Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Între 5 şi 7 se pun Bigudiuri


Adrian Ţion

aprilie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Micul ecran îşi absoarbe din viaţă ororile, crimele pentru a le revărsa, mai nou, cu o anume ostentaţie păguboasă, şi pe scenă. Cu precădere Ştirile de la ora 5 de pe Pro TV abundă în grozăvii şi oribilităţi de tot felul. Le ştim şi le privim oripilaţi, dezgustaţi de mizeria morală a jalnicelor rebuturi umane din care televiziunea face "vedete". Mă întreb: e necesar ca şi teatrul să se implice în acest proces pentru a-şi afirma conexiunea la prezent? De aceea prima piesă din spectacolul coupe al studioului Euphorion al Naţionalului clujean se intitulează Între 5 şi 7. De aceea eroii ei sunt hidoase arătări de la periferia umanului, contaminaţi de morbul vedetismului de trei lulele, rezultat în urma intensei mediatizări.

Scenariul lui Emanuel Ciocu porneşte de la o banală întâlnire între doi foşti colegi şi ajunge la "foloasele" pe care aceştia le-ar putea trage din crimă spre a ieşi din anonimat. Vedetismul astfel perceput este o boală gravă care tâmpeşte şi anulează conştiinţe. Din păcate, prezentă şi pe cale de a se extinde. A-l analiza psihiatric e o necesitate în anamneza medicală, a-l oferi drept umor macabru întru susţinerea unui modest dialog pe scenă e un joc cel puţin derutant, dacă nu de-a dreptul neproductiv.

O distanţă uriaşă îi desparte pe cei doi interpreţi. Dan Chiorean îşi construieşte, surprinzător, un rol convingător de contabil singuratic, cu apucături necontrolate de homosexual, în vreme ce Sorin Misirianţu sustrage inconştient misterul şi tensiunea latentă existente în componenta emoţională a unui criminal în serie.

Tot o formă de vedetism ieftin se strecoară şi în a doua piesă, Bigudiuri de Mimi Brănescu. Amăgirea eroinelor e aici agăţată funciarmente de simbolul cochetăriei şi răsfăţului feminin reprezentat de... bigudiuri. Dacă nu vizează un simplu efect de umor absurd, poate că trimiterea la sintagma oximoronică "ciorbă de bigudiuri" tocmai în această incompatibilitate structurală rezidă. Gospodărirea (din casă sau din bucătărie) nu se împacă nicidecum cu cochetăria şi alte excentricităţi feminine.

Să revin la vedetismul iluzoriu cu extindere spre patologic: bunica Urioletta nu renunţă la contestaţiile ei în legătură cu ocuparea locului cinci la un trecut concurs de miss din vremea tinereţelor ei, mama Marinetta se închipuie mereu o stripteuză evoluând sub raza reflectoarelor iar fiica Olinetta, cam nătângă, aspiră la dragostea unui om-sandwich implantat pe trotuar, "cu placajul agăţat de gât", în faţa unui magazin, provocându-l în public ca o exhibiţionistă patentată, semn că aşchia nu sare prea departe de trunchi. Convieţuirea celor trei femei într-un apartament neîncăpător aspiraţiilor lor duce la repetate stări de animozitate şi confruntări violente. Vor să strălucească şi să seducă sau să fie violate. Acestea sunt preocupările lor de bază. Militante scopuri, carevasăzică. Despre această faună feminină ar fi multe de spus. Mă abţin, deocamdată.

Personajele sunt caricatural văzute ca nişte erotomane dezaxate, aşa cum nu se jenează să apară în faţa publicului prefabricatele vedete de televiziune, în stare să se arunce tustrele pe primul bărbat care le trece pragul. Acesta este un presupus poştaş, de fapt contabilul ucigaş din prima piesă, transformat ah hoc în justiţiar. El aplică aceeaşi sancţiune dezmăţatelor nimfomane, împuşcându-le cu pistolul primit de la criminalul în serie.

Jocul celor trei actriţe este impecabil, s-o recunoaştem. Fiecare rol permite interpretelor evoluţii favorizante. Prea tânără însă şi mobilă mi s-a părut iniţial Irina Wintze pentru o bunică, fie ea chiar emancipată, dar după ce am văzut, tot la televizor, cum se mişcă pe scenă o dansatoare hollywoodiană centenară, imputarea cade de la sine. Graţia mişcărilor lascive ale Elenei Ivanca merge în continuarea firescului cu care actriţa îşi rosteşte replicile ca-ntr-o savuroasă expandare a farmecelor feminităţii. Accentuând trăsăturile de copilă tâmpiţică a Olinettei, Adriana Băilescu ajută la situarea atmosferei piesei în spaţiul unui comic absurd, sticlos şi frisonant în egală măsură.

Insatisfacţia, câtă e, nu vine dinspre jocul actorilor, - nici pomeneală! - ci mai mult dinspre cele două texte, al căror discurs face concesii nu numai vedetismului de duzină (pe care ar fi putut să-l exploateze mai angajat şi nu doar să se folosească de el), dar şi gustului mediocru prezent în exces pretutindeni, de la presa scrisă până în pliurile audio-vizualului devastator. Contribuţia regizorală a lui Sorin Misirianţu se înscrie în registrul menţionat anterior, marcând un experiment oarecare, fără ecou.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


Alte articole

 Narcis şi apelor tulburi ale firii - Richard III, Roxana Pavnotescu
 Dansul şi teatrul de expresie - The Rite of Spring & Café Müller, Roxana Pavnotescu
 INEGAL: Istorii personale la Macaz, Comunicat de presă
 Asociaţia Culturală Arkadia lansează Bull, piesă de teatru şi dezbatere despre fenomenul de bullying la locul de muncă, Comunicat de presă
 Temps d'Images, 2017, ajunge la cea de-a X-a ediţie şi are nevoie de sprijinul publicului, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer