Studiu de personaj - Rocker

Ultimul film al regizorului Marian Crişan prezintă unul dintre cele mai interesante personaje masculine din cinematografia românească de Nou Val. Interesant, pentru că povestea în sine păleşte în conştiinţa spectatorului în faţa profilului uman sondat de film. Interesant, prin veridicitatea lui şi prin efectele construite de mintea scenaristică a regizorului, care redefinesc sau, mai bine spus, arată partea nevăzută a unei tipologii pe care o determină şi pe care o portretizează cu succes. Rocker nu e un film despre hobby-uri muzicale alternate cu drame sociale, ci o meticuloasă analiză a unui stil de viaţă, a unei mentalităţi, căreia i se pun în faţă problemele concrete pe care le abordează povestea.  Şi, ce e cel mai interesant, o întreagă juxtapunere a unor contraste dintre aparenţă şi caracter care duc la crearea unui personaj complex.
 
Astfel, de eticheta de rocker se lipeşte cel mai des o atitudine, mai mult decât simpla preferinţă a genului muzical, tradusă, mai degrabă prin pasiune. Atitudinea vine, firesc, din muzică. Însă, Victor, protagonistul, merge încruntat, ca un rockstar şi vopseşte şuviţele prietenei lui cu virtuozitatea unei coafeze. Se dezlănţuie în interpretări rock şi discuţii aprinse despre anarhism şi înalţă rugăciuni sincere lui Dumnezeu pentru fiul său. E un boem hard-core, dar caută să-şi aducă stilul de viaţă pe linia de plutire. Dezaprobă dependenţa de droguri a lui Florin, dar continuă să se umilească, traiul său zilnic derulându-se între a face rost de bani pentru heroină şi pentru sponsorizarea trupei din care face parte fiul său şi escapadele sale personale. Prins între "rocker, de profesie tată" sau "tată, de profesie rocker", Victor încearcă să traseze vectorul care să le unească pe amândouă - trupa fiului pare un vis neîndeplinit din tinereţe, şi totuşi, atitudinea paternă i se manifestă cel mai des ca trăsătură dominantă, blocată de atitudinea rece a lui Florin. De aceea, de foarte multe ori devine un tată-surogat pentru alte personaje precum Alex, fiul prietenei sale, Laura, cumpărându-i tricouri cu trupe rock tocmai dintr-un soi de dorinţă de iniţiere, sau pentru Vivi, toboşarul trupei, în momentul supradozei, ajungând ca la final, să răbufnească într-o criză de responsabilitate (manifestată violent pe stradă). Profilul astfel creat are ceva din recognoscibilul aparenţelor (maşina în care îşi ascultă muzica preferată, petrecerile abuzive, concertele), dar este încărcat cu materia umană care nu ar fi părut posibilă într-o astfel de combinaţie. A vedea omul din spatele etichetei de "roacăr" pronunţată batjocoritor de cei din jur.
 
În ciuda acestor contraste, regizorul reuşeşte să dea personajului verosimilitate (şi prin interpretarea actorului Dan Chiorean) şi candoare prin umanitatea cu care-l înzestrează.