Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Seven Psychopaths

Vreau pace şi iubire... - Seven Psychopaths


Cristina Zaharia

Port.ro, decembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Iată o năstruşnicie de film, amestec de genuri, dar, în mare parte, comedie sănătoasă. Totul începe când unui gangster i se fură mult iubitul căţel shih tzu, iar el şi oamenii lui pornesc după făptaşi. Poveste în poveste, film în film, fiecare personaj din titlu cu propria sa istorie, una mai bizară, mai violentă şi mai nătângă decât cealaltă. Actori formidabili, credibili şi de la care nu îţi mai iei ochii, un dialog brici, ascuţit şi savuros şi, printre atâta hemoglobină, un final împăcat, aproape zen.

Martin McDonagh, fără delirul vizual al lui Baz Luhrmann, are o la fel de mare inventivitate şi un curaj de a umple cadrul cu detalii violente, uimitoare.

Ca în In Bruges, celălalt "hit" al regizorului, îl avem iar pe Colin Farrell personaj forţat să pornească la drum cu parteneri ciudaţi. Şi acum avem violenţă, camaraderie tacită masculină, stres şi arme, deraieri nervoase (comice), prietene care ies repede din film. Colin Farrell revine cu un rol de comedie, după savurosul Horrible Bosses şi demonstrează încă o dată că se simte confortabil şi în acest gen.

Filmul e livrat ca o glumă care te duce într-o parte sau alta, fără să bănuieşti mereu direcţia sau tonul abordat. Căci hazul se stinge brusc şi înşeală cu şiretenie aşteptările spectatorului, clişeul sentimental fiind înlocuit mereu cu o reacţie mai normală, mai brutală. Un film în film, total politically incorrect ("În film animalele nu mor, doar femeile"), amestec de genuri - film cu gangsteri, poliţist, comedie, film de frontieră, dramă psihologică, film independent.

Dincolo de povestea în sine, aşa împănată cu detalii ca la Tarantino cum e, este un film despre Hollywoodul privit din interior. O privire ironică, nu acidă, doar amuzată spre filmele de acţiune livrate pe bandă de marile studiouri, spre clişee - situaţii şi replici, rezolvări şi finaluri. "Filmul" din cimitir poate să stea oricând el însuşi ca exemplu şi promo. Veţi vedea la ce mă refer.

Total neaşteptat, nu ştii ce urmează, dacă gluma se termină cu un hohot de râs sau un glonţ tras cu seninătate.

Fără muzică în mare parte, tipic filmelor independente, cu cameră mobilă, montaj bun în cadru şi cu chipuri filmate deseori de aproape, filmul are piloni puternici în prezenţa unor actori dăruiţi cu talent, tehnică şi simţul umorului. Scenele sunt scurte, practic nişte scheciuri cu multe poante la care toată sala râde în cor. Dialogul spumos, gen stand up comedy, este contrapunctul isteţ la ororile povestirilor personajelor.

Marty (personajul lui Colin Farrell) vrea să scrie un scenariu cu care să dea lovitura, dar nu are nicio idee. Prietenul lui, Billy (Sam Rockwell care fură filmul cu dinţii lui sclipitori), ucigaş neştiut, plus Hans (un Christopher Walken minunat, mereu senin), prietenul celui din urmă, vor forma o tripletă funcţională pusă în momente disfuncţionale, ciudată şi aiurea, cu replici comice şi mirări la fel, dar care se sudează perfect din mers.

Fiecare personaj are povestea lui, trecutul său pe care îl târăşte după sine, în care regizorul (şi spectatorul) plonjează cu plăcere şi curiozitate, flashback-uri care umplu filmul de detalii, savoare şi situaţii ce te intrigă, făcând legătura între personaje. Şi fiecare din acestea, egal de sângeroase, vorbesc, totuşi, despre iubire şi destin. Multitudinea armelor e doar o mică notă de subsol despre o societate care pe care.

Personaje voit atipice ("M-am săturat de filmele de la Hollywood cu violenţă şi psihopaţi, vreau pace şi iubire") - un scriitor fricos şi fără idei originale, un prieten care mai bine ucide ca imbold pentru creativitatea scriitorului, un puşcăriaş devenit mistic, un gangster milos care lăcrămează după căţel (Woody Harrelson delicios, iar în formă, plus un câine la fel de fotogenic ca cel din filmul cu Jack Nicholson As Good As It Gets).

Mergeţi să vedeţi un film cu o poveste care o scrie pe cealaltă, cum o mână o desenează pe alta în desenul lui Escher. Personaje cu o dulce inconştienţă, toate cu o seninătate comică. Şi o acceptare la fel. Filmul te ţine în priză, atent, aţâţat, intrat în convenţie. Când viaţa bate filmul, iar ficţiunea e prea palidă uneori pentru ce se poate întâmpla cu adevărat în jur. Savuroase, mici, subtile trimiteri la filme clasice, mai cu seamă scenele de deşert cu împuşcături ca în filmul cu Bogart, The Treasure of the Sierra Madre. Plus un final mistic, pozitiv şi un twist (nu vă grăbiţi să plecaţi, riscaţi să pierdeţi cireaşa de pe tort cu Tom Waits).




 Toate articolele despre Seven Psychopaths


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer