2 documentare în (mai puţin de) 3 paragrafe (ziua a şasea) - Astra Film Festival, 2012

La última calle / Ultima stradă din seducătorul cartier aflat pe coasta Mării Mediterane, La Barceloneta, care duce mai departe tradiţia unui festival anual al unei mici comunităţi locale este strada Pescarilor. Aici, femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni deopotrivă încep pregătirile pentru sărbătoarea care odinioară se celebra pe aproape zece străzi din cartier. Ultimii locuitori ai străduţelor înguste din La Barceloneta resimt presiunea supradezvoltării şi urbanizării care le pun în pericol casele, tradiţiile, amintirile; sondajele din ultimii ani plasând plaja Barceloneta în fruntea topurilor celor mai frumoase plaje urbane, ducând inevitabil la creşterea intereselor economico-politice zonale. Documentarul regizat de Rasmus Sievers şi Marina Monsonís dezvăluie din intimitatea unui grup restrâns de locuitori ai străzii Pescarilor, umorul, optimismul, energia şi forţa care îi determină să păstreze vie atmosfera de altădată când uşile oamenilor nu erau încuiate, iar oamenii nu erau înstrăinaţi unii de ceilalţi. Filmul reuşeşte să surprindă câteva calupuri excelente de dialog între vecini, secvenţe care l-ar fi făcut invidios până şi pe Almodóvar în anii '80.
 
Chernobyl Forever / Cernobîl pentru totdeauna regizat de Alain de Halleux aduce în actualitate accidentul nuclear de la Cernobîl (dacă scrieţi cuvântul catastrofă pe Google şi daţi search, printre primele link-uri afişate sunt incluse şi articole despre explozia reactorului 4 de la centrala nucleară din Ucraina) neglijat şi uitat de memoria colectivă, deşi cu riscuri şi reacţii încă posibile şi cu un efect dezastruos. Există totuşi câţiva oameni care resping neglijenţa, indiferenţa, lipsa de disponibilitate şi cel mai important, uitarea; memoria unui om este scurtă, însă viaţa unui atom este îndelungată. Filmul insistă pe problemele cu care aceştia se confruntă de mai bine de douăzeci de ani fiind marcaţi pentru totdeauna de efectele ultra-persistente ale accidentului din 26 aprilie 1986, indiferent de interesele autorităţilor de a camufla sau minimaliza situaţia actuală a centralei nucleare. Documentarul prezintă în paralel imagini din jocul S.T.A.L.K.E.R.: Shadow of Chernobyl la finalul căruia eroul îşi pune o dorinţă, iar în funcţie de aceasta moare îngropat, strivit de metale (dacă are idealuri materiale) sau se trezeşte întins pe un câmp în iarbă verde şi înviorătoare, ceea ce este o raritate în împrejurimile centralei (dacă dorinţa lui este altruistă).