Trauma infantilă este o temă de care Valeriu Şchiau este profund ataşat, aşa cum s-a putut vedea şi în alte performance-uri şi expoziţii ale sale de până acum - Născut în URSS, Copilul invizibil, Lobotomia, Probleme personale. Cea mai recentă expunere a sa, Visul, vine ca semn al deplinei conturări a unui traseu care, indiferent de forma prin care se manifestă, rămâne fidel aceleiaşi viziuni poetice şi profunde.
Nu se poate vorbi despre instalaţia lui Valeriu Şchiau fără a menţiona legătura strânsă cu spaţiul în care este găzduită. Sediul Aiurart de pe Strada Lirei 21 permite o intimitate cu obiectele care modifică decisiv percepţia asupra întregului demers artistic. Aerul prietenos şi încărcat de o anumită lentoare, specific acestei case vechi, creează un contact brutal, care se sedimentează pe parcurs, cu lumea tensionantului clopot de sticlă din lucrările artistului. Într-una dintre aceste odihnitoare încăperi, lumina naturală, discretă şi ademenitoare, se întrepătrunde subtil cu lumina artificială pe care o creează filmul cufundat în derularea unei traume.
În această atmosferă de linişte mereu întreruptă de o dureroasă acutizare a simţurilor, vizitatorul parcurge drumul de la pantofii prea mari ai unei fetiţe până la chipul imobilizator al fetusului blocat într-un strigăt inutil. Piciorul obez din ghips este primul semn al unei inevitabile fragmentări ce ameninţă întregul spaţiu expoziţional. Astfel, copilul pe care ni-l putem doar imagina ca întreg este nu doar dispersat şi mutilat, ci şi copleşit de neputinţa mobilităţii, condamnat să trăiască visul urât într-o perpetuă stare de nemişcare. În camera alăturată, cinci pantofiori din ghips sunt ordonaţi şi numerotaţi cu o conştiinciozitate care mai degrabă sperie decât linişteşte, sugerând din nou imposibilitatea eliberării din coşmar. Mica grenadă din aur pe care este imprimat acelaşi chip obsesiv al copilului îşi găseşte perfect locul într-un context în care nimic altceva decât o explozie purificatoare ar mai putea îndepărta ameninţările şi pericolele.
Dar marea transformare, marea reconstrucţie, nu apare niciodată, aşa că Universul rămâne impregnat de strigătul unui fetus adus aparent fără scop şi fără vindecare în lume. Multiplicat şi răspândit în mai multe puncte ale instalaţiei, fetusul este proiecţia cea mai agonizantă din Visul lui Şchiau. Aşezate pe perne albe, capetele acestor bebeluşi sunt sacrificiul perpetuu pe care umanitatea îl face pentru un zeu al cărui nume nu îl mai ştie, dar pe care îl vrea mereu înduplecat.
O lamă rotundă înfiptă în perete şi care poartă chipul unui alt copil, de data aceasta cu reminiscenţe din pop art, consolidează din nou rana neputinţei desprinderii din visul urât. Lama poate doar să taie, să lase urme adânci şi sumbre, dar nu şi să producă ruptura din spaţiul claustrant al unei umanităţi care îşi transformă copiii în prizonieri.
Una dintre cele mai hipnotice apariţii în Visul este seria de joagăre pe care sunt portretizate din nou feţe de copii confuzi şi violentaţi de o existenţă pe care nu ei au cerut-o. Aflate în mişcare continuă, aceste lame imense conturează imaginea unui leagăn care, departe de a aduce odihnă sau posibilitatea mobilităţii, îl prinde pe copil sau pe privitor şi mai captiv în propria traumă. Leagănul acestei copilării contorsionate nu este, în lumea lui Valeriu Şchiau, nimic altceva decât vehiculul unei conştiinţe infantile ce se dovedeşte mult mai lucide şi mai receptive la durere decât cea a adultului.
Siluetele diforme ale celor doi bebeluşi fantomatici expuşi în încăperea de la etaj sunt produsul unui performance susţinut de Valeriu Şchiau la Atelier 030202. În Probleme personale, Şchiau a "desenat" live, printr-un procedeu care presupune prezenţa benzinei şi a focului, două astfel de figuri de copii, aduse acum în Visul. Aceste siluete înfăţişează cu sensibilitate, dar şi cu vizibilă spaimă, teama fetusului de a se uniformiza, de a se articula într-o construcţie umană coerentă care îl va duce, oricum, tot la autodistrugere şi disoluţie...
Am lăsat la urmă menţionarea celor două scurte filme tocmai pentru că ele sunt singurele din Visul care implică existenţa a două fiinţe umane reale şi pentru că ele demonstrează finalitatea autentică a unui astfel de proces artistic. Protagoniştii - artistul însuşi, însoţit de un băieţel - sunt puşi faţă în faţă cu coşmarul fragmentării ultime. Copilul preia aparent rolul de motor al violenţei în The Dream - Child, jucându-se singur cu pistolul într-unul dintre cele două filme, purtând pe chip o vădită fascinaţie calmă, dar încă nu perversă şi viciată, faţă de obiect. În celălalt film, copilul se apropie de adult până ce pistolul atinge tâmpla acestuia, producând un zgomot care se aude la intervale regulate în toată casa, indiferent unde te-ai afla. Abia când îl urmăreşti pe Valeriu Şchiau în această proiecţie video înţelegi că demersul său este unul pe deplin matur şi asumat. Prin Visul ne întâlnim nu doar cu un artist care îşi stăpâneşte universul din punct de vedere vizual şi estetic, ci şi cu un creator care poate controla perfect de unde pleacă şi unde doreşte să ajungă din punct de vedere ideatic.
În filmul The Dream - Father, adultul îşi ispăşeşte vina, poate în numele întregii umanităţi, evitând orice afectare care ar fi putut deraia chiar şi cu un milimetru tot conceptul atât de riguros construit. Fără a mima grimasele unei false auto-culpabilizări care l-ar fi transformat, de fapt, în victimă, fără a exprima suferinţă, regret sau teroare, Valeriu Şchiau îşi menţine tot timpul o expresie serenă, deplin asumată a rolului său în acest proiect reordonator. Fără sânge şi fără suspans, entuziasmul inocent al copilului ajunge, în sfârşit, la armonie cu adultul care îşi ştie prea bine vina, fie ea doar şi simpla vină de a exista ca adult... Căci copilul mutilat şi fragilizat poate ieşi din coşmar doar atunci când adultul intră cu curajul asumării în lumea realităţii transfigurate, aşa cum a făcut-o cu atâta candoare Valeriu Şchiau în Visul său. Un vis care merită disecat, trăit, analizat şi mai, presus de orice, transpus în realitatea copilului dinlăuntrul nostru, care încă scânceşte neauzit după libertate.
The Dream / Visul, instalaţie de Valeriu Şchiau
Curator: Olivia Nitiş
Aiurart Contemporary Art Space, Strada Lirei nr. 21, Bucureşti
24 aprilie - 13 mai 2013