Saşa Bandi şi Persona Non Grătar - realitatea în bucăţi lipite cu bandă adezivă

Fabrica de Pensule a devenit de o bună bucată de timp un punct de reper în ceea ce priveşte manifestările cultural-artistice, atât prin diversitatea spaţiilor de expunere, a proiectelor promovate, cât şi datorită locului propriu-zis în care acestea sunt găzduite, vechea clădire a fabricii de pensule din Cluj-Napoca. Saşa Bandi este cel mai tânăr dintre artiştii care au expus lucrări cu ocazia deschiderii unui nou sezon de proiecte şi împlinirea a 3 ani de existenţă a centrului cultural. Găzduită de Galeria Bázis, expoziţia tânărului artist clujean - Persona Non Grătar -, a constituit unul dintre puţinele evenimente din această serie care au reuşit să puncteze rolul pe care îl deţine acest spaţiu, acela de centru de artă contemporană, în care competiţia reprezintă un factor important în desfăşurarea producţiei artistice. Tocmai prin contrastul pe care l-a creat în comparaţie cu celelalte expoziţii, a subliniat faptul că galeriile nu ar trebuie să se mulţumească doar cu prezenţa în cadrul Fabricii, unde să etaleze expoziţii a căror calitate şi display sunt discutabile. Ţin să precizez acest lucru în ciuda faptului că numărul spaţiilor expoziţionale şi al platformelor artistice a crescut în ultima vreme, pentru multe dintre acestea interesul faţă de calitatea expunerilor şi faţă de selecţia artiştilor a scăzut.

Revenind la Persona Non Grătar, aceasta cuprinde un număr mare de lucrări, dintre care unele prezentate deja în cadrul unei alte expoziţii, No Law - al cărei concept central a fost visul. Chiar dacă din acest punct de vedere ar putea exista tentaţia de a considera expoziţia actuală un tur de forţă în imaginarul artistului, spaţiul expoziţional nu pare supraîncărcat sau suprasaturat, ci, tocmai prin acest aspect, se cere descoperit, cheamă vizitatorul în apropierea lucrărilor, o apropiere fizică în care e nevoie şi de atenţie. Expoziţia păstrează un echilibru între formă, dimensiune şi amplasament, ceea ce per ansamblu creează un aspect vizual interesant.
  Alăturarea atâtor lucrări (mai vechi sau proaspăt expuse) nu este deranjantă fiindcă toate nuanţează relaţia dintre imagine, text şi asocierile care se pot crea în mintea privitorului. Majoritatea sunt însoţite de cuvinte dinadins scrise greşit sau de bucăţi de text care pot sau nu să aibă legătură cu imaginea. Tot ceea ce este prestabilit, asociat mecanic ca înţeles - de la expresii, la proverbe sau rugăciuni -, tot ce funcţionează după o regulă normativă, devine pentru Saşa Bandi un subiect de investigaţie şi prelucrare vizuală. Fie că este vorba despre vis sau despre o realitate mult mai clar specificată, citirea lucrărilor invocă memoria, provoacă prejudecăţile şi articulează noi fragmente de realitate în note amuzante. Din acest punct de vedere, expoziţia deschide un dialog prin lucrări şi prezentare astfel încât să provoace audienţa.
 
Realizate pe bucăţi de hârtie sau carton, îndoite, rupte şi lipite cu bandă adezivă, lucrările mai noi continuă maniera în care este tratat suportul material, o manieră instituită în expoziţia precedentă. Însă prin comparaţie, ceea ce se poate observa este o evoluţie a stilului către un figurativ mult mai întunecat, nu neapărat cu forme conturate. Încărcate de negru şi mânjite cu vopsea, acestea sunt lucrările care iau atitudine, manifestându-se prin conţinut ca imagini critice, ironice şi fascinante construite prin apel la o estetică a urâtului amestecată cu mult umor. Ele reunesc subiecte precum religia, arta, personaje ocolite în mediul social sau din underground-ul tinerilor, primele datorită normelor mult mai puternice care planează asupra lor, iar cele din urmă într-un soi de contrapunere care aduce în prim-plan ceea ce de obicei e evitat sau considerat tranzitoriu.


Dincolo de asta, procedeul formal care stă la baza construcţiei vizuale a lucrărilor aminteşte structura grafică promovată de fanzinele (revistele) punk, acolo unde practica majoră a constat în ironizarea imaginilor de referinţă din mass-media, prin întrebuinţarea lor în colaje alături de texte lipsite de gramatică, o practică ce se opunea standardelor vizuale şi regulilor clasice de design. Asemeni acestora, tehnica şi stilul artistului constituie o încercare de a sublinia autenticitatea, cu diferenţa că aici nu mai este vorba de un bricolaj cu obiecte sau imagini prefabricate şi nici despre imprimarea unui sens anume. Lucrările lui Saşa Bandi sunt rezultatul unei reprezentări de imagini proprii, individuale, şi, aşa cum specificam mai devreme, nu oferă şi nici nu caută un sens clar. Importantă devine modalitatea în care se desfăşoară actul artistic, un aspect reflectat în dinamismul şi instabilitatea lucrărilor sale. Totodată, această autenticitate este susţinută şi de subiectivitate şi de trimiterile la o lume existentă, cu frânturi din cotidianul local, la experienţă.
 
Persona Non Grătar este statement-ul lui Saşa Bandi despre sine, ca artist, referitor la modul în care percepe şi disecă realitatea, cu ironie, satiră şi violenţă, un haos totuşi controlat, în care lucrările construiesc o alternativă, sau mai degrabă arată o altă faţă a realităţii, însă o realitate care nu oferă niciodată un răspuns ci dă naştere altor întrebări.
 
Expoziţia mai poate fi vizitată până la sfârşitul lui octombrie 2012, urmând ca în noiembrie 2012 ea să fie prezentată şi la Berlin în spaţiul deschis recent de către Asociaţia Bázis, spaţiu ce constituie o prelungire a platformei de artă stabilite la Cluj.