decembrie 2012
TARA von Neudorf este unul dintre artiştii controversaţi ai peisajului artistic românesc actual, iar asta pentru că nu face compromisuri. El desface şi critică realitatea într-o manieră atât de directă şi de provocatoare încât parte din lucrările sale au născut dezbateri intense şi au fost de câteva ori considerate suficient de ofensatoare încât să fie cenzurate. Această atitudine reticentă a instituţiilor artei faţă de stilurile de lucru în care ironia este evidenţiată constituie încă o trăsătură de care arta nu s-a putut elibera. Cel mai adesea, instituţiile recunoscute (muzee, centre de artă) aleg să promoveze lucrări şi artişti care învăluie critica într-o peliculă fină a subversiunii şi ironiei moderate sau cumulează lucrări din domenii şi spaţii creative care abia acum capătă recunoaştere oficială, practici care au rolul de a susţine imaginea permisivităţii artei. Revenind la munca lui TARA von Neudorf, cenzura cu care se confruntă devin deranjante cu atât mai mult cu cât referinţele pe care explorarea sa artistică le înglobează fac parte din registrul politico-social, tocmai acolo unde arta se auto-proclamă mediator şi furnizor de spaţiu critic.

În colaborare cu galeria bucureşteană Anaid Art, Galeria Bazis a prezentat publicului clujean un fragment din proiectul In the name of..., un proiect de mare anvergură ce numără în jur de 100 de exponate. Expoziţia a cuprins 5 lucrări realizate pe hărţi vechi de istorie sau geografie, peste care artistul a suprapus desene în marker şi vopsea, într-o grafică migăloasă, caracteristică stilului său. Alături de acestea, au fost prezentate şi câteva exponate deosebite: un sicriu în miniatură, care adăpostea oase de animale vopsite în auriu, legate cu o funie împletită, şi un donariu Sfintei Fecioare de asemenea însoţit de un şirag de oase, însă argintiu. Grupate în jurul ideii de moarte inutilă, seria de exponate trasează o inventariere cronologică a unor evenimente sângeroase din istoria naţională, începând cu dacii şi sfârşind cu imaginea comunismului.


Lucrările reuşesc să sublinieze destul de limpede ideea pe care artistul o aduce în discuţie, chiar dacă, prin comparaţie cu alte hărţi pe care am avut ocazia să le văd în cadrul proiectului, acestea cinci nu sunt neapărat cele mai bune. Nu subiectul pe care-l tratează este cel care intrigă, ci modul în care ajung să fie chestionate realităţile, ca evenimente istorice, aşa cum sunt ele prezentate la nivel discursiv, adică felul în care societatea le-a structurat, selecţionat şi perpetuat. Astfel, prezentarea istorică de care luăm cunoştinţă - din cărţile sau manualele şcolare -, constrânge şi stăpâneşte faptele într-o formă care scoate din ecuaţie tocmai umanul. Este o istorie unilaterală, în care războiul şi "luptele" înaintaşilor noştri devin acte memorabile, patriotice care nu mai au nicio legătură cu moartea sau suferinţa trăite în plan individual, ci sunt plasate undeva în zona idealului, a plăsmuirilor sau, mai bine-zis, a ficţiunii. Prezenţa morţii, în sensul de durere sau plângere - aşa cum ne confruntăm noi cu ea, nu există niciodată. Cei implicaţi sunt fie pioni, fie o masă amorfă de sacrificaţi, un număr şi o luptă în numele unui presupus bine suprem.


Cu In the name of..., TARA von Neudorf răstoarnă ordonarea prestabilită a evenimentelor istorice. Reprezentările de coşciuge care domină imaginile, vopseaua roşie împroşcată pe lucrări, aripile, bestiarul, întreaga compoziţie caracterizată de forţa detaliului, contribuie la conturarea unui imaginar deranjant. Prin violenţa sa, impactul vizual face posibilă conştientizarea celeilalte violenţe, a faptelor istorice răsfrânte asupra umanului. În acelaşi timp, se formează un contrast între materialul pe care lucrările au fost proiectate, hărţile - ca expuneri pedagogice, cu trimitere la ideea de apartenenţă şi trecere a timpului - şi conţinutul lucrărilor. Pe de-o parte lucrările traduc moartea ca fapt vizibil, iar pe de altă parte reflectă manipularea istoriei.


Stilul artistului este provocator tocmai din punctul de vedere al modului în care întrebuinţează simbolurile, prin faptul că abordarea sa poate fi uşor interpretată şi invers, drept o răsturnare a valorilor încetăţenite. Ceea ce urmăreşte este să spargă liniştea prestabilitului care favorizează veşnica repetiţie a aceloraşi erori. De aceea, el nu propune neapărat un contra-discurs, pentru că asta ar însemna de asemenea o limitare. Ceea ce face este să deschidă cutia unei altfel de istorii, periculoase pentru că ridică întrebări despre "adevărul" trecutului nostru istoric, despre oameni şi valori, despre existenţa sau inexistenţa relaţiilor care îi leagă.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus