Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Idiotul

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Schematism redus la esenţe - Idiotul


Adrian Ţion

noiembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
N-am nimic împotriva dramatizărilor, mai ales când au la bază romane celebre. Trebuie să-şi asume şi teatrul câte ceva din epica magna a literaturii sau să tragă foloase din strălucirea narativă intrată în patrimoniul universal. Naţionalul clujean a bifat un succes de public în stagiunea 2010 - 2011 prin transpunerea pe scenă a poveştii de dragoste dintre Catherine şi Heathcliff din La răscruce de vânturi. Cine n-are timpul necesar să parcurgă pe îndelete problematica şi conflictele din romanul scris de Emily Brontë se poate pune la punct rapid cu subiectul vizionând spectacolul cu pricina aşa cum ar citi sinopsisul unui film. Desigur, produsul teatral înseamnă mult mai mult, dar trecând peste sofisticata construcţie regizorală, spectatorul poate reţine schematismul conflictual şi poate reconstitui atmosfera cărţii.

La fel se întâmplă cu dramatizarea după Idiotul de Dostoievski oferită la începutul acestei stagiuni de Teatrul Naţional Cluj-Napoca sub regia danezei Anna Stigsgaard. Textul a fost elaborat de Anna Stigsgaard în colaborare cu Ştefana Pop-Corşeu. Intriga destul de complicată a textului dostoievskian, inteligent pieptănată, redusă la esenţe, se reţine cu uşurinţă. Atmosfera preponderent ceţoasă a romanului e însă mai puţin prezentă. Se poate spune că asta nici nu contează prea mult până la urmă. Textul dramaturgic e de multă vreme doar un pretext. Se vede asta şi la Hamlet-ul prescurtat al lui Roberto Bacci, a cărui premieră a avut loc cu o săptămână înainte, tot la Naţionalul clujean. Spectacole adaptate gustului marelui public, tot mai dependent de factorul timp. Că e invitat câte un regizor străin să monteze la Cluj o tramă rusească nici nu e aşa rău. Dar în cazul spectacolului despre care vorbesc, mă întreb de ce acesta nu putea să fie rus. Poate aducea cu el mai multă simţire slavă decât Anna Stigsgaard, desigur, profesionistă cu un palmares notabil, interesată parcă mai mult de descâlcirea intrigii, decât de re-crearea atmosferei dostoievskiene. Cele câteva cântece tradiţionale ruseşti, sfâşietor de frumoase în sine (sonorizare Vasile Crăciun, voce Romina Merei) şi trei acordeoane în acţiune n-au putut suplini încărcătura ambientală necesară. Spectacolul a rămas schematic, dar corect în conturarea personajelor arhetipale, încorsetat în simboluri scenice sugestive, mai puţin legate, ce-i drept, de problematica romanului şi de specificităţile spaţiului cultural evocat. Apăsarea resimţită pe scenă ţine în frâu eliberarea catharsisului. Când spun asta, mă gândesc la faptul că rezolvările găsite pentru montare puteau fi şi pentru o altă piesă, fără parfum rusesc.

Anna Stigsgaard decupează din filele romanului câteva secvenţe din societatea petersburgheză, coruptă şi depravată, prag necesar pregătirii cadrului în care va păşi Prinţul Mâşkin. De la nevinovatul joc de societate cu scaunele se ajunge la negocierea Nastasiei Filippovna, inclusă în această cloacă a spoielilor şi aparenţelor amăgitoare. Bărbaţii care roiesc în jurul ei îşi dispută pe faţă farmecele Nastasiei, astfel că vulnerabilitatea ei sporeşte şi alegerea o proiectează pe un tărâm al instabilităţilor emoţionale, concretizat vizual prin platforma mişcătoare, rotativă, transformată în vertij al vieţii, "pământ ce fuge de sub picioare", masă festivă de nuntă, morişcă a destinului. În acest vârtej ambiguu sunt prinşi adoratorii Nastasiei, dintre care Rogojin e cel devorat de patima cea mai adâncă. Mâşkin este cel care se interpune din naivitate cu iubirea lui creştină, senină, debordând de bunătate şi altruism. Fragilul echilibru se destramă şi, lovit în orgoliul său nemăsurat, Rogojin o ucide, dar gestul său este premeditat vizual prin câte un cuţit înfipt în scândura scenei de către apropiaţii Nastasiei, întrucât, ni se sugerează, la această crimă a contribuit moral tot anturajul, întreaga societate care a asistat pasiv la disperarea ei sau implicându-se greşit a împins-o în braţele lui Rogojin şi a morţii. Se mai pot lega firave şi puţine fire epice, precum idila lui Mâşkin cu Aglaia şi prietenia nefirească, purificatoare, dintre Mâşkin şi Rogojin, dar acestea nu fac decât să sporească interesul pentru episodul focalizat pe negocierea Nastasiei Filippovna.

Misterul romanului e pulverizat în schematismul intrigii ţinut mai mult sub lumina unui realism convenţional, deviat cu efecte evidente, imediate în simbolistică vizuală. În afară de amintita platformă rotativă, ondulativă, multifuncţională, după cum s-a înţeles, cred, scenograful Adrian Damian aduce pe scenă argintate siluete de copaci în sclipirea divină a lunii pentru a supradimensiona replica emblematică a lui Mâşkin conform căreia "frumuseţea va salva lumea". De fapt, atâta frumuseţe spiritualizată sălăşluieşte în acest Prinţ capabil de asemenea cuvinte, şters şi fragil, fad şi batjocorit, recent întors din boală şi dintr-o altă lume, încât, dacă ai face abstracţie de cei din jur, personaje de pe scenă sau spectatori vecini de scaun, îţi vine să te întrebi: de ce e considerat idiot, de vreme ce simpatizezi cu el de la începutul şi până la sfârşitul spectacolului sau chiar simţi ca el? Nu vei fi fiind şi tu puţin bolnav în lumea asta, devenită subit prea concretă?

Cristian Rigman mi se pare un Mâşkin şters şi fragil, gata să cadă de pe picioare, abulic numai cât trebuie, fad, insignifiant şi batjocorit, subţiat în talie, blând în rostire şi hristic în povăţuire, adică aşa cum trebuie să fie prinţul palid, văzut ca o altă ipostaziere a cavalerului tristei figuri, căruia i s-a atârnat de pulpana mantalei tinicheaua cu inscripţia idiot. Strădaniile lui de a adăuga o dulceaţă subliniat nostalgică vorbelor (după întoarcerea din străinătate) sunt evidente şi de bun augur. Pentru Ramona Dumitrean mi se pare evident că Nastasia Filippovna nu va însemna un rol memorabil nici pentru ea, nici pentru spectatorul clujean, deşi prestaţie ei este remarcabilă. Ieşirile, capriciile femeii caline pe care o întruchipează sunt ţinute sub aceeaşi tensionată apăsare despre care vorbeam la început şi de care actriţa nu se poate elibera în întregime. Cu alte cuvinte Nastasia nu reuşeşte să fie nici fatalistă cât trebuie, nici pe de-a-ntregul fatală. Nefericit distribuit mi se pare Ionuţ Caras în rolul lui Parfion Rogojin. Acest minunat actor clujean nu reuşeşte să intre pe aceeaşi lungime de undă cu trăirile excesiv pasionale ale personajului decât la nivelul ambiţiei acestuia şi în scena înfăptuirii omorului, când devine convingător în exprimarea delirului. Poate şi textul încredinţat a fost nedrept cu el. Mai potrivit era, ca temperament artistic mai ales, Cătălin Herlo. Miriam Cuibus (Generăleasa Epancina), Anca Hanu (Aglaia) şi Romina Merei (Adelaida) colorează cu partituri pitoreşti ansamblul dezbaterilor conflictuale, aducând pe scenă vagi frânturi diferenţiate de feminitate slavă. Într-un con de umbră apare dragostea din vanitate a lui Ganea, personaj interpretat de Matei Rotaru. Petre Băcioiu în Toţki pare blazat, împăcat cu soarta, sustras preventiv din simbolistica platformei rotative, deoarece pentru bărbatul întruchipat viaţa nu mai e la fel de incitantă ca înainte de a o cunoaşte pe Nastasia Filippovna şi firul pasional se rupe brusc.

Spectacolul reuşeşte să evidenţieze mai ales dragostea pătimaşă, directă a lui Rogojin, intersectată aleatoriu, dar definitiv şi tragic, cu iubirea creştinească a Prinţului. Structura montării rămâne una schematică, dar mi se pare că este vorba despre un schematism funcţional, ademenitor, o posibilă lectură până la urmă din creaţia dostoievskiană.



 Toate articolele despre Idiotul


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


Alte articole

 Fericiţi cei săraci cu duhul - Idiotul, Horaţiu Damian


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer