aprilie 2005
 30 martie 2005, Librăria Cărtureşti
Locul Tare

 Dan Stanciu & Sasha Vlad - Borbro Feen Serliq Obs Kabupaten Duamaa Epona Snijngad Ek-Yolo Sodhi Jumah Burcep Lecade
 Iulian Tănase & Sasha Vlad - Borbro Obs Kabupaten Feen Duamaa Jumah Ek-Yolo Serliq Burcep Sodhi Lecade Epona Snijngad




"Nici eu nu mai înţeleg ce scriu"


O să vă spun despre Locul Tare şi despre cărţile acestea, despre care se povesteşte că nu li se pot menţiona titlurile. Fireşte, voi nu ştiţi s-o faceţi, dar aş putea să vă învăţ. Eu, una, le-am tot murmurat, dar voi mă mîngîiaţi şi credeaţi că torc. E foarte neplăcut să nu te faci înţeleasă, credeţi-mă.

În ziua aia, Locul Tare a fost într-un singur loc, deşi e peste tot, de obicei. Dar aşa e la orice debut. Eram toate invitate şi am fost toate de faţă, deşi nu pe toate ne-aţi văzut. Pe mine m-au mîngîiat vocile pe care le aud în fiecare zi, dimineaţa, la prînz şi, uneori, seara. M-au mîngîiat şi poze frumoase şi personaje din cărţi. Am vorbit şi la microfon, deşi nu prea dau interviuri.

Poate v-aţi supărat că mi-am lăsat amprentele albe peste tot. Dacă vă uitaţi atent, încă le găsiţi la Locul Tare. Mda, am şi eu obiceiurile mele, îmi mai schimb înfăţişarea din cînd în cînd. Dar îmi e absolut necesar. Şi, apoi, aveaţi nevoie să vă aduc aminte cine sînt. Sînt chiar Spiritul Pisicii, asta mi-a zis unul dintre autori.

Sigur că am citit cărţile, în felul meu. Le-am pipăit, să presimt ce scrie acolo. O voce spunea că nu se înţelege nimic din ele. E chiar atît de greu? La început, e doar o senzaţie. Şi reciteşti.

"Ceva mai încolo, îndărătul unei cortine de piatră, se află un bărbat foarte conştient de inconştientul lui costeliv. El ţine în mîna stîngă un mănunchi de cuvinte. Sînt cuvinte foarte tăioase aceste cuvinte, şi femeia căreia îi sînt destinate abia îşi ţine respiraţia atunci cînd din mîna arcuită a bărbatului pornesc către ea cuţitele acelea dătătoare de viaţă şi de moarte."

Au fost la Locul Tare şi două surori de-ale mele. Păreau gemene, deşi nu erau, dar asta nu e sigur, că toate suntem gemene, la urma urmei. Au venit, apoi, şi Spiritele Locului. Păreau destul de grăbite şi foarte negre. Ca nişte adevărate spirite, nu se lasă analizate, studiate şi privite prea multă vreme. Sigur, eu am avut destul timp să le privesc, ba chiar le-am şi vorbit, dar se pare că eu văd altfel. (Asta continuă să mă nedumerească.) Nu-i aşa că aţi văzut două spirite şi o zînă? Asta voiam să vă spun: unii le văd pe toate, alţii nu văd, pur şi simplu. Spiritele Locului Tare sunt multe, mai multe decît vocile, pozele şi personajele care m-au mîngîiat şi m-au fotografiat şi m-au admirat că am avut curaj să vin. De parcă despre curaj ar fi fost vorba.

E vorba de vise în cărţile astea. Ştiu eu mai bine: pisicile dorm foarte mult şi visează mereu. E vorba de somn şi de visele altora, de care trebuie să ţii seama. Şi de atenţie, care e felină. Şi feminină. Şi despre piersici e vorba. Şi despre prezenţe permanente (le don de l'ubicuité). Cred că de asta am văzut, ceva mai tîrziu, sau poate înainte, trei pescăruşi. În Bucureşti. Unul a coborît pe stradă, la cîţiva metri de mine. Ceilalţi doi îşi făceau cuib. Tot atunci, am văzut-o pe o soră de-mea, însărcinată. Am ne-cunoscut-o imediat. O coincidenţă insistentă - pentru că şi despre coincidenţe e vorba.

E vorba în cărţile astea şi despre căi, sau drumuri (or, maybe, ways?), sau cum le mai numiţi voi. Şi vă spun toate astea cu nişte cuvinte care nu sunt ale mele, pentru că, se pare, eu pot doar să torc.

"Aici te înţelegi, îţi afli chipul distrus de nume. Te vezi cum erai înaintea trecerilor tale oarbe de la prunc la hoit, devii norul meu tu durabil, cu un surîs pe care nu-l mai sting norii vaginali care îţi întunecau la tinereţe desfăşurarea şi nu-l mai atinge pulberea vremii scurte. Păstrezi ceva, poate un strop, din farmecul nepreţuit al celui care înnoda cîndva umbrele teilor într-un parc pierdut, dar nu mai poţi purta sandalele şi bluza acelui tu acum inert, îngropat în foste clipe. N-ai vrea să laşi în urmă, fără întoarcere, comedia atît de răcoritoare a anilor 10, cînd zbierai şi sperai să te audă toată strada, însă ţi-e teamă că ai săvîrşi un rapt ignobil dacă i-ai lua de acolo, din negura roz unde pălesc treptat şi se topesc în nimic, pentru a-i uni cu cearcănele tale de azi. S-a schimbat harta, configuraţia petelor pe acest perete privit de tine cu un ochi aspru şi cu celălalt umed arată hotare concrete, regiunile în care te împarţi (separate limpede sau mai tulbure) sînt aşezate altfel, parcă mai răsfirate pe margini şi lăsînd un loc mai gol în mijloc. Nu te ştiam aşa - pare a-ţi spune cineva lovind corzile tale vocale, dar într-un laringe străin.

Iar apele în care te mişti şi îţi cauţi pe dibuite categoria sînt doar ape aparente. N-au adîncime, sînt mai degrabă înalte şi te cufunzi în ele de parcă ai sui. Culoarea lor nu e albastrul sau verdele, ci un cenuşiu opac prin care plutesc dantele rubinii (cînd le atingi se contractă, adunîndu-se într-un ghem). Par să fie curate şi nelocuite, pînă cînd simţi cum te ung un soi de uleiuri şi cum zvîcnesc în jurul tău nişte rotiţe lichide care cîteodată muşcă. Oricît de tare ai fi, orice apărare ai îmbrăca, vei pleca din aceste ape arzînd şi ars vei reveni la mal."












Şi noi am fost la Locul Tare (poate nu ne-aţi văzut...):


Ursulina Păpuşescu


Pisica mare


Pisica mică


Cocuţa


Porto

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus