Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Premium Rush

B nu vine automat după A - Premium Rush


Andrei Gorzo

Dilema Veche, septembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În limba română, noţiunea de film de serie B e adesea folosită la paritate cu cea de film (american) prost, dar, în limbaj industrial, "seria B" desemnează, pur şi simplu, o categorie de produse proiectate nu cu scopul de a sparge piaţa, ci doar cu acela de a o menţine aprovizionată, iar memoria instituţională a criticii de film îi reţine asocieri mai curînd pozitive. Aşa-numita "politique des auteurs" lansată de Cahiers du Cinéma în anii '50 a fost un efort concertat de a aplica paradigma romantică a valorii estetice (cultul geniului, primatul autoexpresiei şi al viziunii personale asupra lumii etc.) în cazul unor opere care pînă atunci trecuseră, în ochii intelighenţiei, drept cel mult superior-comerciale (opera unui Hitchcock sau a unui Howard Hawks), dacă nu chiar drept serie B din cea mai umilă (opera unui Samuel Fuller sau a unui Anthony Mann).

Oarecum în paralel cu revoluţionarii de la Cahiers..., dar sui generis, criticul american Manny Farber juca la ambele capete ale spectrului estetic (capătul cel mai elitist fiind cinema-ul de avangardă, iar capătul cel mai plebeu fiind seria B), împotriva centrului. Centrul era, pentru Farber, teritoriul mastodonţilor sau al "elefanţilor albi", iar noţiunea lui peiorativă de "elefanţi albi" cuprindea laolaltă blockbuster-uri (Christopher Nolan-ismele timpului său), filme de Oscar (King's Speech-urile timpului său) şi mainstream festivalier (mai mult de trei sferturi, să zicem, din selecţia unei ediţii obişnuite de Cannes): pe scurt, filmele-eveniment, a căror înălţare deasupra masei filmelor de rînd tinde să fie luată de publicul generalist drept rezultat al unei selecţii naturale, cînd, de fapt, cele mai multe dintre ele ies în faţă nu pentru că sînt mai bune, ci doar pentru că sînt mai bine poziţionate, în virtutea unei combinaţii de forţă economică (în scoaterea lor în faţă s-a investit serios) şi spirit conformist. Susţinînd în permanenţă că adevărata viaţă cinematografică e de găsit nu atît în centrul pieţei, cît la capetele sau periferiile ei (la amîndouă - cea hiperrarefiată şi cea lipsită de orice pretenţii), Farber rămîne un model de critic stricător de joc, care-i irită pe spectatorii ocazionali (refuzînd să le satisfacă nevoia de a crede că puţinele filme pe care au timp să le vadă sînt şi cele care merită cel mai mult să fie văzute) şi tocmai prin asta necesar.

În această tradiţie se înscrie şi recenta proclamaţie a ilustrului filmolog şi blogger David Bordwell (o autoritate în comunitatea academică internaţională a studiilor despre cinema, în special în domeniul analizei stilistice a filmelor) cum că proaspăt lansatul Premium Rush, care e prin excelenţă un actioner de serie B, scurt şi fără pretenţii, este şi "unul dintre cele mai bune filme mainstream" ale anului, arătînd o mai bună stăpînire a meseriei (a narării cinematografice, a filmării şi montării unei scene de acţiune etc.) decît arată un film-eveniment precum The Dark Knight Rises. Superlativul folosit de Bordwell iese în evidenţă, dar nu sare prea departe de nota dominantă a receptării jurnalistice de care a avut parte filmul în SUA, indiferent dacă ne uităm la New York Times sau la Village Voice; de la Farber şi de la Cahiers... încoace, criticii isteţi au învăţat să ţină un ochi deschis pentru posibilele nestemate ascunse în output-ul hollywoodian de rutină. Ce-au văzut criticii în Premium Rush? Un film care e (aproape) de la un capăt la altul o cursă-urmărire şi care, în comparaţie cu megaproducţii ca The Dark Knight, Spider-Man sau The Avengers, pare aproape la fel de pur şi de low-tech, la fel de lipsit de balast şi de bombast dramaturgic, actoricesc sau video-acustic, ca scurtmetrajele pe care le realiza Mack Sennett, pe bandă rulantă, pe la 1912 (şi din care Chaplin a învăţat atîta meserie).

Ubicuul actor Joseph Gordon-Levitt (acesta e cel de-al treilea film cu el lansat pe ecranele noastre în ultimele trei luni, după The Dark Knight Rises şi Hesher) joacă rolul unui biciclist angajat la o firmă de curierat din New York (prezentată succint ca o frăţie hawksiană de frumoşi nonconformişti de diverse rase), pe mîinile căruia ajunge un plic rîvnit (violent) şi de altcineva (Michael Shannon). Motivaţia rîvnitorului (personajul negativ) e la fel de modestă ca pretenţiile întregului film: tipul s-a îndatorat la mafia jocurilor de noroc. Pe lîngă Mazda lui şi bicicleta eroului, în joc se mai prind, în diverse momente, alte trei biciclete - a prietenei eroului, a unui rival de-al acestuia şi a unui poliţist sennettian. Personalitatea fiecăruia e creionată din una, două linii - suficiente pentru nişte personaje care se trag din desene animate (pe erou îl cheamă Wilee, ca pe coiotul din Looney Tunes) -, iar zig-zagurile lor prin trafic nu par să fi fost bibilite semnificativ pe computer.

N-aş merge atît de departe încît să recomand filmul cu toată gura (nimic din ce oferă nu e la fel de memorabil ca urmărirea cu biciclete din Project A al lui Jackie Chan), dar s-ar chema că nu-mi fac datoria dacă n-aş observa că cinema la fel de curat cum e cel de-aici (în felul lui) nu se distribuie prea des în sălile noastre, fie ele de mall sau de artă.




 Toate articolele despre Premium Rush


6 comentarii

  • Bine, dar...
    Sebastian M. Ceolca, 02.10.2012, 14:03

    ... notiunea filmului de serie-B e atit de interpretabila (de critici, cit si de cinefili), incit tinde sa devina un corespondent cinematografic al unui test-rorschach. Daca nu a si devenit!... Nimeni nu poate pune degetul pe harta cinematografica, indicindu-ne, cu precizie, aria de desfasurare a acestui tip de cinema. De la Meyer - cu "grindhouse theaters"-urile omagiate mai tirziu de un Tarantino sau un Rodriguez - la Jess Franco si Joe D'Amato (ca sa nu mai mentionez "splatter-urile"), la mainstremul contemporan, aproape totul poate fi inclus in aceasta lista, in cel mai fericit caz... Practic, radicalizind intelegerea nisei asteia atit de recurenta, ar fi perfect posibila reducerea intregii cinematografii la istoria lunga a filmelor de serie-B.

    • Eh, sa nu exageram acum
      Andrei Bangu [membru], 03.10.2012, 14:22

      Desi sint deacord cu faptul ca filmul de serie B este un vag termen al cinema-ului contemporan, trebuie, desigur, diferentiat in 'trash' (Jess Franco, Roger Corman si altii) si 'serie B'. Personal, eu percep cinema-ul de serie B ca pe un izvor de filme cu buget redus (si, implicit, realizat cu niste vizibile mijloace modeste), care se revendica oferind niste idei subversive, o anumite ironie perversa si, eventual, niste socuri vizuale. In cazul de fata, apare una din cele mai vechi idei subversive de-ale cinema-ului american non-mainstream: politistul corupt (care naste teroare in loc de sentimentul de protectie).

      Personal, vad feature-urile enumerate mai sus ca fiind cumva corelate: bugetul redus te obliga, evident, sa inciti prin alte mijloace, de unde si temele subversive ale acestor filme si dorinta lor de a soca intr-un fel sau altul. Orice altceva (adica buget redus, film prost pur si simplu), intra la categoria trash pentru mine.

      Desigur, daca ar fi sa fim literali, probabil 'serie B' ar include si 'trash', dar daca vorbim o limba cinefilica nuantata, 'serie B' inseamna mai mult sau mai putin ce-a spus Gorzo.

  • o să comit un plagiat
    ninat [membru], 04.10.2012, 10:42

    Nu rezist ispitei de a plagia ceea ce spuneţi pe scurt despre privirea cinematografică a lui Manny Faber, îmi imaginez că privirea criticului american ar fi căzut asupra teatrului românesc şi prin această asumată furăciune vă spun, la marele fix, ce se întîmplă în teatrul nost : (...) pe scurt, spectacolele-eveniment, a căror înălţare deasupra masei spectacolelor de rînd tinde să fie luată de publicul generalist drept rezultat al unei selecţii naturale, cînd, de fapt, cele mai multe dintre ele ies în faţă nu pentru că sînt mai bune, ci doar pentru că sînt mai bine poziţionate, în virtutea unei combinaţii de forţă economică (în scoaterea lor în faţă s-a investit serios) şi spirit conformist. Susţinînd în permanenţă că adevărata viaţă teatrală e de găsit nu atît în centrul pieţei, cît la capetele sau periferiile ei ...

    Ei, mă poate cineva contrazice?! Mă gîndesc să-mi dau doctoratul în teatru, am atîtea de furat din cronicile dvs , pe care le citesc cu pasiune şi sper să mă iertaţi pt furăciune :))

    Aş putea intra şi pe teritoriul teatral al mastodonţilor sau al "elefanţilor albi", să vă spun numele regizorilor care stăpînesc teritoriul, asta ar fi partea originală din lucrarea mea de doctorat şi o feresc de eventuale atacuri :)


  • Ba deloc
    Sebastian M. Ceolca, 04.10.2012, 11:36

    Daca acceptam (si nu vad de ce nu am face-o!) ca filmul de serie-B este pina si un vag termen al cinemau-lui contemporan, nu vad de ce n-am accepta ca diferenta dintre "trash" si "serie-B" nu se impune neaparat. Caci cinema-ul contemporan rezida in cinema comercial - la rindul sau, "fiu legitim" al diferitelor directii pe care le-a urmat arta asta de-a lungul vietii ei, sub presiunea cautarilor anumitor nevoi. Macar de la aparitia VCR-ului (cu genurile, subgenurile, cinematografele si curentele implicite) la actualul mainstream hollywoodian (cu diferite abordari stilistice, in functie de bugetul permis), orizonturile lui nu pot fi scrutate de pe loc, e nevoie de o miscare cu tot corpul. Nu cred ca exista "o limba cinefilica nuantata in acest caz", ci o varietate bogata de filme care vine "la pachet" cu interpretarile noastre si, uneori, cu riscul de a crea ondulatii, dar numai dintr-un punct de vedere personal. In acest sens, "Seria-B" e supusa unei perpetue metamorfoze, intr-o zona in care uneori se bijbaie pe intuneric.




  • ---
    Federico, 25.09.2013, 19:15

    "(refuzînd să le satisfacă nevoia de a crede că puţinele filme pe care au timp să le vadă sînt şi cele care merită cel mai mult să fie văzute"

    Ouch! I know the feeling.

    Am vazut acum doua zile filmul si am venit sa re-citesc cronica si voiam doar sa las un scrijel aici despre cat de mult mi-a placut ideea asta.
    Doare, dar imi place ca e adevarata.

  • Noutate
    Eduard, 26.09.2013, 17:17

    Tocmai de am aflat de acest film, "Premium Rush", cred ca o sa il vizionez cand voi avea timp, vreau sa vad cum se descurca Joseph Gordon-Levitt, fiind unul dintre actorii mei preferati.

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Gorzo


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer