Moto: Se vuoi arrivare primo, corri da solo. Se vuoi arrivare lontano, cammina insieme. (Dacă vrei să ajungi primul, aleargă singur. Dacă vrei să ajungi departe, mergi împreună cu alţii.)
Atunci când artista - fotograf şi regizor - Mirona Radu îţi vorbeşte de fotografie, asculţi. Ştii că are să urmeze ceva mai mult decât tehnică, gramatică vizuală, poveste ori plimbare prin poveşti...
Nu demult pasiunea pentru fotografie aproape ca m-a părăsit odată cu moartea aparatului de fotografiat, un biet Fuji Fine Pix, de care îmi aduc aminte cu nostalgie. Îndrăzneam să mă nasc pe mine a doua oară prin ceilalţi, să fur expresii, momente, caractere, felii de viaţă.
Am redescoperit-o într-o zi ploioasă, la Cafeneaua Lente, pe Str. Arcului, nr. 8, în spatele Bisericii Armenească, camuflată grotesc de un colos cu ochi sticloşi. Pe robustele perne ce ţin loc de scaune, stau cursanţii grupaţi neordonat în faţa videoproiectorului, adunaţi acolo la cursurile de fotografie desfăşurate de lectorul Mirona Radu. Diferite vârste, diferite clase sociale, fiecare cu diferite experienţe vizuale.
Ascult... Mă tem că nu sunt familiarizată. Mirona proiectează idei, ascultă, critică, încurajează, (mai) ceartă, orientează, decide, dă verdicte... Sunt la etaj, iar tavanul nostru, al tuturor cursanţilor petrecuţi cu aparatul de gât prin viaţă, pare inundat de nori - cusuţi din materiale textile, ca şi cum spaţiul nu trebuie să fie linear, ci fragmentat, voalat, asimetric şi rebel. Ploaia ce loveşte mărunt în ferestrele de la mansardă mă determină să atribui temei, la aceea oră din zi, un aer uşor contemplativ: Simetria ca îndreptar al conştiinţei fotografice, simetria ca îndreptar al dezechilibrului.
Cu fermitate, Mirona Radu susţine definiţii, concepte, şi idei bogate de experienţe trăite, iar dintre cuvintele care ajung la inimile privitorilor de frumos, amintesc: "atmosferă (sau mai multe atmosfere ce implică poezie), perete atmosferic''...
Întrebarea ce câştigăm şi ce pierdem dacă renunţăm la color pentru monocrom, adresată cursanţilor pare a provoca audienţa din sala amenajată cochet şi simplu.
Îndemnul Mironei: "Nu e bine să copiem realitatea. Fotografia să fie numele dumneavoastră, nu imitarea realităţii!" este mai mult decât un crez de autor, este o condiţie a regăsirii într-o lume care, la rândul ei se caută pe sine... Dialogul Mironei cu iubitorii de fotografie este liber, autentic, firesc, sincer, fără menajamente. Fiecare cursant îşi priveşte propriile creaţii aşa cum sunt evaluate de către lector, dar şi de către ceilalţi fotografi amatori. Privim spre videoproiector, de unde curg câteva exerciţii de creaţie ale cursanţilor, fotografii-documentar, portret, peisaj. Prin fotografie, Mirona Radu ne învaţă să lecturăm imaginea realităţii, dându-ne astfel şansa unei recreări a unei alte realităţi a noastre, asumate. De aceea cred că dincolo de cursurile de fotografie se ascund fără doar şi poate lecţii de privit.
"Să nu ne aşteptăm să luăm ce e de la Dumnezeu pus în faţa noastră, ci să mai punem şi noi mâna!" îndeamnă Mirona. Acest "a pune mâna peste ceea ce stă în faţa ta" este fără îndoială un exerciţiu sincer de a-ţi cultiva sensibilitatea, de a da şansa eului tău artistic să se exprime, de a îndrăzni să fii creativ (adică activ în creaţie). Cursanţii prind realităţi din perspectiva fiecăruia, axate în jurul unor teme: "dezechilibrul major, rezolvat prin simetrie". Culorile în fotografie au limite: verdele, ("o culoare periculoasă") poate fi în fotografii mai rău decât negrul, iar "cuplul elegant" - violet - portocaliu poate uneori salva un spaţiu.
Aşa cum ne aminteşte Mirona: "Este un mare câştig să ne cultivăm sensibilitatea!" consider că dezvoltarea sensibilităţii umane implică la tânăra artistă o relaţie vie atât cu universul vizual, cât şi cu cel auditiv, fiecare fotografie purtând cu sine o voce unică, o muzică ce te aşteaptă să-i dezlegi tainele...