octombrie 2012
O lună în Thailanda
O lună în Thailanda - debutul în lungmetraj al regizorului Paul Negoescu va fi lansat de Parada Film vineri, 16 noiembrie 2012, în cinematografele din toată ţara.

Filmul a avut premiera internaţională în competiţia Settimana Internazionale della Critica din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia (29 august - 8 septembrie 2012). O lună în Thailanda a fost, de altfel, singura producţie românească la cea de-a 69-a ediţie a celebrului festival italian.
 
O lună în Thailanda spune povestea lui Radu (Andrei Mateiu) care, în noaptea Anului Nou, descoperă că nu e mulţumit de viaţa lui sentimentală şi decide să se despartă de prietena sa, Adina (Ioana Anastasia Anton). Porneşte într-o călătorie prin cluburile şi petrecerile bucureştene în căutarea fostei iubite (Sînziana Nicola). Dar este oare ea femeia de care Radu are nevoie cu adevărat?

Din distribuţie mai fac parte actorii: Tudor Aron Istodor, Raluca Aprodu, Victoria Răileanu, Ionuţ Grama, Sabina Posea, Bogdan Cotleţ, Ştefan Munteanu, Simona Ghiţă.
Regizorul Paul Negoescu declară că O lună în Thailanda este un film despre decizii, un film despre generaţia mea - o generaţie confuză. Cei de vârsta mea au ajuns să fie mult mai superficiali în privinţa dragostei şi tind să nu mai acorde multă atenţie propriilor sentimente. Iau decizii pripite, fără a reflecta prea mult, fără să-şi asculte instinctul."
 
După premiera de la Veneţia, O lună în Thailanda a mai fost selectat în Competiţia "Emile Cantillon" din cadrul Festivalului Internaţional de Film Francofon de la Namur (Belgia) şi în competiţia de lungmetraj a celei de-a 8-a ediţii a Festivalului de Film de la Zurich. În prezent, filmul îşi continuă traseul prin festivalurile din toată lumea.

Paul Negoescu a participat în 2012 la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, în secţiunea Semaine de la Critique cu scurtmetrajul Orizont. Regizorul a realizat şi scurtmetrajele Târziu, Renovare şi Derby, care au fost selecţionate la Festivalul Internaţional de la Berlin în 2008, 2009 şi respectiv 2010, iar ultimele două au fost nominalizate pentru Premiile Academiei Europene de Film. Paul Negoescu este asistent universitar la UNATC - catedra Regie film, director artistic al Festivalului Timishort şi câştigător a numeroase premii internaţionale.
 
Filmul O lună în Thailanda, o producţie Hi Film, în co-producţie cu Abis Studio, este realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi cu participarea HBO România.

O lună în Thailanda a fost dezvoltat în cadrul CineLink la Festivalul de Film de la Sarajevo şi în cadrul atelierului Premiers Plans coordonat de actriţa Jeanne Moreau, iar scenariul filmului a fost finalist al concursului HBO.
 
Distribuit de Parada Film
Văzut de Radio Guerrilla
Susţinut de Cinemagia, PORT.ro
Parteneri media: Digi 24, Cocor Media Channel, BeWhere!, Modernism.ro, Hotcity.ro, Urban.ro, Vice, Feeder.ro, Orasulm.eu, Filmreporter.ro, Cinemarx.ro, Energiea, Hipmag.ro, Raluk.ro, Sub25.ro, Liternet.ro

Regia: Paul Negoescu Cu: Andrei Mateiu, Ioana Anastasia Anton, Sînziana Nicola, Tudor Aaron Istodor, Raluca Aprodu, Victoria Răileanu, Ionuţ Grama, Sabina Posea, Bogdan Cotleţ, Ştefan Munteanu, Simona Ghiţă

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus