in memoriam Mihaela Ursuleasa, la 20 septembrie 2012, în sala Ateneului Român. Programul a cuprins Rapsodia nr. 2 în la major, op. 11 de George Enescu, Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 54 de Robert Schumann, solistă Magdalena Müllerperth şi Simfonia nr. 6 în la major, WAB 106, de Anton Bruckner. Cu acelaşi repertoriu, ansamblul simfonic al Filarmonicii George Enescu, dirijat de Horia Andreescu, a efectuat, un scurt turneu în Germania. În 23 septembrie 2012 au concertat la catedrala benedictină din Ottobeuren-Bavaria, iar apoi, în 24 septembrie, la Stuttgart, în Beethoven Sall - Liederhalle, li s-a alăturat ca solistă, din nou, pianista Magdalena Müllerperth.


În deschiderea concertului, publicul a ascultat îndrăgita rapsodie eneciană în la major, compusă în 1902. Interpreţii au dezvăluit minunata înveşmântare orchestrală a temelor populare lăutăreşti. Din nou m-am convins că ei sunt neîntrecuţi. O afinitate unică îi îndeamnă să cânte de fiecare dată cu autenticitate, prospeţime şi sensibilitate această Rapsodie. Oricare alt asnsamblu simfonic o interpreta, parcă ceva ... lipsea, deşi textul era corect redat. Muzicienii Filarmonicii George Enescu ştiu ce înseamnă parlando rubato şi îl au în sânge. Cântă dezinvolt ca şi cum partitura e înscrisă în sufletul lor. De pildă, solo-ul de violă a fost entuziasmant. Intervenţiile harpei, înălţătoare. Corzile au ţesut armonic un covor unde se auzeau tot felul de jocuri, cântece de jale, balade ori elegii.
 

Cântând pe garnitura a II-a de instrumente (prima era deja trimisă în Germania), suflătorii au reuşit să obţină toate efectele sclipitoare, toate acele melisme pline de suavitate ce dau savoare acestei muzici unice.
 
A urmat Concertul pentru pian în la minor de Robert Schumann în interpretarea Magdalenei Müllerperth. Tânăra pianista germană a început studiul pianului la vârsta de cinci ani. A devenit eleva profesoarei Sontraud Speidel, urmând apoi cursurile Staatliche Hochschule für Musik din Karlsruhe. După 2007 a studiat sub îndrumarea lui Alexander Braginsky la Hamline University of Minnesota în SUA. Începând cu anul 2010, pianista s-a perfecţionat cu profesorul Jerome Rose, la Mannes College din New-York. Magdalena Müllerperth a obţinut peste 30 de premii la concursuri naţionale şi internaţionale, la categoria pian solo, duo de pian şi acompaniament, dintre care amintim: Les Rencontres Internationales des Jeunes Pianistes de l'An 2002 - Belgia, Premiul I şi Premio della Critica RAI, la Concorso Europeo di Musica Pietro Argento, Italia-2004, Premiul I la concursul Jugend musiziert, Germania-2005 şi Premiul I la Minnesota Orchestra, Young People's Symphony Concert Association, Minneapolis, 2008. A concertat în Germania, Danemarca, Belgia, Italia, Austria, Cehia, Franţa, Elveţia, Ucraina şi SUA. Pentru 2013 pianista are programat un turneu în Australia. În anul 2011 ea a lansat al doilea său CD-intitulat Dreamscenes.
 
În concertul de la Ateneul Român, solista serii, Magdalena Müllerperth, a adus o anume inocenţă sonoră. Ea posedă o tehnică pianistică foarte bună pe care o utilizează cu uşurinţă şi naturaleţe. Frazarea sa are o bună cizelare şi eleganţă. Căutam însă, gândurile poetice ale muzicii romantice schumanniene. Le-am căutat până la ultimul sunet al concertului. Nu le-am găsit. Franz Liszt spunea despre creaţia lui Robert Schumann: "muzica lui Schumann se adresează mai mult unor firi gânditoare şi spirite serioase, care nu se menţin la suprafaţă, ci înţeleg să se coboare în adâncuri, ca să caute acolo perla ascunsă". Involuntar încercam o comparaţie interpretativă: debutului prime părţi, Allegro affetuoso unde contrastul pe care îl făcea de pildă pianista Hélène Grimaud, care maraca magnific trăirea arzătoare, şi debutul cuminte al Magdalenei Müllerperth, care reda doar fidel textul muzical. Accentele sale expresive erau puţin convingătoare, neînviorând formulele ritmice punctate ale acordurilor înlănţuite. Mă aşteptam să aud în acest moment 'urletul' lui Robert Schumann, furios pe accidentul de la mâna sa dreaptă. Iar apoi, subit, să îi aud declaraţia înflăcărată, cea a unui îndrăgostit nebuneşte de Clara. De asemenea, ca gen muzical, fantezia[1], presupune o anumită libertate formală, care ar trebui să invadeze interpretarea. Ideal era ca solista să fi creat timpul său muzical, unul diferit de cel fizic obiectiv. Poate ar fi găsit astfel, o cale de a ajunge la masa critică afectivă pentru a transmite emoţii şi semnificaţii memorabile. Acompaniamentul orchestral a fost unul îngrijit, în stil, iar dialogurile dintre solistă şi orchestră au beneficiat de o mare cursivitate, datorită lui Horia Andreescu, care a dirijat impecabil.
 
La cererea auditoriului pianista a cântat Des Abends, în re bemol major din Fantasiestücke op. 12 de Robert Schumann. Mult mai destinsă, Magdalena Müllerperth a survolat această miniatură instrumentală cu multă delicateţe şi linişte a spiritului. Am perceput aici aceea indicaţie a compozitorului, Sehr innig zu spielen (a cânta cu multă intimitate). Figura lui Eusebius - component visător al personalităţii duale a compozitorului, în opoziţie cu pasionalul Florestan - era într-adevăr prezentă prin interpretarea pianistei. Trioletele de şaisprezecimi au fost însoţite de o fină tehnică a pedalizării, ideea muzicală fragilă, desprinzându-se cu claritate, la mâna dreaptă.


După pauza concertului simfonic, am ascultat Simfonia nr. 6 de Anton Bruckner. Dirijând din memorie, Horia Andreescu a sugerat prin sunete când lumina radiantă, în părţile extreme, când estompările vibraţiilor mate, în mişcările mediane. Intervenţia solistică a flautului din expunerea temei secunde a primei părţi, Majestoso, a fost una plină de melancolie. Confruntarea dintre unisonul corzilor şi unisonul suflătorilor de lemn a condus la desprinderea generoasă a conturului celei de a treia idei muzicale. În Coda, cu sonorităţile suflătorilor de alamă (dialog între corni şi trompete), tema principală se plimba prin mai multe tonalităţi, într-o atmosferă grandioasă. Impersionant a răsunat acel cântec funebru din Adagio - sehr feierlich, intonat de corzi şi susţinut de tromboane. În Finale, bewegt, doch nicht zu schnell, am remarcat frumoasa intervenţie a clarinetului solo. Am ascultat cu bucurie o muzică fascinantă, într-o interpretare foarte bună.


[1] Prima parte a concertului a fost iniţial concepută în 1841 ca o Fantezie pentru pian si orchestră.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2012


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Cantata Ioan Damaschinul de Taneev la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 Violonista Mihaela Martin în Concertul nr. 2 de Bartók, Marcel Frandeş
 Sunetul aurit al violonistului Liviu Prunaru, Marcel Frandeş
 Concert aniversar România-Germania la Ateneu, Marcel Frandeş
 Triumf al Orchestrei Române de Tineret la Berlin, 2012, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2012


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer