În aşteptarea scânteii - Livada de vişini la Gala absolvenţilor UNATC, 2013

Premiile juriului pentru arta actorului şi artă scenografică (Cătălina Buzoianu, Coca Bloos, Monica Andronescu, Ion Parhon, Puiu Antemir) nu lasă loc dubiilor. Livada de vişini, spectacolul de master, an II, arta actorului, a fost cel mai bun din Gala Absolvenţilor Master UNATC 2013. Simona Grumezea (Ranevskaia - rol principal), Cosmina Stratan (Varia - rol secundar), Eugen Cozma (Lopahin - rol principal) şi Rareş Florin Stoica (Epihodov - rol secundar) au primit premiile pentru cei mai buni actori, în timp ce Liviu Chiţu (Trofimov - rol secundar) a bifat o nominalizare.

E lucru mare să joci, student fiind încă, unul dintre marile texte ale teatrului. Să duci la bun şi emoţionant sfârşit o capodoperă a dramaturgiei atât de ofertantă pentru interpretul oricăruia dintre rolurile sale. Ofertantă, dar şi plină de capcane. Cine citeşte ori ascultă cu atenţie replicile scrise de Cehov poate descoperi cu uimire o semnificativă cantitate de vorbe neaşteptate, de atitudini surprinzătoare, de gesturi care nu prea se înscriu în logica mare a firului narativ.

E ca şi cum personajele refuză să fie doar un pion într-o poveste ce se slujeşte de măştile lor pentru a-şi urma cursul. Şi astfel refuzând, ei iau deoparte spectatorul şi îi spun propria poveste. Sau măcar frânturi din ea. Din astfel de momente de intimitate între personaj şi public se naşte magia spectacolelor cehoviene, în care e loc, deopotrivă, de lacrimă, de absurd, de mărturisire, de revoltă, de hohot, de renunţare.

Spectacolul coordonat de profesorii Tania Filip şi Gelu Colceag funcţionează bine la nivelul ansamblului, dar neglijează, din păcate, tocmai aceste ieşiri din rol, tocmai aceste apropieri de public şi de sine ale personajelor. Odată găsită linia interpretării, actorii îşi interpretează partitura fără mari variaţiuni, refuzându-şi, din păcate, plăcerea căutării dincolo de şablon.

Paradoxal pentru un spectacol studenţesc, spectatorii primesc o variantă corectă, dar cam bătrânicioasă a Livezii. Lipseşte freamătul juvenil, cu toate greşelile şi naivităţile vârstei. Piesa trebuie să iasă bine şi aşa iese. Doar atât. De 7. Nu e puţin, dar nu e nici mult. Şi, mai ales, nu e tineresc!

PS: Vorbeam în deschidere de emoţionantul final. Ultimele replici se rostesc, cortina se trage, aplauzele stau să izbucnească. Părinţi, juriu, profesori, aer fierbinte, râuri de transpiraţie. Lângă mine, în picioare, o doamnă îşi şterge cu greu lacrimile. Prind a privi mai departe. Persoane pe care le ghicesc a fi din staff-ul tehnic al universităţii sunt transfigurate. Ca după o bătălie grea, oamenii dau liber bucuriei. Interpretul lui Lopahin, Eugen Cozma, o rupe la fugă în direcţia lor şi îi împinge, cu forţa aproape, pe scenă.

Aplauzele îi cuprind deopotrivă pe actorii studenţi şi pe parte dintre oamenii nevăzuţi, nenumiţi, necunoscuţi care le-au făcut cei 5 ani de şcoală posibili. Legătură dintre ei e cea mai frumoasă întâmplare a serii. E semn că livada rămâne în picioare şi că povestea merge mai departe. La UNATC, Firs e tânăr şi în putere!