Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul TIFF 2013

Weekend la Castel cu Albă ca Zăpada, la TIFF 2013


Comunicat de presă

aprilie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie 2013, Cluj-Napoca) le pregăteşte clujenilor şi invitaţilor săi câteva surprize, pe 1 şi 2 iunie 2013, într-unul dintre cele mai frumoase locuri din apropierea Clujului, Castelul Banffy de la Bonţida. Tradiţionalelor proiecţii în aer liber, cu acompaniament live, li se adaugă în 2013, în timpul zilei, alte câteva surprize: concerte, activităţi pentru copii, spectacole culinare.
 
Sâmbătă, 1 iunie 2013, o sesiune de gustări şi băuturi spaniole tradiţionale - tapas, paella, tortilla, sangria şi multe altele - şi un concert de chitară spaniolă vor pregăti atmosfera pentru proiecţia-eveniment de la 21.30, cu filmul mut Blancanieves. Iar duminică, 2 iunie 2013, publicul va savura bucate ardeleneşti autentice, gătite după reţete vechi culese de echipa de bucătari "Nişte ţărani".
 

Continuând trendul început de The Artist, filmul mut laureat cu Oscar în 2012, Blancanieves / Albă ca Zăpada (2012), în regia lui Pablo Berger, este o reinterpretare stilizată a basmului fraţilor Grimm, cu mijloacele cinema-ului de la începutul secolului XX. Acţiunea se mută din nordul rece al Europei pe coastele Andalusiei, în anii '20. Albă ca Zăpada, numită Carmen (Macarena Garcia), este fiica orfană de mamă a unui toreador (Daniel Giménez Cacho) şi călătoreşte cu un grup de matadori pitici. În ciuda maşinaţiunilor puse la cale de mama sa vitregă, sursa pasiunilor şi tensiunilor distrugătoare din poveste - interpretată memorabil de Maribel Verdú (Labirintul lui Pan şi Y tu mamá también) -, Carmen calcă pe urmele tatălui ei şi intră în arenă.
 

"Inventiva reinterpretare andaluză a Albei ca Zăpada, semnată de Pablo Berger, este o scrisoare de dragoste pentru filmul mut european al anilor '20, ce combină liber umorul cu melodrama", scrie publicaţia americană The Hollywood Reporter. Blancanieves a fost propunerea oficială a Spaniei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin 2013 şi a câştigat recent zece premii Goya - trofeele industriei spaniole de cinema - inclusiv pentru Cel mai bun film şi Cel mai bun debut. Al doilea lungmetraj al lui Pablo Berger a obţinut, totodată, Premiul Juriului şi Premiul pentru Cea mai bună actriţă (Macarena García), la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastián.
 
Duminică, 2 iunie 2013, de la 21.30, spectatorii vor avea ocazia să (re)vadă Manasse (1925), în regia lui Jean Mihail, unul dintre filmele româneşti mute remarcabile ale anilor '20, într-o proiecţie acompaniată live de Minima, trupa britanică renumită pentru coloanele sonore originale compuse pentru filme clasice şi de avangardă.

Elogiaţi pentru compoziţiile lor, dar şi pentru capacitatea de a improviza, muzicienii din cvartetul Minima au cântat în zeci de cinematografe, centre de artă, muzee şi festivaluri, iar repertoriul lor include filme precum Nosferatu (1922), Cabinetul Dr. Caligari (1919) sau Chiriaşul (1927) lui Alfred Hitchcock. "Atmosfera a fost absolut magică, iar sutele de spectatori păreau cu totul vrăjiţi", scrie The Daily Telegraph despre unul dintre spectacolele trupei.

Minima a acompaniat pentru prima dată Manasse la East End Film Festival din Londra, în 2011, ca parte a temei festivalului, imigraţia. Coloana sonoră este o combinaţie de muzică tradiţională evreiască, ritmuri moderne şi texturi ambientale.

Manasse este o adaptare a unei piese de teatru scrisă de Ronetti Roman şi devenită celebră după scandalul declanşat de interzicerea spectacolului de la Teatrul Naţional, în 1906, din raţiuni antisemite. Filmul, turnat parţial în oraşul Fălticeni, are ca temă intoleranţa religioasă pe fundalul unei poveşti de dragoste între un român şi o evreică, nepoata lui Manasse Cohen. În distribuţie, Romald Bulfinsky (Manasse), George Aurelian (Matei Frunză), Dorina Demetrescu (Lelia), Maria Ciucurescu (Ester), Iosef Kamen (Zelig Şor), Ion Constantiniu (Emil Horn), Alexandru Finţi (Lazăr).

Evenimentele de la Castelul Banffy vor fi organizate în parteneriat cu Fundaţia Transilvania Trust şi Primăria Bonţida.
Biletele pentru evenimentele din programul Weekend la Castel se vor pune în vânzare online, pe www.biletmaster.ro, începând din 15 aprilie 2013.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR). 


Descarcă programul TIFF şi sinopsisurile filmelor, 2013 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Succesele de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, 2013, Bianca Andreea Bănică, Oana Ghera, Raluca Durbacă, Mihai Kolcsár
 TIFF - printre cele mai interesante 10 festivaluri de film din lume, Comunicat de presă
 Florentina Ciuverca obţine noua bursă Alex. Leo Şerban, 2013, Comunicat de presă
 Filmele bune se văd la Cinema În Parc între 30 august - 4 septembrie 2013, Comunicat de presă
 Caravana Filmelor TIFF 2013 continuă!, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer