Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Domestic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poveste, personaje şi decor - Domestic


Ioana Moraru

aprilie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Domestic, cel mai recent film al lui Adrian Sitaru, este o poveste despre relaţiile dintre oameni şi animale, aşa cum sunt ele posibile într-un Bucureşti actual: maidanezul din scara blocului, care provoacă schisme între locatari; porumbelul salvat de pe marginea trotuarului, cazat într-o cutie de carton; găina vie şi drumul complicat până la ostropelul din farfurie; iepurele, care ar merge cu un anumit vin roşu, dar pe care copilul preferă să îl boteze şi să îl alinte. Tema este una mai veche în repertoriul regizorului - a stat iniţial la baza câtorva poveşti scurte despre relaţia om-animal, pentru ca mai apoi să fie concretizată în scurtmetraje precum Colivia şi Lord, scurtmetraje care se şi regăsesc parţial în Domestic (care are un soi de rol de sequel şi prequel).

Dar ceea ce pare realmente domesticită este abordarea regizorală. Dacă Din dragoste cu cele mai bune intenţii era per total articulat, şi nu doar datorită reuşitei dramaturgice, ci şi datorită asumării stilistice, folosind aceleaşi jocuri complicate şi îndrăzneţe cu camera de filmat, dar mai prudente şi mai cizelate decât în Pescuit sportiv, în Domestic, regizorul lasă deoparte experimentele cinematografice personale şi viziunea realistă, mizând în schimb pe poveste, personaje şi decor.

Filmul începe cu un vis, care dă tonul vag suprarealist, ireal al filmului, tradus în cele din urmă prin personaje neverosimile şi întorsături neconvingătoare. Visul, care revine repetat, pare o extensie a femeii cu masca de iepure din Din dragoste cu cele mai bune intenţii, cu menţiunea că această prezenţă este un pariu câştigat din punctul de vedere atât al sprijinului narativ, cât şi al celui stilistic, în timp ce visul are rolul unui refren care doar lipeşte părţi din film, fără a spune nimic nou. Şi, pe deasupra, generează o anumită inconsistenţă: visul este filmat dintr-un unghi subiectiv, acelaşi POV deja obişnuit al regizorului, pe care îl continuă câteva minute în secvenţa următoare, pentru ca apoi să renunţe la el definitiv. Restul filmului este format din cadre-secvenţe, cu camera fixă şi doar câteva mişcări delicate, fiind un unghi exterior acţiunii şi voyeurist (aşa cum îl numeşte regizorul într-un interviu).

Cadrele lungi şi fixe nu sunt întâmplătoare, pentru că permit observarea personajelor, mişcarea lor în spaţiu, povestea în sine, elemente pe care regizorul le accentuează. Doar că tocmai permiterea acestei observări îndelungate scoate la suprafaţă faulturile filmului. După secvenţa de început a visului, filmul stabileşte personajele importante, respectiv cele două familii şi Toni (personaj-balama), relaţiile din şi dintre familii şi animalele care intră în vieţile lor (tandemurile găină-pisică, iepure-porumbel), totul înmuiat în umor. Iar lucrurile funcţionează un timp - convenţia visului este iniţial acceptată, există câteva secvenţe bine închegate (tot turul de forţă al uciderii găinii sau aducerea iepurelui acasă) -, dar încep să se clatine odată cu introducerea unei elipse de timp, după care este discutată moartea unuia dintre copii, în paralel cu a unui animal de companie. Apoi, situaţia scapă de sub control, cel puţin narativ. Moartea copilului este repede băgată sub preş, pentru a permite dezvoltarea relaţiei dintre părinţii îndureraţi şi animalul de companie surogat. Apar momente forţate (de pildă, apropierea dintre Toni şi mama îndurerată), rezolvări pripite (viaţa refăcută a părinţilor şi apariţia unei amante cicălitoare şi antipatică, transformarea bruscă a lui Toni în iubitor de maidanezi), situaţii clişeice (relaţia tip ne-iubim-dar-nu-putem-fi-împreună a părinţilor cărora le-a murit copilul, materializată în vizita domnului Lazăr la fosta sa soţie), plus scăpări (doamna Lazăr susţine cât de mult a iubit mereu pisica, deşi la început o bodogăne şi nu ştie cum să scape mai repede de ea). Poate cel mai sincer moment din film este un vestigiu din Colivia - bucuria angajată a părintelui în faţa unui copil indiferent, care şi-a pierdut entuziasmul.

În consecinţă, Domestic este un film care se apropie de teoria formelor fără fond - îi lipseşte substanţa care i-ar fi motivat aspectul. Şi ratează o interpretare socială, care ar fi avut suficient spaţiu de desfăşurare, dată fiind tema. Rezultă, deci, un film care ţinteşte în prea multe părţi şi nimereşte prea puţine. Sau, pentru a fi în tonul zoologic al filmului, dă vrabia din mână pe cioara de pe gard.




 Toate articolele despre Domestic


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Ioana Moraru


Alte articole

 Despre oameni şi animale - Domestic, Andrei Luca
 Domestic - proiecţie şi dezbatere în cadrul proiectului Film Menu - Să Film!, episodul 12, Comunicat de presă
 Realism transcendental cu vise - Domestic, Oana Ghera
 Cand păsările se mută la bloc - Domestic, Mihai Brezeanu
 Domestic pleacă în Caravana Zilele Filmului Românesc, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Domestic


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer