Merită bifat The Phantom Of The Opera ca să vedeţi cum Joel Schumacher – meseriaşul bun-la-toate de la Hollywood – poate să treacă de la un film de actualitate, rapid şi eficient (Phone Booth) la o supermontare de epocă, superlungă şi supercîntată. Celebrul musical al lui Andrew Lloyd Webber (taaam, tatatatataaam!) devine un desfrîu – destul de bine ţinut în frîu – al ariilor pompieriste, al scenografiei & costumelor manieriste şi al unei superdive superitaliene, La Carlotta (genial interpretată de Minnie Driver!), pentru care povestea principală nu e-un motiv întemeiat ca să nu-şi facă numărul.
"Povestea principală" e a unei cîntăreţe din corpul auxiliar, Christine Daae (Emmy Rossum, frumoasă dar inexpresivă), şi a "Îngerului Muzicii" care-o inspiră, o aspiră şi – cînd e supărat – o expiră; "îngerul" e, de fapt, "fantoma" din titlu şi, de fapt, "bestia" din Frumoasa şi bestia, cu chipul pe jumătate acoperit de mască (Gerard Butler, din păcate doar pe jumătate sexy). Între amorul pur dintre Christine şi vicontele de Chagny (pur şi plicticos) şi amorul tulbure dintre Fantomă şi fătucă, gustul nostru decadent îl alege pe-al doilea. Iar între amorul lui Lloyd Webber pentru muzică şi amorul lui Schumacher pentru design, de asemenea. În orice caz, acesta reuşeşte aici opera vieţii sale de ex-decorator: o Operă! Faptul că e "decorată" cu note muzicale este secundar: în fond, există (sau ar trebui să existe) şi un Înger al decoraţiunilor interioare...
Be Cool ("Dă-te mare şi tare!") este urmarea lui Get Shorty ("Un mafiot la Hollywood") – John Travolta revine ca să ne aducă aminte. Iar Uma Thurman apare ca să ne-aducă aminte că au jucat în Pulp Fiction – drept care mai încing un dans. Iar Robert Pastorelli, Harvey Keitel şi Danny DeVito apar ca să ne-aducă aminte că e un film cu mafioţi, The Rock (mortal!), Cedric the Entertainer & Andre 3000 (de la OutKast) – că e o parodie la filmele cu mafioţi, iar Christina Milian (o chelneriţă/cîntăreaţă de culoare), că e o parodie la filmele cu "chelneriţe-cîntăreţe-de-culoare-care-ajung-în-top".
Cel mai comic (în acest film dărîmător de comic!) este Steven Tyler explicînd de ce nu vrea să joace în film (vedeţi-l şi-o să înţelegeţi). Singurul care nu revine în "sequel" este Barry Sonnenfeld – regizorul filmului iniţial; este înlocuit, aici, de F. Gary Gray, iar ce s-a pierdut în stilizare s-a cîştigat în coolizare.
Pentru episodul 3, propun să joace şi Coolio.