"Niciodată şi în nici o împrejurare nu mi-a trecut prin cap să spun altceva decât că sunt româncă din Basarabia sau, pur şi simplu, - româncă." (Maria Cebotari)
A fost supranumită Domniţa Cebo, dar s-a stins din viaţă la doar 39 ani; casa sa, aflată în vecinătatea uneia din cele mai vechi biserici din Chişinăul natal, s-a ruinat, precum s-au ruinat multe destine din acea provincie devenită monedă de schimb între beligeranţii secolului XX. Înzestrată cu o sensibilitate ardentă dublată de o rară forţă dramatică, personalitatea artistică a Mariei Cebotari (nume original - Cibotaru) a fost adesea comparată fie cu cea dinamic explozivă a Annei Pavlova fie cu cea temperamentală a altor două celebre Marii care au precedat-o şi succedat-o (Malibran şi Callas).
Cvasi-necunoscută în România de astăzi (căreia i-a aparţinut, totuşi, ca naţionalitate), Maria Cebotari a fost unanim elogiată de elita culturală a vremii, primind titluri onorifice de maximă importanţă, care i-au recompensat performanţele interpretative: în 1934, Kammersängerin (gradul cel mai înalt pentru spaţiul germanic, Cebotari fiind şi cea mai tânără artistă căreia i s-a acordat acest titlu) şi, în 1943, Steaua României în grad de comandor. Înzestrată cu calităţi vocale remarcabile puse în valoare cu o naturaleţe plină de farmec, Maria Cebotari a inspirat, deopotrivă, compozitori şi regizori, determinându-i să-i dedice roluri în producţii muzicale, scenice şi cinematografice. Într-o epocă în care nu se admiteau dublajele, soprana originară din Basarabia era capabilă - servindu-se de o pronunţie desăvârşită - să vorbească şapte limbi, muzicalitatea sa nativă propulsând-o către interpretări memorabile ale partiturilor şi rolurilor în orice ipostază lingvistică, atât live cât şi în înregistrări pe peliculă. Mai mult decât atât, talentul dramatic al Mariei Cebotari a propulsat-o direct în categoria divelor marelui ecran, conferind o strălucire pasională unică fiecărui personaj interpretat, cu care s-a identificat până la asimilarea cu propriul destin.
Dincolo de efemeritatea unor bariere statale şi de cenzura politică ulterioară care amenda dur posibila atitudine colaboraţionistă a artistei faţă de ascensiunea regimului totalitar hitlerist, Cebotari rămâne, totuşi, una din cele mai proeminente figuri ale performanţei interpretative europene - muzicale şi actoriceşti - din prima jumătate a secolului trecut.
Sunt acestea doar câteva din motivele care au determinat organizarea unui simpozion dedicat Mariei Cebotari sub auspiciile Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional din România, la iniţiativa comună a unor personalităţi culturale autohtone şi din Republica Moldova: Prof. Dr. Manuela Cernat (Coordonator al Departamentului de Artă Contemporană din cadrul Institutului de Istoria Artei "G. Oprescu" şi profesor asociat UNATC I.L.Caragiale Bucureşti), Dr. Habilitat Aurelian Dănilă (directorul Institutului Patrimonial Cultural al Academiei de Ştiinţe din Moldova), Prof. Dr. Adrian-Silvan Ionescu (directorul Institutului de Istoria Artei "G. Oprescu"). În acest context, joi, 22 noiembrie, şi vineri, 23 noiembrie 2012, în Aula Academiei Române şi, respectiv, la Institutul de Istoria Artei "G. Oprescu", am putut asculta opinii de referinţă ale unor muzicieni şi filmologi proeminenţi din România şi Moldova privind existenţa zbuciumată şi meandrele carierei artistice ale sopranei din Basarabia. Prefaţată de cuvântul de deschidere al academicianului Răzvan Theodorescu (preşedinte al secţiei Arte, Arhitectură şi Audiovizual) şi de mesajele de salut ale lui Victor Opaschi (secretar de stat în Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional), Prof. Dr. Adrian-Silvan Ionescu şi Dr. Valeria Şeicanu (director al Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Chişinău), sesiunea de comunicări i-a alăturat, în postura de moderatori, pe Dr. Habilitat Aurelian Dănilă şi pe Prof. Dr. Manuela Cernat.
Structurat în asemenea manieră încât să ofere suficiente informaţii despre Maria Cebotari, atât biografice cât şi din domeniul carierei profesionale, simpozionul a fost gândit ca o alternare a prezentărilor muzicologice cu cele referitoare la arta filmului: în timp ce Prof. Dr. Grigore Constantinescu şi Dr. Viorel Cosma au detaliat capitolul biografic reflectând (în cuvinte emoţionante!) asupra impactului unei asemenea vedete în ierarhia internaţională a valorilor artei lirice, Anca Florea a completat, cu noi amănunte, portretul nonconformist al artistei, prin prisma unor extrase din presa vremii - cronici şi interviuri, iar Dr. Irina Hasnaş a dat întâietate simţului auditiv, oferind, spre ascultare, înregistrări (datate 1935-1942) din operele mozartiene Răpirea din serai şi Nunta lui Figaro (reuşită interpretativă a artistei, în dublă ipostază: Suzana-Contesa), din Traviata lui G. Verdi şi Cavalerul rozelor de Richard Strauss, precum şi o mostră de fermecătoare virtuozitate vocală surprinsă în celebrul vals Voci de primăvară al lui Johann Strauss.
Reprezentând cea de-a şaptea artă, Prof. Dr. Manuela Cernat a readus în discuţie problema promovării numelui Mariei Cebotari în mass media românească, ca una din cele mai complexe personalităţi ale artei interpretative la nivel internaţional, subliniind că "se cuvine să privim cu mai multă atenţie destinul artiştilor", poziţie susţinută - emoţionant - de Dr. Dumitru Olărescu, filmolog şi scenarist din Republica Moldova (care a evidenţiat calitatea "sintezei organice a celor două limbaje - muzical şi cinematografic" - de-a lungul carierei Mariei Cebotari, comentând "realizările sale fără egal" ca actriţă de dramă creatoare de tensiune psihologică în: Troika, Mädchen in Weiss, Starke Herzen, Mutterlied, Solo per te, Giuseppe Verdi, Il sogno di Butterfly, Amami, Alfredo!, Odessa in fiamme, Maria Malibran, pelicule realizate între anii 1930 şi 1943, unul din cele mai reuşite roluri fiind Butterfly, "un zbor frânt, de mare durere şi forţă") şi de Prof. Dr. Titus Vîjeu (care, în calitate de istoric şi critic de film, a pus într-o lumină simbolică destinul tragic al Mariei Cebotari şi al soţului ei Gustav Diessl, reflectat în cel al personajelor întruchipate de ei atât pe scenă, cât şi pe ecranul cinematografic); minuţios documentată ca şi expunerea Prof. Dr. Titus Vîjeu, cea a Dr. Marian Ţuţui, redactor-şef la Arhiva Naţională de Filme, s-a referit la peliculele anilor '30-'40, detaliind evoluţia coproducţiilor cu subiecte "naţionale" provenite din teritoriul balcanic, ce "reflectau noile alianţe politice europene şi ulterior chiar afirmarea naţionalismului şi a ideologiei de extremă dreapta" - printre ele aflându-se şi Odessa in fiamme / Cătuşe roşii (în versiune românească), coproducţie româno-italiană datată 1942, recompensată cu Medalia de aur la Bienala de la Veneţia şi, ulterior, "considerată pierdută", "datorită împrejurărilor istorice ostile" (o copie restaurată în versiune italiană a filmului fiind obţinută abia în 2002 de la Cineteca Nazionale di Roma în urma unui schimb cu Arhiva de Filme, schimb propus chiar de autorul acestei expuneri, Marian Ţuţui).
Simpozionul a fost ilustrat vizual printr-o suită de fotografii ale Mariei Cebotari (întruchipând fie instantanee din viaţa privată a artistei, fie portretizări profesioniste, fie imortalizări ale evoluţiilor sale scenice şi cinematografice), câteva tablouri-portret pictate de soţul ei, Gustav Diessl, imagini de arhivă surprinse la Berlin şi, nu în ultimul rând, secvenţe tulburătoare din filmul Odessa în flăcări (singura peliculă a Mariei Cebotari filmată în exterior românesc, protagonista acceptând să joace rolul unei cântăreţe basarabene de operă care-şi caută fiul în propria ţară bântuită de spectrul războiului, ca purtătoare de simbol a moldovenilor de dincolo de Prut). Ca un corolar al celor spuse, a fost prezentat documentarul de lungmetraj Aria (o producţie Moldova-Film, scenariul: Dumitru Olărescu, regia: Vlad Druck), realizare cinematografică impresionantă de extremă sensibilitate, arhitecturată aidoma unei opere în patru acte, cu denumiri semnificative (Uvertura - Actul I / Cucerind Europa - Actul II / Cântăreaţa zburătoare / Aria cantabile - Actul III / Voce în flăcări / Aria all unisono - Antract / Intermezzo / Colle voci - Actul IV / Adio Butterfly / Accordo finale).
În încheierea discuţiilor, Aurelian Dănilă (autor al unei monografii dedicate inegalabilei cântăreţe-actriţă, a cărei apartenenţă naţională a fost revendicată, ulterior, şi de către spaţiul germanic) şi-a exprimat speranţa că o colaborare mai apropiată între Academiile României şi Moldovei ar avea ca finalitate revelarea multor altor nume de primă mărime ale artei şi culturii basarabene şi, de ce nu, chiar împlinirea unui vis în privinţa aceleiaşi Maria Cebotari: realizarea în comun a unui lungmetraj de ficţiune care să poarte numele celebrei artiste.