Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul TIFF 2013

Luminiţa Gheorghiu, imaginea TIFF 2013


Comunicat de presă

aprilie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un concept inedit în istoria campaniilor de imagine TIFF îi aduce laolaltă pe regizorul Cristi Puiu şi pe una dintre actriţele sale preferate, într-un moment de glorie al cinema-ului românesc. Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din Poziţia copilului (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin 2013, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie 2013, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

"Ideea de plecare a fost aceea de a provoca o întâlnire între două personalităţi definitorii ale filmului românesc: regizorul Cristi Puiu şi actriţa Luminiţa Gheorghiu. Consider că între cei doi artişti există o alchimie fantastică, de aceea i-am acordat lui Puiu carte blanche în imaginarea campaniei vizuale a festivalului din 2013, a posterului şi a spotului promoţional. Nu e o campanie tradiţională, în sensul publicitar al cuvântului, ci o serie de secvenţe şi de instantanee, de momente de cinema pur", spune Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului.


Cariera Luminiţei Gheorghiu, începută acum mai bine de 30 de ani, este strâns legată de cea a lui Cristi Puiu, care a distribuit-o în toate cele trei lungmetraje ale sale: Marfa şi banii (2001), Moartea domnului Lăzărescu (2005) şi Aurora (2010). Rolul asistentei din Moartea domnului Lăzărescu i-a adus Premiul pentru interpretare la Festivalul Internaţional de Film de la Namur şi Premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar din partea Asociaţiei Criticilor din Los Angeles. 

Afişul, conceput de Cristi Puiu după o fotografie realizată de Luchian Ciobanu în timpul filmărilor pentru spotul TIFF şi realizat împreună cu Iulian Puiu, este inspirat de o scenă din Secvenţe (r. Alexandru Tatos, 1982), în care apare Luminiţa Gheorghiu. 

"Eu am descoperit-o pe Luminiţa Gheorghiu în Moromeţii, dar ceva mai târziu am văzut-o în Secvenţe, un film mai vechi decât Moromeţii. Vizualul face trimitere la o scenă din Secvenţe, singura de altfel în care apare Luminiţa. Mircea Diaconu invită echipa de filmare la el acasă pentru a-i arăta colecţia de ascuţitori, dar, fiind foarte supărat pe soţia sa, a pedepsit-o şi a închis-o într-o cameră. Când deschide uşa, Luminiţa stă pe marginea patului. Desigur, posterul e mai colorat, există în el mai multe elemente simbolice, dar face trimitere la acel moment al Luminiţei şi, în esenţă, face trimitere la cinema", explică regizorul Cristi Puiu.

"A fost o surpriză foarte mare şi m-am simţit onorată că m-au ales pe mine. Iar reîntâlnirea cu Cristi Puiu a fost foarte plăcută, am colaborat la trei filme deja, ne cunoaştem bine şi cred că vom lucra împreună până când viaţa ne va despărţi", spune Luminiţa Gheorghiu.

Actriţa a avut roluri memorabile în Moromeţii (1988), de Stere Gulea, şi Code inconnu (2000), în regia lui Michael Haneke. De-a lungul timpului, a colaborat cu Lucian Pintilie, Alexandru Tatos şi Radu Mihăileanu, lucrând în paralel pe scena Teatrului Bulandra din Bucureşti. A jucat şi în A fost sau n-a fost?, de Corneliu Porumboiu, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, în regia lui Cristian Mungiu, sau Faţa galbenă care râde, de Constantin Popescu. În 2010, a câştigat Premiul Gopo pentru rolul secundar din Francesca, în regia lui Bobby Păunescu. Luminiţa Gheorghiu deţine rolul principal în filmul Sunt o babă comunistă de Stere Gulea, care va avea premiera în 2013.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR).

Descarcă programul TIFF şi sinopsisurile filmelor, 2013 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Succesele de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, 2013, Bianca Andreea Bănică, Oana Ghera, Raluca Durbacă, Mihai Kolcsár
 TIFF - printre cele mai interesante 10 festivaluri de film din lume, Comunicat de presă
 Florentina Ciuverca obţine noua bursă Alex. Leo Şerban, 2013, Comunicat de presă
 Filmele bune se văd la Cinema În Parc între 30 august - 4 septembrie 2013, Comunicat de presă
 Caravana Filmelor TIFF 2013 continuă!, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer