ianuarie 2013
Sex, Drugs and Rock'n'Roll
Despre un artist polivalent, cum este Sorin Misirianţu, afirmat deopotrivă ca regizor, actor, scenarist sau autor dramatic, e greu să te pronunţi tranşant. E dificil să fixezi, în toiul unor căutări de substanţă, care dintre manifestări îi definesc mai clar personalitatea. E aproape riscant să spui care dintre imaginile oferite publicului îi vin mai bine. De ce? Pentru simplul motiv că următorul demers artistic îţi va contrazice cu siguranţă afirmaţia riscată. În fiecare din posturile încercate se simte acasă. În fiecare dă măsura talentului său. Aşadar, pentru a nu greşi prea mult, prefer să merg pe mâna lui Sorin Misirianţu însuşi, pentru a constata cum se vede el în oglindă. La sfârşitul interviului luat de Ioan-Pavel Azap în revista Tribuna nr. 220 din 1-15 noiembrie 2011, mărturisea, pe post de concluzie, că actoria îl reprezintă cel mai bine. Deci actoria e în fruntea listei.
 
Ca o confirmare de ultimă oră la cele spuse de el vine one man show-ul Sex, Drugs and Rock'n'Roll regizat de Bori Varga la Diesel Club. Textul americanului de origine armeană Eric Bogosian, exersat în scrieri de factură minimalistă cu deschidere amplă spre analiza problemelor actualităţii, oferă uriaşe posibilităţi de valorificare a personalităţii unui actor înzestrat. O adevărată probă de foc. Un tur de forţă al aptitudinilor interpretării. Se înţelege că o asemenea şansă nu a apărut în faţa lui Sorin Misirianţu pentru a o rata. Aşa că a intrat în focul creaţiei fără teamă şi fără complexe, întocmai cum abordează el de obicei orice provocare: cu o insaţiabilă poftă de joc. Asta pentru că ştie foarte bine să exploateze inteligent ofertele textului, îmbrăcându-le în verva interpretativă originală ce exclude stânjeneala sau plictisul. Cuvântul de ordine adus în spectacol e firescul cu tot ce presupune el. De altfel, actorul clujean are în structura firii sale această calitate pe care o afişează pretutindeni... fără ostentaţie. Eliminarea oricăror ostentaţii păguboase dă supleţe discursului frust, sporindu-i atractivitatea şi impactul comunicaţional.
 
Atmosfera din club e destinsă, obişnuită. Ne simţim bine. La un moment dat, un individ se desprinde dintre noi şi începe turuiala. E îmbrăcat lejer, tricou, pantaloni de piele. Îi merge meliţa nu glumă. Se răsteşte la unul aflat mai în spate, dar suntem cuprinşi toţi în persoana interlocutorului. E un coleg, un prieten. Noi înşine devenim colegii, prietenii lui. Martorii nemulţumirilor, frustrărilor, aventurilor lui. Cum persoana căreia i se adresează se schimbă mereu, noi suntem când prietenul rockerului adulat de fani, când partenerul unui business man, când Jeff, Bill sau Joe, când soţia unui Casanova, când Yvette, sculptoriţa agăţată într-un bar. Limbajul neconvenţional place, glumele presărate creează atmosferă destinsă, fără să obstrucţioneze viziunile analitice despre lumea de azi, ba chiar dimpotrivă, evidenţiindu-le în registru necruţător: "Trăim într-un rezervor uman de infecţii, trăim într-un closet uman." Adevărurile sunt spuse pe şleau, fără fasoane. Profilul ilar al unei societăţi bolnave se desenează din secvenţe trase în tuşe energice, îmbibate în sosul comediei amare. Deşi sumbre în esenţă, nuanţările ecologiste au accente comice, la fel cu imaginile needulcorate despre haznaua umană sau picantele consideraţii despre sex.
 
Să revenim însă la actor, căci el este actantul, motorul care întreţine fierberea, traversează şi leagă secvenţele diferitelor ipostazieri ale realităţii luate în obiectiv scenic. Degajat, firesc, stăpân pe sine, convingător în cele mai multe momente, Sorin Misirianţu trece cu nonşalanţă de la relevarea formelor de abrutizare umană la duioşia empatizării cu suferinţa. În el se acumulează trăiri contradictorii, greu de exprimat, dar găsind de cele mai multe ori rezolvări concludente. Nevrozele accentuate de droguri, degradarea morală, exemplificate prin relatarea chefului burlacilor, alternează cu dorinţa de a face acte caritabile sau de a da concerte de binefacere. Foarte reuşit pentru dinamica jocului e momentul rock'n'roll, efectiv ritmând pulsaţiile unei conştiinţe rebele. Îl prinde foarte bine postura de rock star agil, revoltat, veşnic neliniştit, clamând cu patimă Fuck the system! Vivacitatea actorului clujean se revarsă în cascade incitante de destăinuiri triviale, încercând să astupe virtuale fisuri cu patosul transmiterii neîntrerupte a mesajului pe care-l simţi în el colcăitor. Frustrarea arde mai tare ca revolta în pieptul tipului marginalizat, devenit arhetipul rebelului. Ca victimă a unei societăţi bolnave, cerşetorul din ultima secvenţă, convins că "oamenilor buni li se întâmplă lucruri rele" răstălmăceşte după propria-i experienţă de viaţă adevărul. Opţiunea pentru prezentul cuibărit în "clipa cea repede" pare definitivă, chiar dacă aserţiunea are învelişul grosier al limbajului străzii: "Uneori trebuie să-i tragi o flegmă între ochi Satanei ca să ştii că eşti viu". Jocul lui Sorin Misirianţu se potriveşte ca o mănuşă acestui stil nesofisticat de abordare, bogat în  libertăţi de limbaj şi trăiri tensionate.

De: Eric Bogosian Regia: Bori Varga Cu: Sorin Misirianţu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus