Observator Cultural / aprilie 2013
Festivalul Internaţional de film NexT, 2013
Ajuns la a şaptea ediţie (10-14 aprilie 2013), în pofida bugetului "de criză", Festivalul Internaţional de Film NexT a dovedit, graţie excelentei selecţii realizate din nou de criticii Andrei Gorzo şi Irina Trocan, că are un loc asigurat printre cele mai importante cinci festivaluri româneşti ale momentului (alături de TIFF, Astra Film Festival, Anim'est şi One World Romania).

Toată suflarea cinefilă bucureşteană ştie deja că, dintre evenimentele cinematografice ale primăverii, NexT nu trebuie ratat. An după an, festivalul (care îi omagiază pe mult prea tinerii dispăruţi Cristian Nemescu şi Andrei Toncu) se îndreaptă, ca un inevitabil meteorit în flăcări, către sălile din inima metropolei, pîrjolind concurenţa, dar creînd totodată o oază fascinantă pentru spectatorii iubitori de poveşti cinematografice cu suflu larg, chiar dacă de dimensiuni reduse. Astfel, afişul şi spotul festivalului, concepute ca de fiecare dată de către art director-ul Matei Branea (autor de comics şi animaţii cu un stil inconfundabil şi inspirat deseori de evenimente autobiografice), au reuşit să surprindă perfect spiritul NexT, căruia nu-i este străin dictonul latin veni, vidi, vici. Dar care sînt filmele, dintre cele 23 alese de către cei doi critici (din peste 1.000 de producţii înscrise), care chiar au triumfat, convingînd membrii juriului că merită să-şi adauge la palmares şi premiile NexT?

Trofeul NexT i-a revenit mediumetrajului Şi viii plîng / Os vivos tambem choram, o coproducţie elveţiano-portugheză semnată de Basil Da Cunha. Filmul îl are ca protagonist pe Ze, un docher cincantenar şi dipsoman din Lisabona, care strînge bani pentru a pleca cu vaporul în Suedia - după cum i se confesează tăcutului său prieten ucrainean (interpretat de Dorin Dragoş, un actor român stabilit în Elveţia) - şi care, atunci cînd îşi vede visele năruite, ajunge să ucidă, cu disperarea celui care nu mai are nimic de pierdut. Însă povestea lui Ze mi se pare mai puţin importantă decît modul în care regizorul-scenarist alege să ne-o spună, la graniţa dintre documentar şi ficţiune, dintre real şi oniric, transcendînd cotidianul mizer pentru a poposi într-un spaţiu fantastic, al potenţialităţilor nelimitate, în care, pe ritmuri de fado, amicul ucrainean şi o iguană dobîndesc puteri miraculoase.
 
Premiul "Cristian Nemescu" pentru Cea mai bună regie a ajuns la spaniolul Chema García Ibarra, pentru scurtmetrajul său Mister / Misterio, care construieşte un univers ficţional destul de asemănător celui din Şi viii plîng. Totuşi, Mister se distinge prin accentele de umor absurd (izvorîte natural din observarea mediului personajelor), care mi-au adus aminte cînd de Whisky, al lui Juan Pablo Rebella şi Pablo Stoll, cînd de La Nana, al lui Sebastián Silva, cînd de filmele Claudiei Llosa. Cineastul spaniol, atras de SF-ul intergalactic în scurtmetrajele sale anterioare (Atacul roboţilor de pe Nebula-5 şi Proto­particule), nu se dezice nici de această dată, dar apelează la recuzita genului mult mai subtil şi surprinzător (Mister este, fără îndoială, cel mai matur şi cel mai profund film al său de pînă acum), atunci cînd realismul magic, specific cinematografiilor latinoamericane, i se pare prea restrictiv. În ciuda finalului poate prea explicit, Mister este un experiment fermecător al unui autor din ce în ce mai interesant.

 

Premiul "Andrei Toncu" pentru Cea mai bună coloană sonoră a ajuns la sound designer-ul Ioan Filip, pentru a treia oară selecţionat cu un film în competiţia festivalului, pentru mediumetrajul Treizeci de Victor Dragomir. Chiar dacă filmul ne-a dezamăgit - prin şablonizare, previzibilitate şi redundanţă - pe cei care admiram scurtmetrajele anterioare ale regizorului-scenarist (Strung Love şi Fotografia sînt cele mai cunoscute dintre acestea), distincţia obţinută de Ioan Filip este pe deplin meritată (pentru, aşa cum foarte bine şi-au argumentat decizia membrii juriului, "felul în care [el] foloseşte sunetele [cum ar fi cele emise de un telefon mobil] pentru a elabora povestea şi a o face mai consistentă şi mai tangibilă") şi, totodată, consfinţeşte apariţia unei noi generaţii de "sunetişti" înzestraţi (din care mai fac parte Dragoş Apetri, Laura Lăzărescu, Filip Mureşan, Dan-Ştefan Rucăreanu sau Vlad Voinescu). Şi, cu toate minusurile filmului, secvenţa din club, în care imaginea, folosindu-se de luminile stroboscopice caracteristice unui asemenea spaţiu, şi coloana sonoră (prin care - citez din nou motivaţia juriului - "muzica diegetică este transformată în muzică de film") se conjugă fericit, facilitîndu-ne imersiunea în lumea de pe ecran, este antologică.

Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc din competiţia NexT a fost obţinut de filmul Betoniera, în regia lui Liviu Săndulescu. Deşi cam frustrant pentru spectatorii care vor să cunoască mai bine personajele, din pricina delimitării stricte a "feliei de viaţă", filmul se impune prin sugestiile donquijoteşti (un singur om, nu tocmai excepţional, încearcă să se opună unui întreg sistem oprimant), ritmul ţinut sub control şi distribuţia plină de nume cunoscute, în frunte cu Mimi Brănescu.

Juriul a mai acordat o Menţiune specială producţiei britanice Good Night de Muriel d'Ansembourg, un scurtmetraj cu zeci de selecţii, nominalizări şi premii la activ, despre două puştoaice care vor să pară "periculos de sexy" (şi, preferabil, majore) la o ieşire nocturnă în oraş, dar realizează că jocurile lor inocente pot avea consecinţe dramatice. Un coming-of-age tragicomic, distins la NexT "pentru performanţa deosebită a întregii distribuţii".

  

Premiul publicului a fost acordat, pe baza voturilor spectatorilor, unui film românesc şi altuia străin. Primul a fost Şanţul, debutul regizoral al talentatului operator Adrian Silişteanu, care a lucrat la aproape toate filmele lui Adrian Sitaru şi a mai colaborat cu regizori diverşi, precum Silviu Purcărete sau Tudor Giurgiu. Un scurtmetraj savuros cu un Moromete ardelean (interpretat cu vizibilă plăcere de către Adrian Titieni) şi un film care surprinde remarcabil culoarea locală. Al doilea a fost mediumetrajul Kaiser & König, o adevărată superproducţie germană, minunat scrisă şi regizată de către Timon Modersohn. O poveste postapocaliptică (plasată în 2024, după ce actuala criză economică va fi provocat un haos global, din care chinezii vor fi ştiut să iasă cel mai bine) despre prietenie şi iubire în vremuri de restrişte, avînd drept personaje principale doi borfaşi la vîrsta pensionării (numele lor, care dau şi titlul filmului, înseamnă, ironic, "Împărat" şi "Rege"). Ei încearcă să obţină o halcă de carne într-un tărîm devastat, astfel încît Kaiser să-şi poată amăgi în continuare soţia oarbă că lumea nu s-a schimbat, însă, ca să-şi atingă scopul, au de înfruntat, printre altele, o gaşcă de arcaşi minori.

Încă de la prima sa ediţie, NexT a prezentat o selecţie relevantă din programul inovatoarei secţiuni canneze Semaine de la Critique (unde, în 2006, Cristian Nemescu a fost prezent cu mediumetrajul Marilena de la P7). Prietenia dintre festivalul bucureştean şi "Săptămîna criticii" se dovedeşte trainică, iar anul acesta am putut vedea, la Cinema Studio, mai multe scurtmetraje şi mediumetraje interesante. Pe lîngă Orizont de Paul Negoescu, care deschide cu succes o proiectată trilogie de filme scurte cu subiecte acvatice, programul necompetiţional "Semaine" a mai inclus două mediumetraje fantastice, cu multe părţi reuşite, din Coreea de Sud (Linia circulară de Shin Su-won) şi Brazilia (Alter ego de Juliana Rojas), o mixtură demnă de atenţie între animaţie şi live action (Fluviul roşu, Song Hong de francezii Stéphanie Lansaque şi François Lerois), dar şi o scurtă, dar pătrunzătoare comedie realistă (Cină în familie), semnată de Ştefan Constantinescu, artist vizual şi cineast român stabilit în Suedia.

Una dintre secţiunile cele mai aşteptate ale NexT-ului este "Prietenii festivalului", care oferă publicului şansa de a vedea şi scurt­metraje sau mediumetraje româneşti care, din diverse motive, nu au intrat în competiţie. Din păcate, multe dintre producţiile autohtone de anul acesta pot fi încadrate în categoria "e uşor a face filme cînd nimic nu ai a spune". De exemplu, studenţii de la UNATC aflaţi în criză de inspiraţie apelează, în dulcele stil post­modern, la personaje din filme româneşti memorabile şi, implicit, la actori familiari: în Dialoguri terapeutice al lui Andrei Georgescu, Dragoş Bucur, Ioana Flora, Gabriel Spahiu şi Şerban Pavlu îşi reiau inutil rolurile din Poliţist, adjectiv, Pescuit sportiv, Marilena de la P7 şi Alexandra, iar în Reuniune de familie al Florinei Dumitrache, acelaşi Şerban Pavlu îşi parodiază, la fel de inutil, personajul interpretat în Toată lumea din familia noastră. După Tarantyno, Mircea Nestor revine cu Tizi, nereuşind altceva decît să plictisească şi să ne convingă de faptul că filmele cu crizele bărbaţilor de "treizeci plus" au devenit insipide. Chiar şi un regizor foarte cunoscut, precum Tudor Giurgiu, a semnat un film absolut nul, Un alt Crăciun, care ne face să evităm alte scurtmetraje cu copii amărîţi. Iar Bed Penny, rebutul de debut al lui Andrei Creţulescu, încearcă penibil să fie un pulp movie neaoş. În schimb, m-au impresionat The Bed is Broken, meritoriul documentar cu copii realizat de Raluca Răcean Gorgos în cadrul workshopului Aristoteles, scurtmetrajul Wonderland al lui Peter Kerek, în care regizorul-scenarist transfigurează artistic o experienţă din copilăria petrecută în Timişoara deceniului nouă, şi experimentul narativ My Baby al Luizei Pârvu, în care elipsele nu anulează emoţia, mai ales că personajele feminine sînt interpretate de două actriţe pline de har, Rodica Lazăr şi Olimpia Melinte. Şi Peter Kerek, şi Luiza Pârvu au mai fost prezenţi în programul NexT (în competiţie sau într-un program paralel), în timp ce Raluca Răcean Gorgos face parte acum din stafful festivalului. În concluzie, la NexT, chiar dacă filmele sînt scurte, prieteniile sînt lungi.


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus