Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sunetul aurit al violonistului Liviu Prunaru


Marcel Frandeş

noiembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

În concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, din 22 noiembrie 2012, dirijor Christian Badea, solist Liviu Prunaru, publicul de la sala Ateneului Român a putut audia un program romantic alcătuit din Akademische Festouvertüre (Uvertura Academica), op. 80 şi Simfonia nr. 4 în mi minor op. 98, de Johannes Brahms, precum şi Concertul pentru vioară şi orchestră în la minor, op. 53 de Antonin Dvořák.
 
În deschiderea serii simfonice am ascultat Uvertura Academica de Johannes Brahms. Această lucrare a fost răspunsul dat de compozitor Universităţii de filozofie din Breslau care îi acordase în 1879 titlul de doctor honoris causa. Muzica acestei uverturi ocazionale este pătrunsă de entuziasmul pentru universul tineretului şi, totodată, de duioşie, prin prisma amintirilor de la Göttingen, cetatea universitară în care Brahms vibrase la auzul frumoaselor cântece studenţeşti. Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, aflată sub bagheta lui Christian Badea, a redat cu multă măiestrie sensul acestei lucrări, cuprinzând un material tematic ce se desfăşoară cvasi-rapsodic. Acel marş din primul episod în tonalitatea do minor, domina prin prospeţimea sonorităţilor. Au răsunat pe rând, citări din cântece studenţeşti precum: Am construit un falnic locaş (Wir batten ein stattliches Haus), Înalţ cântecul cântecelor (Ich sing' das Lied der Lieder), melodia de veche tradiţie universitară Cântecul bobocilor (Das Fuchslied), Landeswater şi, în final, celebra melodie internaţională Gaudeamus igitur, în tonaliatatea do major. Dirijorul Christian Badea a creat acea emulaţie în rândul interpreţilor, dăruind publicului o versiune luminoasă în care predomina spiritul tineresc cu elanul său specific. Un amplu ansamblu orchestral era foarte bine echilibrat de dozajele solicitate de dirijor. Se distingeau timbruri precum cele de piccolo, flaut, oboi, clarinete (în B şi în C), fagot, contrafagot, corn (în C şi în E), trompetă, trombon, tubă, timpan, tamburină, cinel, triangle, precum şi de instrumente cu coarde.
 
Concertul de la Ateneul Român a continuat cu partea solistică. Liviu Prunaru a interpretat Concertul pentru vioară şi orchestră în la minor, op. 53de Antonin Dvořák.
 
Violonistul este în prezent concertmaestru al Orchestrei Concertgebouw din Amsterdam şi, totodată, profesor de vioară la Academia Menuhin din Gstaad, Elveţia. Aplaudat pe toate marile scenele ale lumii unde a cântat, Liviu Prunaru este aşteptat cu mare bucurie de publicul din România. L-am ascultat adesea la Bucureşti şi pot spune că mă impresionează de fiecare dată prin eleganţa, siguranţa şi calitatea sunetului său. Pur şi simplu mă face să mă simt mândru că sunt român. Recunosc în el talentul şlefuit, bucuria de a dărui frumosul sonor şi entuziasmul pe care îl stârneşte în rândul artiştilor de pe scenă, cei care îl acompaniază cu atât drag.
 
La Ateneu el ne-a încântat cu dificilul Concert romantic în la minor op. 53, al cehului Antonin Dvořák. Această lucrare a fost compusă în anul 1879 şi, după revizuiri, a fost interpretată în forma sa definitivă (B 96) la 14 octombrie 1883, de violonistul František Ondříček. Ceea ce i-a reproşat compozitorului Joachim, dedicatarul concertului, au fost întreruperile bruşte ale tutti-urilor din prima parte a concertului, Allegro ma non troppo, scurtarea Reprizei, cu trecere imediată spre partea lentă mediană, Adagio non troppo, precum şi prea desele repetări din finalul Allegro giocoso ma non troppo. Concertul de vioară pare a fi mai puţin reuşit decât cel de violoncel fiind mai puţin abordat de violonişti. Însă, precum zicala omul sfinţeşte locul, Liviu Prunaru, prin violonistica sa impecabilă a 'sfinţit' acest concert, cu sunetul său aurit. Tehnica sa fără cusur te făcea să crezi că gamele, arpegiile cadenţele ori pasajele în terţe şi octave - duble coarde - sunt o joacă. Acurateţea şi claritatea emisiei sale este mereu dedicată expresiei muzicale. Frazarea pe care el o aplică are logică şi bun gust, iar agogica firească de care face uz este suprarafinată. Totuşi, se percepe multă fermitate şi claritate în intenţia sa interpretativă. Prunaru posedă o constanţă a tempo-ului impecabilă, pe care o transmite ansamblului acompaniator în mod direct. Maleabilitatea mâini sale stângi este una deosebită. În cantilene parcă îmbrăţişează tastiera viorii, obţinând un vibrato splendid, aproape vocal, iar în zonele intens tehnicizate  ale partiturii solistice, degetele sale articulează percutant pe coardele instrumentului, cabrându-se cu multă velocitate.
 
La cererea publicului, Liviu Prunaru a interpretat Andante din Sonata în la minor pentru vioară solo B.W.V. 1003 de Johann Sebastian Bach. Dacă într-o lume cinematografică stranie, precum cea din filmul Avatar, te simţi un evadat din cotidian, timpul artistic pe care Liviu Prunaru îl creează când suspendă fluxul muzical pentru o fracţiune de secundă, încheind o cadenţă armonică ori stagnând sublim pulsaţia autoacompaniamentului său, te propulsează pur şi simplu în tărâmuri sonore necunoscute.
 
În partea a doua a serii muzicale de la Ateneul Român, am ascultat Simfonia nr. 4 în mi minor op. 98, de Johannes Brahms. Christian Badea a condus orchestra reliefând latura melancolică, umbrele ori întunecimile învolburate, precum şi voluptatea de a visa, tipice acestei muzici romantice, unice prin frumuseţea ei. Artistul transmite cu o mare forţă de convingere. Percepeam acea mişcare a contrariilor specific dezvoltărilor variaţionale. Mă lăsam purtat între real şi virtual. Ţesătura acestora, cu replicile şi comentariile lor - expozitive, dezvoltatoare ori reexpozitive - se suprapuneau cu tradiţionala dinamică simfonică. În prima parte, intervenţiile cornilor erau executate cu o deosebită bravură. Apoi acea temă-semnal a trompeţilor a răsunat plenar, în tonalitatea si major. Minunată mi s-a părut trecerea de la poetizarea din sfârşitul dezvoltării formei de sonată la imaginea apoteotică din Codă. Christian Badea ştie să sugereze cu multă măiestrie senzaţia de arhaic, conferită de componentele stilistice. El realiza arcuirile melodice ale ideii muzicale din Andante moderato, prezentate de corni, într-un mod fascinant. Tocmai tonul povestitor prezent prin ostinato-ul ritmic aducea aici o anume simplitate. Frumoasă a fost şi intervenţia partidei de violoncel, cu acea temă visătoare. Momentul de tremolo al timpanilor şi al corzilor grave a adus o liniştire a atmosferei. În partea a treia, caracterul conclusiv al muzicii predomina. Frapa înlănţuirea dintre ideea muzicală fundamentală a Allegro-ului şi tema de dans popular, precum şi cu cea a unui al treilea contur melodic având caracter de marş. Graţioasa temă cantabilă a viorilor pregătea intrarea oboiului cu timbrul lui pastoral. În finalul Simfoniei în mi minor, în formă de ciacconă, se auzea tema coralului protestant Meine Tage in den Leiden, pe care Johan Sebastian Bach a folosit-o în Cantata nr. 150. Din solemnele coloane acordice ale suflătorilor, cântate într-un Allegro energico ed appassionato, se desprindea un adevărat torent muzical, ce construia variaţiunile ulterioare, încărcate de dramatism. Transfigurările din cele 30 de variaţiuni aveau o mare fluenţă. Remarcabil interpretată a fost nostalgica melodie a flautului, din variaţiunea a XII-a, în care se simţea o culoare sonoră camerală. Descumpănirea ce domina un şir de variaţiuni a fost ostoită de viorile care intonau tema de ciacconă într-o intensitate amplă, în variaţiunea a XXIV-a. Impresionantă a fost şi ultima variaţiune, în care trombonii dominau.
 
Muzica lui Johannes Brahms îţi 'amenajează' sufletul pentru mult timp, te face să locuieşti împreună cu bucuria în tine însuţi.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2012


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Cantata Ioan Damaschinul de Taneev la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 Violonista Mihaela Martin în Concertul nr. 2 de Bartók, Marcel Frandeş
 Concert aniversar România-Germania la Ateneu, Marcel Frandeş
 Pianista Magdalena Müllerperth în Concertul de Schumann, Marcel Frandeş
 Triumf al Orchestrei Române de Tineret la Berlin, 2012, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2012


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer