Să integrezi în dans personajele lui Caragiale - mereu ridiculizate, mereu arătate cu degeţelul de către cei "în regulă" - este un act de har şi graţie pe care Gigi Căciuleanu, regizor şi coregraf, îl împlineşte cu seninătate şi cu elevaţia celui care acceptă să intre într-o lume chestionabilă fără a-şi demonstra triumfător superioritatea propriilor valori. Ne-am obişnuit să îl citim pe Caragiale sau să venim la montările pieselor lui pentru a râde sau pentru a acuza sub masca umorului un viciu, o lipsă. De data asta, Gigi ne dă artistic peste nas şi ne demonstrează cum fiecare gest al celor de care ne-am obişnuit să râdem capătă altă amploare, altă dimensiune metafizică prin dans.
Splendoarea pe care o emană Cetăţeanul turmentat când în delirul lui îşi adecvează bastonul - suavă prelungire a corpului - la ritmurile Sonatei lunii este mai grăitoare decât orice comentariu de manual. Corpurile posedate de dans ale tuturor femeilor fatale se transformă brusc, dintr-un act de seducţie de mahala, într-o ordine simbolică şi plină de semnificaţie.
Acolo unde cel mai facil şi la îndemână este să "spui lucrurilor pe nume" şi să pui ironie, Gigi Căciuleanu a pus poezie. Pentru asta îi mulţumim noi, spectatorii plictisiţi de morală, şi i-ar fi mulţumit, fireşte, şi Caragiale. Caragiale-poetul, care iată, există...
D'ale noastre după I. L. Caragiale
Teatrul Naţional Bucureşti
Regia şi coregrafia: Gigi Căciuleanu
Scenografie: Corina Grămoşteanu
Asistent coregraf: Lelia Marcu
Muzică originală: Lucian Stan, Marius Mateşan, Dan Handrabur, Cristina Handrabur, Cristian Stanciu, Vlaicu Golcea, Mitoş Micleuşanu
Cu: Ioana Marchidan, Ioana Macarie, Ramona Bărbulescu, Lari Giorgescu, Cristian Nanculescu, Ştefan Lupu, Istvan Teglaş, Adrian Nour, Alexandru Călin