Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Hobbit: An Unexpected Journey, The

Lumea nu se află în cărţi şi hărţi, ci în afară.... - The Hobbit: An Unexpected Journey


Cristina Zaharia

Port.ro, decembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Frumoasa carte a lui Tolkien despre nemaipomenitele aventuri ale unui hobbit, mult mai dense, mai încurcate şi mai amuzante decât cele ale lui Frodo din Lord of the Ring îşi începe acum drumul triumfal în film. Este rândul lui Martin Freeman să strălucească într-o trilogie de aventuri. Prima parte, ticsită de efecte, de detalii, cu mult umor, are tot ce îi trebuie ca să aducă fiecăruia ceva pe plac. Nu rataţi filmul anului.

Peter Jackson ne oferă iar o trilogie de poveste, după cartea lui Tolkien Hobbitul, despre aventurile prin care a trecut Bilbo Baggins din Comitat, atunci când a găsit Inelul.
 
Spre deosebire de Lord of the Ring, cartea de faţă a mai fost ecranizată. Există un foarte nostim desen animat din 1977, un serial tv, chiar un joc video. Jackson alege să reia o parte din personajele din prima trilogie care i-a adus gloria planetară şi asta este în acelaşi timp un avantaj - căci le iubim şi ne-am obişnuit cu ele -, dar şi un dezavantaj, pentru că te-ai săturat şi îţi doreşti ceva cu totul nou. Şi într-un caz şi în celălalt, oricât de cârcotaş ai fi sau deloc fan al seriei, te vei lăsa în voia acţiunii şi a luptelor non-stop, care te ţin cu sufletul la gură. Căci iar, din punct de vedere vizual, dar şi emoţional, filmul lui Jackson e foarte sus.

Nu avem o Frăţie a Inelului, ci o alianţă între 13 gnomi, un vrăjitor puternic - acelaşi Gandalf din prima serie - şi un hobbit. Balin - cel mai bătrân, Bifur, Bofur cu căciula lui rusească cu urechi în vânt, Bomfur cel rotofei şi pistruiat, Dori cu codiţele sale, Dwalin cu chelie tatuată, Fili şi Kili - "copiii" grupului, Gloin cel cu cicatrici pe faţă, Nori şi sprâncenele lui împletite, Oin cel surd, Ori cel pămpălău şi Thorin - prinţul gnomilor, aici pe model Aragorn, căci e rebel şi pribeag ca şi el, dar e prinţul moştenitor. Richard Armitage, ca şi Orlando Bloom ce l-a jucat pe Legolas în trecuta serie, e mult mai frumos în film, cu plete şi neguros şi năsos cum e sub povara rolului Thorin.

Prima parte începe cu Bilbo bătrân (acelaşi Ian Holm din serie) care îşi aşterne pe hârtie aventurile de demult. Şi filmul porneşte astfel cu 60 de ani în trecut pe vocea din off a personajului. Acum Jackson ne arată şi desluşeşte cum s-a ajuns în LOTR la situaţia aceea, cum de Moria, graficul, splendidul ţinut al gnomilor săpat în munte era pustiu, cum a început să se întindă umbra şi răul peste lume. Au fost 400 de ani de pace. Aşa cum LOTR începea cu spectaculoasa încleştare în care Stăpânul Întunericului pierdea puterea, Hobbitul începe cu Moria - extraordinară scenografie, plastică, cu detalii uimitoare în această lume sculptată în subteran, dar şi în satele de la exterior aidoma fortăreţelor medievale din orăşelele italieneşti din sud - sub asaltul orcilor. Şi iar scene de luptă năucitoare. Din păcate, la vizionarea la care am fost, nu am avut parte de noutatea momentului, de copia cu 48 de cadre pe secundă, ci de cea clasică, cu 24. Probabil că scenele de luptă, infinit mai clare şi mai bulversante, te introduc mai bine cu acest procedeu în mijlocul luptei. 3D-ul, pentru prima dată prezent în serie, îşi face însă din plin datoria.

În căsuţa hobbitului Bilbo, acolo unde se strâng toţi la început, Thorin cântă balada ce devine leit-motivul muzical al filmului. Cântecul Muntelui Singuratic, care spune legenda luptelor din trecut şi ce s-a întâmplat cu casa gnomilor, pare mai electric în trailer, aşa cum este frumos montat. Dar şi în realitate, în film, e momorabil, eroic. Probabil că Neil Finn va intra în lupta la Oscarurile 2013 pentru cel mai bun cântec original.

Filmul are acţiune aproape non-stop. Peisajul, din nou extraordinar, cu podişuri şi munţi de verde crud ce se întind până la orizont, este filmat des aerian, iar cadrele largi îţi umplu ochii şi inima.

Sunt flashback-uri atunci când trebuie, plasate ca în gramatica filmelor vechi, numai bune pentru momente eroice şi lirice (cum e lupta lui Thorin cu orcul uriaş Azop). Tensiune şi suspans din plin, multe înfruntări, unele după altele, de abia ai timp să respiri. Curse-urmărire cu salvări dificile, in extremis, cum îi stă bine unui film fantasy de acţiune. Plus muzica minunată care ajută imaginile şi te ţine în priză.

Spre deosebire de LOTR, filmul de acum are foarte mult umor (mirările lui Bilbo când se tot aude soneria - un deliciu!) şi asta e o bilă albă, neaşteptată, care detensionează momentele de înfruntare pe viaţă şi pe moarte.

Aparte este şi grupul piticilor, gnomii de aici, năsoşi, cu platoşele lor de piele şi şuviţele de păr împletite după moda triburilor germanice fiind cumva, subtil, prezentaţi pe model evreiesc. Foarte frumoase machiajele lor, foarte importante în film.

Tot la noutăţi apare aici un alt vrăjitor din Pădurea Verde şi cu iepurii lui speciali. Implicarea lui Gandalf e mai energică şi "efectele" lui de salvare sunt mai des folosite.

Rivendell-ul, ţinutul fermecat al elfilor, cum ştim din Frăţia Inelului, taie repsiraţia. Acum, cu mici schimbări de perspectivă, cu mult mai multe şi mai înalte căderi de ape din stâncă în jur, cu Regina Galadriel într-o apariţie mai eterică, dar mai minunată decât în trecut. Aici apare un personaj bine cunoscut din trilogia veche, o apariţie necesară ca să facă mai bine legătura. Fiind vorba de o trilogie, romanul Hobbitul a fost extins, s-a împrumutat din alte romane ale lui Tolkien pentru ca totul să se lege şi să capete profunzime şi ca lumea Pământului de Mijloc să fie prezentată complet.

Dincolo de orci şi lupii uriaşi pe care călăresc (wargi), de Regele orcilor uriaş, obez şi guşat care seamănă puţin cu Jabba the Hut din Star Wars, de hârâitul nou al lui Gollum şi de mai marea întindere a rolului lui Serkis, filmul are ca punct de forţă un moment foarte bine realizat cu Uriaşii-pietrelor, doi boxeri giganţi din stânca munţilor care se ciocnesc periculos. Scena e de mare impact, una din luptele din film cu care rămâi în minte.

Finalul, splendid, emoţionant, aproape mistic, după emoţionantul Gollum înlăcrimat, te lasă jinduind. Inelul a fost găsit, curajul lui Bilbo cel meticulos la fel, dar aventura e abia la început. Muntele Singuratic, casa gnomilor e încă departe, iar lupta cu dragonul Smaug, hoţul comorilor gnomilor, e pe listă. Partea a II-a - The Desolation of Smaug - vine în decembrie 2013, iar finalul noii trilogii, The Hobbit: There and Back Again, abia în 2014. Mai avem de aşteptat. Şi, între timp, probabil că veţi revedea acest film.




 Toate articolele despre Hobbit: An Unexpected Journey, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 Buturuga mică răstoarnă carul mare... cu gnomi - The Hobbit: An Unexpected Journey, Sabina Balan
 Din nou şi, totuşi, înapoi - The Hobbit - An Unexpected Journey, Mădălina Dumitrache
 Pitici monumentali - The Hobbit: An Unexpected Journey, Andrei Gorzo


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer