Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Holy Motors

Diavolul nu se îmbracă de la Prada, e un cameleon într-o limuzină albă - Holy Motors


Cristina Zaharia

Port.ro, decembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un film greu de încadrat, cu scene care o să placă mult, dar şi unele de blocaj, despre un personaj trecând prin mai multe poveşti. Pentru că aşa decide să o facă, să se machieze şi să coboare din casa-maşină condusă de o femeie şi să îi provoace pe cei din jur. Denis Lavant, protagonistul, Eva Mendes şi, în mod neaşteptat, Kylie Minogue (contactată de regizor, aşa cum a spus în 2012 la Cannes, pentru că a văzut-o în videoclipul cu Nick Cave). Un proiect uluitor, dar foarte interesant, care merită văzut.

Dacă aţi văzut dintre filmele lui Leos Carax doar Les amants du Pont-Neuf nu puteţi să înţelegeţi de ce este considerat copilul-minune al cinematografiei franceze. El are îndrăzneala să meargă mai departe decât mulţi alţi regizori, inovând, amestecând cu exuberanţă vizuală genuri şi arte, coduri, procedee şi tehnici la fel de violent şi, totuşi, la fel de memorabil ca Besson sau Tarantino la început.

Fără limite ale imaginaţei, fără logică, cu tabu-uri aruncate în aer, nu blasfemator, dar clar ireverenţios, total imprevizibil şi tocmai de aceea provocator, filmul de faţă este genul pe care ori îl urăşti foarte tare, respingând incoerenţa şi nonsensul, ori îl vei aplauda ca pe o capodoperă modernă. Cert e că trebuie văzut şi revăzut.

Personajul principal este Oscar, cel care pare că trăieşte numai şi numai în limuzina lui albă, în care se travesteşte cu plăcere. Un căpitan Nemo într-un Nautilus pe asfalt. Şi îl vedem pe stradă în roluri ca femeie bătrână, cerşind, ca ciudat şi desuet bătrân libidinos în cimitir, gangster, bărbat pe moarte şi tot aşa, nouă ipostaze în tot atâtea poveşti. Schimbări cameleonice, cu machiaj aplicat în maşina în mişcare prin oraş. Una mai bizară decât cealaltă, mai neaşteptată, mai inutilă. Jocurile de-a aparenţa multiplicate mereu, în căutare de sens. Poate lua orice faţă vrea şi jocul lui îi forţează sieşi limitele fizice şi celor din jur pe cele psihice.

Oraşul, cu locurile sale de inspecţie şi teatru în stradă, mereu grafic în fiecare loc de filmare ales. Stranii scene amestecate cu proiecţii video, imagini de arhivă, cadre de videoclip sau performing art. Filmul dada modern.

O lume întreagă, neştiută, tăcută, mereu în schimbare, desigur periculoasă, trece pe lângă oameni din lumea reală şi micul lor cotidian. Limuzina alunecă tăcută ca o nălucă, ca o promisiune, ca o provocare, ca o ameninţare. Orice poate să se întâmple, oricând, când vrea Oscar să se oprească şi să coboare.

Carax se joacă, ne manipulează, îşi împinge actorii să-şi facă corpurile să vibreze. Îşi duce protagonistul spre ceilalţi, ca să obţină ce îi lipseşte sau, din contră, reversul lucrului cerut. Compasiunea, sau, poate, din contră, primind indiferenţa celorlalţi. Mila, furia, dragostea, frica. Limuzina de aici are alt semn decât maşina din finalul de la Dogville. Aici, mult mai subtil, mai suprarealist, nu e nimeni mântuit sau pedepsit. Mult mai ciudat, TOŢI sunt testaţi de cel cu o 1.000 de feţe.

O limuzină albă - o extravaganţă în sine, care strigă despre statutul celui dinăuntru, o maşină care nu are cum să fie trecută cu vederea, în timp ce nimeni însă nu poate să zărească înăuntru. Secretul rămâne intact, ca şi ameninţarea unui pericol ce se poate rostogoli în stradă oricând. Şi la fel de repede şi de singur plecând spre alte victime.

Multe scene splendide, numere muzicale de ţinut minte (planul-secvenţă cu acordeoane în biserică sau cântecul nu înregistrat pe coloana sonoră ci live în film al cântăreţei Kylie Minogue, aici şi actriţă în rol ataşant), multe din ele mai mult decât stranii, secvenţe care se leagă neaşteptat, mai multe poveşti cu acelaşi protagonist, semne de întrebare şi simboluri, film avangardist, frumos omagiu adus cinema-ului şi febrei creaţiei, varianta postmodernă şi tehnologizată (superb numărul de dans cu costumele mulate şi senzorii de mişcare) la 8 1/2 al lui Fellini.

Un personaj ca de joc video care îşi alege hainele, accesoriile, armele. Cine să fiu azi? Cine vreau eu să fiu! Şi realitatea dispare, materialitatea se înmoaie şi poţi să treci prin ea ca Alice în Ţara Minunilor.

Un film surprinzător, cu o femeie operator - şi veţi vedea ce tur de forţă e în stare să facă -, cu actori puşi în ipostaze incomode.

Pe Denis Lavant, probabil, l-aţi mai văzut în alte filme, multe chiar ale acestui regizor. Însă aici parcă clipeşti nedumerit, descoperind un mare actor de compoziţie. Rolul lui e visul oricărui actor - de teatru sau film. Într-o singură peliculă să străbată atâtea ipostaze, atâtea măşti, schimbări dramatice, sărituri de la violenţă la tandreţe, mai rar. Lavant ajunge la performanţă cu acest rol atât de solicitant fizic.

Că sunt "Motoare sfinte" sau (cum apare o dată când o literă filează) "Cuvinte sfinte", discursul, aşa cum este el desfăşurat de Carax, trebuie urmărit cu atenţie.




 Toate articolele despre Holy Motors


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 Persona - Holy Motors, Lucian Maier
 Roadtrip de personalitate - Holy Motors, Simona Mantarlian
 Un dublu experiment - Holy Motors, Sebastian M. Ceolca
 Frumuseţea gestului - Holy Motors, Mihai Fulger
 Los Angeles Film Critics Association: Holy Motors - cel mai bun film de limbă străină, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Holy Motors


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer