Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  După dealuri

Retrospectivă integrală Mungiu la Festivalul de Film de la Salonic, 2012 / Proiecţiile în ţară cu După dealuri continuă


Comunicat de presă

noiembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Festivalul Internaţional de Film de la Salonic (2 - 11 noiembrie 2012), unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică zilele acestea o retrospectivă regizorului Cristian Mungiu. Programul-tribut, parte a secţiunii Balkan Survey, include atât filmografia completă a cineastului, cât şi o lansare de carte cu eseuri şi cronici despre peliculele sale.

La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală Mariana (1997) şi Mâna lui Paulista (1998) - ale căror scenarii au fost publicate de LiterNet aici - până la cel mai nou lungmetraj, După dealuri, dublu premiat la Cannes 2012. Cristian Mungiu va lua parte la festival şi se va întâlni cu spectatorii, criticii de film şi jurnaliştii.

"Scurtmetrajele lui Mungiu, începând cu Mariana, în 1997, sunt o mostră fascinantă a operei sale; destul de diferite, de altfel, de lungmetraje. În aceste prime eforturi de a regiza, toate reuşite, Mungiu îşi arată o latură mai înclinată spre umor; există, totodată, un strop de suprarealism în aceste filme", se arată în prezentarea organizatorilor festivalului. 

După dealuri, filmul propus de România la Oscar şi nominalizat pentru scenariu la Premiile Academiei Europene de Film, a avut parte weekend-ul trecut de proiecţii sold-out în Los Angeles, la festivalul organizat de prestigiosul American Film Institute - AFI Fest. Secţiunea World Cinema, în care a fost proiectat filmul, în prezenţa lui Cristian Mungiu, reuneşte câteva dintre cele mai bune titluri apărute pe ecrane în 2012.

După dealuri a debutat în forţă în cinematografele din România, pe 26 octombrie 2012, cu 12.741 de spectatori în primele zile de la lansare. Până duminică, 4 noiembrie 2012, filmul a fost văzut de 26.721 de spectatori, fiind organizate proiecţii suplimentare în unele săli în care cererea de bilete a fost mare. 

În efortul de a aduce filmul la cât mai mulţi spectatori, sunt organizate proiecţii speciale în mai multe oraşe ale ţării, în case de cultură, teatre sau cinematografe vechi. Pentru spectatorii unora dintre oraşele respective va fi o ocazie unică să vadă cel mai aşteptat film al anului pe ecran mare şi să-i întâlnească pe unii dintre membrii echipei.

După Slobozia, Miercurea Ciuc, Alba Iulia sau Hunedoara, După dealuri va ajunge la Deva, Lugoj, Galaţi, Alexandria, Buzău, Călăraşi sau Suceava, iar informaţiile vor fi în permanenţă updatate pe site-ul filmului.

La cererea publicului şi după ce a rulat în avanpremieră, în septembrie 2012, După dealuri va fi proiectat din nou la Vaslui, din 9 noiembrie 2012. Echipa Voodoo Films va face efortul să aducă filmul acolo unde există cereri din partea publicului. Spectatorii ne pot scrie pe festivals@voodoofilms.ro sau pe pagina de Facebook a filmului.

După dealuri poate fi văzut în continuare în multiplexurile din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Arad, Constanţa, Bacău, Piteşti, Târgu Mureş, Braşov, Brăila, Baia Mare şi Tulcea. Până pe 8 noiembrie 2012, filmul rulează şi la Cinema Victoria din Iaşi şi Cinema Arta din Sibiu. Din 9 noiembrie 2012, pelicula propusă de România la Oscarul pentru Cel mai bun film străin va putea fi vizionată şi la Cinema Dacia din Piatra Neamţ, Cinema Timiş din Timişoara şi Cinema Patria din Deva, urmând să ajungă apoi la Botoşani, Bistriţa, Râmnicu Vâlcea, Salonta şi în alte localităţi.

În jur de 40 de ţări, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia, au cumpărat drepturile de distribuţie ale filmului scris şi regizat de Cristian Mungiu, inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran.

Distribuitorul român este Voodoo Films (contact: pr@voodoofilms.ro, telefon 0720 722 107).
Parteneri media: B1 TV, TVR, Europa FM, Evenimentul zilei, Gazeta sporturilor, Ziare.com, Hotnews.ro, Zile şi nopţi, Cinematique, BeWhere, Port.ro, Liternet.ro, CinemaRx.ro, Studentie.ro, Eva.ro, Cinefan.ro, Filmreporter.ro, Spectacular TV, Cărtureşti.
Proiecţiile filmului în ţară sunt sprijinite de Provident.




 Toate articolele despre După dealuri


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 După dealuri şi Aferim! accesibilizate pentru nevăzători, Marian Rădulescu
 După dealuri de la Festivalul de film newyorkez de la Lincoln Center, Roxana Pavnotescu
 Gânduri pe marginea unui anumit tip de film - După dealuri, Marian Rădulescu
 După dealuri - proiecţie specială @ cafeneaua culturală , Marian Rădulescu
 Posibilităţile lui Mungiu - După dealuri, Marian Rădulescu
 Toate articolele despre După dealuri


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer