Prima parte a filmului ni-l arată pe Alfie Elkins făcînd ce ştie mai bine: sex. De fapt, paşii pe care-i face pentru a ajunge la sex: cum le ameţeşte & le amăgeşte pe femei, cum le seduce & le duce oriunde vrea el, dar nu unde vor şi ele: la altar. De dus, Alfie le duce cu limuzina, asta fiind meseria lui (şofer); de întors, le duce cu preşul, ăsta fiind "hobby-ul" lui (playboy). Alfie are cîte o vorbă bună pentru fiecare din femelele care-i ies în cale (inclusiv pentru evreica de vîrsta maică-sii care-i e vecină), dar e doar vrăjeală: el nu iubeşte pe nimeni – iubeşte viaţa de burlac în care se complace.
Regizorul Charles Shyer a mutat acţiunea filmului iniţial în Manhattan, unde – zice Alfie – trăiesc cele mai frumoase femei din lume. Aici, Alfie găseşte de toate felurile şi de toate vîrstele – de la o frustrată cu soţ (Jane Krakowski) la o divorţată cu copil (Marisa Tomei) şi de la o afro-americană cu iubit (Nia Long) la o bogătaşă cu capricii (Susan Sarandon). Găseşte chiar şi o tipă super (Sienna Miller) care, după cîteva săptămîni de trai în comun, se dovedeşte super-isterică... Şi astfel ajungem (împreună cu Alfie) la partea a doua a filmului, care nu mai e veselă pentru că – nu-i aşa – şmecherul trebuie să plătească; în caietul de presă ni se spune că Alfie devine "înţelept", dar nu trebuie crezut: dacă înţelept înseamnă să rămîi cu buzele umflate întrebîndu-te "Care e sensul vieţii?", atunci mai bine să nu ajungi acolo. Scenariştii nu puteau să-l lase pe Alfie aşa "superficial" – trebuiau să ne bage pe gît morala că şmecherul e fraier! Aşa că l-au dat pe Alfie cu alifie ca să alunece în vremurile triste pe care le trăim... Shyer e un fraier.