Trebuie spus, înainte de toate, că filmul este, practic, un produs al şcolii de actorie de film ale cărei baze au fost puse de către cei trei actori principali (şi producători) Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol, restul actorilor din film fiind absolvenţi ai acestei şcoli (Actoriedefilm.ro), coregrafiaţi de Iulia Rugină pe un scenariu realizat împreună cu cele două co-scenariste din cadrul proiectului anterior, Captivi de Crăciun, Ana Agopian şi Oana Răsuceanu. Debutul nu stă, deci, numai în regie, ci în mare parte a filmului, fiind un proiect filmat doar în zece zile de către o echipă foarte ambiţioasă. Şi, probabil, cea mai bună descriere ar fi acest heirup! tineresc pe care oamenii din spatele filmului îl emană.
Ce-a ieşit nu trece deocamdată de graniţele unui film de public, cu mai puţine pretenţii decât producţiile MediaPRO înţesate de supervedete, dar cu o poveste la fel de superfluă, salvată din prăpastia penibilului de umorul omniprezent, à la sitcom-urile româneşti - pe care cei trei protagonişti ştiu să-l conducă, făcând din el un aliat al gag-urilor, dar pe care restul actorilor îl explorează timid şi clişeistic în secvenţe de tip reality-show în care concurenţii trebuie să-şi povestească experienţele. Cu toate acestea, filmul nu este lipsit de momente de apreciat din partea actorilor amatori ("momente de adevăr", dacă vreţi, aş nota aici cuplul mai în vârstă, problematic în ceea ce priveşte rutina, şi secvenţa de final, lipsită de replici, dar care, printr-o cursă în slow-motion, reuşeşte să transmită mai mult decât alte monoloage). Povestea, în ansamblu, rămâne la stadiul de crochiu al unor 14 cupluri care participă la o tabără de rezolvat probleme de cuplu prin activităţi în natură cu ceva dimensiuni psihologice, în care cei trei traineri devin un fel de "lupi moralişti", ale căror probleme se suprapun peste sfaturile pe care le dau altora. Când tabăra capătă dimensiunile unei întreceri cu premii, morala filmului apare şi ea de unde nici nu te aştepţi - nu elementele materiale ne pot rezolva problemele, ci sinceritatea.
Love Building are o anumită candoare care te împiedică să dai cu el de pământ şi să-i analizezi toate defectele şi, având în vedere participarea acestor oameni simpli, deveniţi peste noapte actori, filmul porneşte din start cu un handicap sau cu o doză suplimentară de toleranţă, limitând aprecierile asupra lui la ceva fără precedent în cinematografia românească (din perspectiva desfăşurării de forţe), dar care nu aspiră la ceva mai mult decât titlul de încercare. De aplaudat, totuşi.