În Treizeci, scurtmetraj prezentat în cadrul competiţiei festivalului NexT, 2013, regizorul Victor Dragomir aruncă un ochi în viaţa lui Mihai Predescu în momentul în care acesta ia parte la ziua de naştere a unui fost coleg şi prieten din liceu. Întâlnirea ne dă prilejul să facem cunoştinţă cu cel puţin trei prototipuri ale unui grup de foşti liceeni: glumeţul şi sufletul dintotdeauna al petrecerii, fosta iubită, cea pe care nu o poţi uita vreodată şi colega discret îndrăgostită de personajul principal. Folosirea acestora nu face decât să te facă să simţi mult mai personal experienţa lui Mihai pentru că eşti conştient că poţi fi şi tu, la un moment dat, în aceeaşi situaţie. De remarcat că ambiguitatea titlului te face să te întrebi dacă aceasta este vârsta personajului (regizorul este atent să excludă orice indiciu temporal) sau o încercare de condensare a întregii vieţi de până acum a eroului în doar treizeci de minute (durata efectivă a filmului).
Poate părea un subiect banal, dar prin câteva accente bine puse, filmul se transformă dintr-un fapt comun de viaţă într-un subiect de meditaţie. Rămas singur, Mihai începe la un moment dat să alerge şi te întrebi dacă o face pentru a fugi de prezent şi a se refugia într-un trecut mult mai cald şi prietenos; sau invers fuge de trecut şi de sentimentul de iubire pe care îl mai are încă pentru Ana. În mod direct nu ni se răspunde la această întrebare, dar să observaţi afişul din staţia de autobuz care cred că ne-ar putea sugera un răspuns. Nostalgia şi dorinţa de a recrea momentele fericite îl fac pe Mihai să se întoarcă la liceu, dar prezentul şi implicit realitatea îşi fac simţită abrupt prezenta sub forma apelului telefonic la care refuză cu obstinaţie să răspundă pe toată durata filmului.
Momentele sunt marcate prin muzică şi, sinceră să fiu, rar mi-a fost dat să ascult o interpretare atât de frumoasă a piesei Where is my mind a celor de la Pixies. Piesa Liber a celor de la Viţa de Vie difuzată de radioul din maşină atunci când personajul nostru se întoarce de la Câmpina, pare a fi un îndemn de a trăi viaţa aşa cum are loc, adică aici şi acum, lăsând în urmă o iubire fără nici un viitor.
Mihai se află într-un moment în care trecutul pare mult mai seducător decât prezentul. Ceea ce alege să facă până la urmă nu vom şti probabil niciodată, dar cu siguranţă ne vom întreba la sfârşitul filmului care ar fi alegerea noastră, a fiecăruia dintre noi, într-un asemenea moment al propriei noastre vieţi. Şi da, suntem efemeride, şi cu cât conştientizăm mai bine acest lucru cu atât avem şansa de a trăi mai frumos şi de a aprecia fiecare moment la justa lui valoare.
Treizeci
Regia: Victor Dragomir