Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Omul Pernă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ştirile de la ora cinci cu distribuţie Walt Disney - Omul pernă


Livia Stoica

iunie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
- Cum ai omorât-o pe a treia fetiţă, Michal? A fost tot ca-ntro poveste?
- Îhîm.
- Care poveste?
- Ai să te enervezi.
- N-am să mă enervez.
- Ai să te enervezi puţin.
- Ca în ce poveste a fost, Michal?
- Ca în... hmm... a fost ca-n... hm.. "Micul Isus."
- De ce tocmai aceea?
- E o povestire bună. Eşti un scriitor bun, Katurian. Să nu laşi pe nimeni să îţi spună contrariul.


Eroii lui Seneca în paşi de vals, Medeea recitând poezie şi Hannibal Lecter cântând la violoncel. Pe scurt, grotescul sublim. Atunci când râzi uitându-te la ştirile de la ora cinci, ai zice că e ceva în neregulă cu tine, nu? Cum să te amuzi atunci când auzi cum un retardat a măcelărit trei copii?


Textul lui McDonagh începe cu interogarea unui tip care scrie poveşti despre copii schingiuiţi. Tip pe care îl cheamă Katurian şi care are un frate retardat pe nume Michal. Michal este torturat de părinţii săi până la vârsta de şapte ani cu electrozi şi burghie. Un experiment pentru ca fratele său să devină un scriitor genial. Katurian începe să scrie poveşti despre copii schilodiţi la auzul ţipetelor fratelui său, ţipete pe care le crede înscenări de teatru ale părinţilor. Până la un moment dat. Când află adevărul şi îşi omoară părinţii. Michal citeşte povestirile lui Katurian şi decide să le pună în practică, omorând trei copii prin tortură. Katurian îşi sufocă fratele, îşi mărturiseşte crimele şi este împuşcat de poliţiştii care l-au arestat. Asta e intriga. Probabil că acum, telespectatoarele fidele ştirilor de la ora cinci şi-ar face zece cruci şi ar pune întrebarea "Cine e de vină?" De altfel, este perfect logic să dezbaţi etica acţiunilor unui psihopat, nu?


Cu excepţia elementului de tortură, schema intrigii e destul de shakesperiană: ai făcut rău, plăteşti: Ţi-ai ucis părinţii, eşti împuşcat. Ai măcelărit copii, mori prin sufocare. Desigur că există şi o dimensiune metafizică, o psihologie a personajelor şi o justificare a comportamentului acestora, căci de n-ar fi, nu s-ar povesti.

Cu toţii suntem adepţii moralităţii, chiar dacă nu mai trăim în Evul Mediu, şi ne place la nebunie să găsim vinovatul şi să-i punem tichia de nebun sau eticheta de criminal, aşa încât lipsa stereotipiilor fac un spectacol să fie numit în mod diplomatic prea modern. Din acest motiv am apreciat spectacolul Omul Pernă al studenţilor de la actorie anul III, respectiv Rareş Andrici, George Lepădatu, Cosmin Dominte şi Tudor Andronic: pentru simplul motiv că nu există prejudecăţi. Nici în construcţia personajelor şi nici în interpretarea lor. Astfel, Katurian (Rareş Andrici) nu este un scriitor maniac care scrie poveşti despre copii mutilaţi pentru că suferă de vreun traumatism interior culpabilizant, cum s-ar exprima psihologii. El scrie poveşti pentru că îi place şi nu ca să spună ceva. Este un idealist, un boem, un poet care habar n-are ce se întâmplă în lume; un fel de Prospero tânăr care stă tot timpul cu nasul în poveşti. Şi care află despre crimele comise de fratele său incidental: din ziare. Rareş Andrici reuşeşte un rol atât de uman încât începi să te gândeşti cu duioşie la toţi criminalii în serie din filme: Jigsaw este de fapt un megasensibil, iar Hannibal Lecter un copil maturizat prematur care cerşeşte afecţiune.


Fratele lui Katurian, Michal (Tudor Andronic), nu este un redus mintal care torturează din plăcere sau din răzbunare pentru că el însuşi a fost torturat, ci din simplă curiozitate copilărească; pentru a testa cât de posibile sunt poveştile fratelui său. Logica perfectă, aproape socratică, fac din Michal un personaj extrem de profund şi de comic la urma urmei. Nicidecum un autist care îmi provoacă milă sau cu reacţii de schizofrenic. Şi tocmai de asta îl cred.

Cei doi poliţişti, Ariel (George Lepădatu) şi Tupolski (Cosmin Dominte) creează nişte tipologii reale şi extrem de actuale. Sunt fireşti şi comici, iar nu nişte giboni nazişti.

Aşadar, un joc foarte natural şi o înţelegere foarte bună a personajelor, lucru demonstrat de construcţia inteligentă, fără prezumţii naive, a rolurilor. În concluzie, extrem de inspiraţi toţi actorii în alegerea unei linii comice de interpretare, fără puseuri de tragism. Cu toţii au demonstrat un joc actoricesc fin, dar puternic. Ca un parfum bun al cărui miros nu te izbeşte, ci lasă numai o dâră în spate. De altfel, folosirea comicului pentru a prezenta ceva respingător, grotescul ca alternativă regizorală mi s-a părut o opţiune inteligentă şi totodată proaspătă din partea studenţilor: personaje extrem de umane şi de amuzante, pe care ajungeai să le înţelegi şi chiar să le îndrăgeşti, deşi erau cu toţii nişte demenţi cu probleme encefalice. Sub aspectul interpretării, nimic de reproşat. Ca un ghiveci cu gust de mousse de ciocolată: ingrediente grele, digestie uşoară. Doar că a lipsit frişca.


Nu fost vizibilă nota regizorală şi caracterul spectacular. Având în vedere cheia de interpretare, mă aşteptam la o scenografie mult mai ludică şi mai fantezistă, care să sublinieze grotescul înfăţişat prin actorie. Dacă tot avem ştiri de la ora cinci cu distribuţie Walt Disney, de ce nu l-aş vedea şi pe Michal în costumul lui Mickey Mouse?

În altă ordine de idei, nu am regăsit interesul uman al spectacolului sau mesajul către public. Nu în sensul de morală cu iz creştin, ci de reflecţie. Textul are un potenţial enorm din punctul acesta de vedere, violenţa fiind un subiect extrem de actual. Din păcate, nu am descoperit o preocupare a studenţilor în acest sens, spectacolul mizând prea mult pe personaj şi prea puţin pe poveste. Deznodământul putea fi explorat din perspectiva spectatorului, inclusiv raportarea acestuia la spectacolul la care tocmai a asistat. Totuşi, râsul la auzul perversităţilor unui retardat sau a imaginaţiei sinistre a unui scriitor-oricât de boem şi de simpatic ar fi acesta - nu este dovada unui creier bolnav? E cathartic râsul, eliberator, dar poate ar trebuie să-mi dea şi de gândit dacă mă distrez atunci când găsesc poezie în ştirile de la ora cinci...

Omul pernă de Martin McDonagh.
Spectacol de licenţă anul III Actorie. Clasa prof. Adrian Titieni.
Regie: Ion Florin Grigoraş
Traducere: Ionuţ Grama
Scenografie:Cătălin Manea
Foto Video & Sound: Florina Dumitrache
Light design: Andrei Raicu
Sound design: Alexandru Bădeliţă
Distribuţie: Rareş Andrici (Katurian), Cosmin Dominte (Tupolski), George Lepădatu (Ariel), Tudor Andronic (Michal).



 Toate articolele despre Omul Pernă
 Toate articolele despre Spectacole UNATC


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Godot (Blănari 14)
Sâmbătă, 29.04.2017 - 22,00


Resurse

 Alte articole de Livia Stoica


Alte articole

 Scriitorul ajunge întotdeauna în iad - Omul pernă, Beatrice Lăpădat


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer