Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Les Films de Cannes à Bucarest, 2012

Elia Suleiman, Vlad Ivanov, lansări de carte şi premiere în weekend la Les Films de Cannes à Bucarest, 2012


Comunicat de presă

octombrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
A început Les Films de Cannes à Bucarest, 2012! Timp de o săptămână, cinefilii au parte de întâlniri cu regizori şi actori renumiţi, premiere venite direct de la Cannes, masterclass-uri şi discuţii la Meeting Point-ul de la Institutul Francez. După deschiderea cu 7 días en La Habana / 7 Days in Havana, filmul colectiv distribuit în cinematografe de Independenţa Film şi proiectat în prezenţa regizorului Elia Suleiman, weekend-ul continuă cu mai multe surprize pentru spectatori, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu.

Elia Suleiman, unul dintre cei apreciaţi regizori contemporani, se va întâlni cu spectatorii de două ori sâmbătă, 20 octombrie 2012: la Cinema Elvira Popescu, de la 13.30, la proiecţia filmului The Time that Remains (Cannes, 2009) şi la Cinema Studio, de la 15.00, la Yadon ilaheyya / Divine Intervention (Premiul Juriului şi Premiul criticii, Cannes, 2002), două filme profund personale despre conflictul dintre Israel şi Palestina. Regizorul va răspunde întrebărilor publicului la finalul fiecăreia dintre cele două proiecţii.


Filmul preferat al criticii internaţionale la Cannes 2012, V tumane / In the Fog, regizat de ucraineanul Sergei Loznitsa şi cu Vlad Ivanov în distribuţie, este unul dintre titlurile de neratat ale weekend-ului. Drama de război în care actorul român joacă rolul unui căpitan nazist a obţinut Premiul FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film). Imaginea este semnată de Oleg Mutu, singurul director de imagine cu două filme în competiţia 2012 de la Cannes: După dealuri şi V tumane / In the Fog. La finalul proiecţiei, Vlad Ivanov va povesti despre rolul său, colaborarea cu Sergei Loznitsa şi despre dificultăţile acestei producţii.

O recomandare a zilei este şi Beasts of the Southern Wild, de Benh Zeitlin, cel mai tandru şi magic film din selecţia canneză 2012, premiat cu Camera d'Or, Premiul FIPRESCI pentru secţiunea Un Certain Regard şi o menţiune a Juriului Ecumenic. Pelicula va rula sâmbătă, de la 17.00, la Cinema Elvira Popescu.



Probabil unul dintre cele mai aşteptate filme din program, Holy Motors, în regia lui Leos Carax, va rula de la 18.00, duminică, la Cinema Studio. Considerat unul dintre filmele nedreptăţite de palmaresul din 2012 al Festivalului de la Cannes şi notat cu 4 sau 5 stele de majoritatea criticilor, Holy Motors, a fost decretat cel mai interesant experiment vizual şi scenaristic al ediţiei 2012.


De la 20.30, tot la Cinema Studio, este programată mult-aşteptata premieră Cosmopolis, în regia lui David Cronenberg, cu Robert Pattinson în rolul unui tânăr miliardar.


Proiecţia va fi precedată, de la 18.30, la Meeting Point-ul de la Institutul Francez, de lansarea oficială a cărţii lui Don DeLillo, Cosmopolis, apărută în colecţia Biblioteca Polirom. Despre cel de-al treisprezecelea roman al celebrului scriitor şi transpunerea lui pe marele ecran vor vorbi traducătoarea Veronica Niculescu, scriitorul Cristian Teodorescu şi criticul de film Ileana Bîrsan.
***
Festivalul a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, cu sprijinul financiar al Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi cu concursul Institutului Francez din Bucureşti. Festivalul beneficiază de sprijinul distribuitorului român Independenţa Film.
***
Partenerii evenimentului sunt Orange România, Enel România, BMW Group România, Groupama Asigurări, Petrom, Apa Nova Bucureşti, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză din România (CCIFER), Hotel Epoque, Illy, Innova.
Maşina oficială a evenimentului va fi noul BMW Seria 7.
Parteneri media: Digi 24, România Liberă, Radio Guerilla, Hotnews.ro, Ziare.com, BeWhere, Zile şi nopţi, Cinematique, LiterNet.ro, Port.ro, Cinemarx.ro, Urban.ro, Studentie.ro, Filmreporter.ro, b365.ro, Cinefan.ro, Artactmagazine.ro, Decât o revistă, Smile Media, Urban Things, Spectacular TV, Cărtureşti.
Noutăţile, informaţiile despre bilete şi programul Les Films de Cannes à Bucarest vor putea fi consultate pe site-ul www.filmedefestival.ro. Pentru informaţii suplimentare, ne puteţi contacta pe adresa contact@filmedefestival.ro sau la 0720 722 107. Ne puteţi urmări şi pe contul de Facebook Les Films de Cannes a Bucarest.




 Toate articolele despre Les Films de Cannes à Bucarest, 2012


0 comentarii

Spacer Spacer