Sitaru îşi păstrează preferinţa pentru cadre secvenţă în care camera e fixă, executând doar o panoramare gentilă şi scurtă pentru a cuprinde în cadru personajele care apar pe parcurs. Desfăşurarea acţiunii în adâncime, pe parcursul acestor cadre secvenţă, precum şi dimensiunea lor temporală oferă personajelor răgaz pentru a-şi construi tipologia, desfăşurându-se neîntrerupt într-un mediu limitat, domestic, care devine, la rândul său personaj. Cele două planuri pregnante sunt cel al comunităţii de locatari şi al interacţiunilor dintre aceştia (plan familiar), şi cel familial, din interiorul fiecărui cămin. Conflictele dintre personaje au ca pretext un animal, însă rezolvările acestora sunt menite să evidenţieze aspecte ale naturii umane adulte sau infantile, vârsta nefiind întotdeauna în concordanţă cu aceste atitudini ale personajelor. Alegerea copilului şi a animalului ca elemente esenţiale ale poveştii şi încercarea evidenţierii raporturilor părinte-copil, părinte-animal, copil-animal, părinte-copil-animal sugerează intenţia regizorului de a puncta ipocrizia / sinceritatea, responsabilitatea / iresponsabilitatea cu care persoanele se angajează în creşterea unei fiinţe (pornind de la premisa că se poate crea o analogie între inocenţa, lipsa de complexe, prejudecăţi şi dependenţa de un părinte ("stăpân") a copiilor şi a animalelor ).
Poate că filmul lui Sitaru nu ajunge la a naşte controverse, însă lasă în urmă câteva întrebări, mascate sub o aură comică, poate puţin absurdă. Ce înseamnă sălbatic şi ce înseamnă domestic? (câinele comunitar care doarme pe scara blocului ajunge să locuiască într-un apartament, fetiţa este lăsată să ucidă găina, băieţelului îi este adus drept prieten un iepure care urmează să fie gătit) Cât de normală şi viabilă este diferenţierea animal "de joacă"- animal "pentru mâncare" dacă ea nu poate fi valabilă în ochii unui copil? (băieţelul nu înţelege de ce iepurele trebuie văzut din unghiul celui care îl foloseşte pentru gătit şi nu precum o fiinţă care are nevoie să se întoarcă la familia ei) Cum se educă mila sau respectul omului faţă de animal şi cum se împacă acestea două cu lupta dintre drepturile animalelor şi drepturile omului (locatarii protestează împotriva câinelui care doarme pe culoarul blocului, fiind îngrijit şi apărat doar de un cuplu care refuză să ia în seamă avertismentele desprinde din legile UE ale şefului de scară) Cum se raportează omul la o moarte domestică şi care este impactul ei asupra viitoarei vieţi domestice? (moartea animalelor versus moartea fetiţei versus înmormântarea din visul lui Toni / indiferenţă-ucisul găinii -, protest - moartea iepurelui -, dezamăgire - dispariţia porumbelului - versus destrămarea familiei Lazăr versus continua obsesie din mintea lui Toni ) De ce singurul personaj care are un sentiment de vină, dublat de un coşmar care îl bântuie este fix acela care nu are încă o viaţă de cuplu, sau un copil (Toni)?
Aşadar, filmul este un fel de pildă animalieră din care trebuie să încerci să scoţi morala, dincolo de povestioara comică sau emoţionantă din prim-plan. Din nou, apoi, morala poate rămâne la nivelul relaţiei om-animal sau se poate dezvolta la nivelul triadei om-animal-om, păstrând coordonatele esenţiale ale căminului, familiei, vecinătăţii, fără de care nu se poate construi acest întreg domestic urban.