martie 2013
Domestic
Creatoarea de modă Romaniţa Iovan şi vedeta TVR Alexandra Velniciuc continuă seria de întâmplări domestice povestite de vedete din România, înaintea lansării în cinematografe a comediei Domestic, în regia lui Adrian Sitaru, pe 22 martie 2013.

În copilărie, Romaniţa Iovan a avut, printre altele, un papagal, un hamster, un câine şi o pisică, de aceea, când fiul ei a împlinit cinci ani, i-a dăruit un căţel. Nu orice căţel, ci un Golden Retriever jucăuş care a primit un nume cu totul neobişnuit, de dinozaur.


"Am avut numai animale spectaculoase", povesteşte actriţa şi vedeta TV Alexandra Velniciuc. Gama se întinde de la melci din Cişmigiu, ţinuţi într-un borcan de murături, la licurici, peşti şi câini. Pentru că, în anii de dinainte de 1989, căldura era un lux, un peştişor îngheţase în borcan, în plină iarnă. Cum a încercat să-l resusciteze folosind walkman-ul, aflaţi în clipul de mai jos.



În continuarea seriei de întâmplări domestice povestite de vedete din România, înaintea lansării în cinematografe a comediei lui Adrian Sitaru, Domestic, pe 22 martie 2013, actriţele Ioana Blaj şi Victoria Răileanu vin cu propriile istorisiri "casnice".

Ioana Blaj a avut un singur "animal" de casă, unul nu prea obişnuit: un pui drăguţ care nici măcar nu era al ei, ci al surorii ei. Puiul a dormit şi a mâncat cu toţi ai casei la masă până n-a mai fost pui, ci o pasăre în toată regula. Cum s-a sfârşit povestea lui, aflaţi în clipul de mai jos.



"Eu, când eram mică, strângeam toate, toate, toate animalele pe care le găseam pe stradă şi le duceam acasă şi îi înnebuneam pe ai mei", începe povestea Victoriei Răileanu, actriţa din serialul Daria, iubirea mea. Într-o bună zi, l-a găsit sub un pod pe cel care avea să poarte numele Disperatu'. Despre ce animal este vorba, puteţi afla în clipul de mai jos.



Una dintre poveştile memorabile din seria întâmplărilor domestice povestite de vedete, înaintea lansării în cinematografe a comediei lui Adrian Sitaru, îi aparţin prezentatoarei TV Cristina Ţopescu. 
 
Vedeta Prima TV şi-a amintit de un episod din copilărie, la curtea bunicilor de la Oradea, unde trăiau laolaltă căţei, găini, văcuţe, porci şi alte animale de casă. Între toţi, preferatul era porcul Ghiţă. "Îmi amintesc o fază cu bunica mea, pe care o iubeam foarte mult, ea m-a crescut, dar care a îndrăznit într-o zi să dea în porcul Ghiţă. Nu ştiu ce făcuse Ghiţă, dar i-a dat, aşa, una la fund". Ce măsură drastică a luat Cristina Ţopescu, şi pentru care bunicul n-a iertat-o o vreme, aflaţi în clipul de mai jos.



Domestic, al treilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru după Pescuit sportiv (2008) şi Din dragoste cu cele mai bune intenţii (2011), este o comedie despre "oameni care mănâncă animalele pe care le iubesc şi animalele care iubesc oamenii necondiţionat". Protagonişti sunt câţiva vecini de bloc şi câţiva simpatici locatari necuvântători: un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel.

Din distribuţie fac parte Adrian Titieni şi fiica sa, Ariadna Titieni (12 ani), Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora, Sergiu Costache şi Dan Hurduc (9 ani). 

Echipa filmului aşteaptă şi poveştile "domestice" ale spectatorilor pe adresa [email protected]. Cele mai simpatice dintre ele vor fi răsplătite cu invitaţii la film şi alte premii.

Iubitorii de animale sunt aşteptaţi la o proiecţie specială dedicată lor. Luni, 18 martie 2013, de la ora 19.00, în sala ArCuB (Batişte, nr. 14) din Bucureşti, filmul va fi proiectat în avanpremieră şi va fi urmat de o dezbatere pe tema interacţiunii om-animal, la care vor lua parte Alina Rusu, doctor în studiul comportamentului animal, psiholog şi preşedinte al Asociaţiei Române de Activităţi şi Terapie Asistate de Animale, Victor Chitic - specialist în terapie asistată de animale, Vintilă Mihăilescu - antropolog, Cristina Corciovescu - critic de film, şi Robert Caraman - instructor dresor, managerul Ringstar Club. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Filmul este o producţie 4 Proof Film, în coproducţie cu Unafilm, Germania, susţinută de Centrul Naţional al Cinematografiei şi realizată cu finanţare din partea Medienboard Berlin-Brandenburg Germania, Eurimages, TVR şi HBO România.
Campania de promovare a filmului este realizată de către Graffiti BBDO, zona digitală fiind asigurată de Kaleidoscope Proximity, ambele parte a BBDO Group România
.
Parteneri: Primăria Municipiului Bucureşti, ArCuB, RATB, Graffiti BBDO, Kaleidoscope Proximity, Peneş-Galli Gallo, La Provincia, Vier Pfoten, Ringstar.
Parteneri media: Kiss FM, Prima TV, Magic FM, Adevărul, Dilema Veche, Gazeta Sporturilor, 24 FUN, Top Gear, Good Food, Cocor Media Channel, Transfer.ro, Ziare.com, Cinemagia.ro, Hotnews.ro, Port.ro, CinemaRX.ro, Cinefan.ro, Oradestiri.ro, Urban.ro, Eva.ro, Studentie.ro, Cărtureşti, Filmreporter.ro, Liternet.ro, BeWhere, Ziarul de Iaşi, Iasifun.ro, Tion.ro, Agenda, Ziua de Cluj, Ziua de Constanţa.


Regia: Adrian Sitaru Cu: Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Ioana Flora, Clara Vodă, Sergiu Costache

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus