Regizoarea de origine franceză este în primul rând interesată în filmele sale de personajele feminine, figurile masculine fiind rapid consumate şi eliminate, aşa cum se întâmplă şi în À ma soeur! / Fat Girl, unde tatăl se volatilizează după numai câteva apariţii din cadrul familial pe seama dependenţei de job, părăsind casa de vacanţă pentru a se reîntoarce la birou. El este imediat înlocuit cu tânărul italian, Fernando, bărbatul care dă naştere şi conturează conflictul dintre două surori total opuse: Elena şi Anaïs.
Anaïs are 12 ani şi se află mai tot timpul în preajma frumoasei sale surori, Elena, care la 15 ani flirtează fără timiditate atunci când îl întâlneşte pe Fernando la o terasă. Intrarea tânărului în dormitorul celor două fete (Elena se întâlneşte pe ascuns cu Fernando în camera lor, iar Anaïs asistă din umbră la dezvirginarea acesteia) determină discuţii fără pudoare despre sexualitate, şi în special despre misterul în care se învăluie primul act sexual. În timp ce pentru Elena momentul primului contact fizic este asociat doar sentimentului de dragoste reciprocă, pentru Anaïs lucrurile ar fi mult mai uşoare dacă s-ar petrece fără nici un pic de afecţiune mutuală.
Mai bine de jumătate din film Breillat o transformă pe Anaïs în martorul primei experienţe sexuale a surorii sale, şi în aceeaşi manieră face şi publicul părtaş la discuţiile enervant de plictisitoare şi la şirul interminabil de întrebări stupide care preced prima noapte de dragoste dintre Elena şi Fernando. Breillat reuşeşte să surprindă în mod original şi inteligent etapele premergătoare actului sexual, de altfel extrem de fragile şi uşor de ratat, lăsând fiecare gest şi fiecare cuvânt în cursul firesc al lucrurilor. Şi reacţiile lui Anaïs sunt foarte bine dozate şi prezente în cantităţi mici, dar suficiente. După o astfel de scenă, Breillat nu rupe imediat ritmul lent al filmului, urmărind să intensifice cât mai mult cu putinţă impactul ultimelor cadre care dinamitează în doar câteva secunde lentoarea spectatorului.
Mama fetelor, mai mult absentă în film, ajunge să bănuiască escapada sexuală a fetei atunci când iese la iveală un inel pe care Fernando i-l oferise Elenei. Următoarele câteva minute sunt filmate în interiorul unui automobil, mama împreună cu cele două surori îndreptându-se spre oraş unde Elena urmează să fie supusă unui consult ginecologic. În tot acest timp, discuţiile sunt rarefiate şi conving incapacitatea mamei de a interacţiona şi empatiza cu proprii copii. Scena aminteşte de filmul lui Michael Haneke, Der siebente Kontinent / The Seventh Continent, în care, la fel, rutina zilnică a unei familii este îndelung suprinsă de camerele de filmat, iar factorul perturbator se declanşează exploziv şi pe neaşteptate în ultimele secvenţe.
Scenele lungi în care Anaïs mormăie cântecele despre plictiseală sau în care înoată în piscină şi sărută când placa de lemn pentru sărituri, când scara de metal a bazinului sunt eradicate într-o fracţiune de secundă în parcarea unde mama fetelor opreşte pentru o scurtă pauză de odihnă. În mod imprevizibil parbrizul maşinii este zdrobit, iar Elena şi mama ei nici nu apucă să reacţioneze, una este omorâtă cu o lovitură de topor, iar cealaltă este sugrumată. Doar Anaïs priveşte de pe bancheta din spate, lipsită de orice reacţie, chipul criminalului care ia forma bărbatului mult evocat de Anaïs în discuţiile cu sora mai mare. Anaïs este violată şi lăsată în viaţă, pretinzând apoi fără urmă de resentiment în faţa poliţiştilor că nu s-a întâmplat nimic împotriva voinţei sale.
Scena finală este o erupţie grotească a ceea ce a fost o analiză meticuloasă a unui fapt comun şi banal din viaţa fiecărui adolescent: momentul primului act sexual. La fel ca în A Real Young Girl şi în Fat Girl, Breillat subţiază până la limită realitatea de fantezia închipuită. Prin filmele sale Catherine Breillat se îndepărtează de redările tradiţionale care recurg la simulare şi substituţi şi preferă să rămână pe teritoriul minat al cinema-ului interesat de căutare, şi nu de răspuns.