iunie 2013
Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2013
Ultimele clipe ale unui nazist bătrân iau forma paradoxală a confesiunii religioase în care personajul se raportează constant la decalogul biblic pentru a-şi analiza existenţa şi transgresiile. În locul unei scrisori de adio care să-i explice gestul, Hess alege să invite posteritatea la cină prin intermediul camerelor de filmat care se află în celula lui. Acest dineu macabru are scopul unui adio explicativ ce se concretizează într-o conversaţie sterilă cu divinitatea.

Începutul spectacolului ne arată un Hess bătrân şi obosit care îşi duce la capăt ultima misiune, scârbit fiind de auditoriul virtual căruia i se adresează. Dispreţul lui este evident atât din acţiunile lui (acesta se află pe scenă cu spatele la public de la bun început şi rămâne aşa o bună bucată de vreme) cât şi din tonul discursului său (referindu-se la auditoriul său ca fiind un "popor de secături" şi o "naţie de bastarzi"). Acest Hess cărunt şi bolnav dispare însă pe măsură ce tensiunea scenei creşte, fiind înlocuit printr-un gest simplu dar eficace (actorul se spală pe faţă şi corp, înlăturând astfel vopseaua gri din păr, barbă şi mustaţă) cu un Hess tânăr, puternic şi sfidător. Această tranziţie nu deranjează spectatorul, care înţelege imediat de unde vin forţa şi demnitatea personajului, tot mai pregnante pe măsură ce confesiunea avansează.


Acţiunile pe care actorul le inserează în reprezentaţie nu sunt deloc discordante cu monologul personajului, completând deseori mesajul transmis de acesta. Cu excepţia momentului de început, în care acesta stă pe toaletă cu spatele la public pentru un interval de timp care mie mi s-a părut prea lung pentru a menţine interesul auditoriului, acţiunile par mai degrabă să susţină şi să ridice momentele. Decalogul după Hess este un spectacol coerent, bine pus la punct, care captivează, Hess însuşi emanând o fascinaţie stranie (dată atât de scriitură cât şi de interpretare). Ce i-a lipsit de această dată însă a fost puţin din energia cu care Valentin Oncu ne obişnuise până acum, părând de această dată mai obosit, oarecum apatic. Şi deşi acest lucru n-a fost deranjant într-atât încât să afecteze percepţia spectatorului, a diminuat totuşi impactul pe care reprezentaţia a avut-o asupra celor din sală. Trebuie menţionat însă că rolul lui Hess în formula propusă de Oncu este destul de solicitant din punct de vedere fizic şi că această oboseală care a putut fi sesizată pe ansamblu n-a produs totuşi ruperi de ritm sau căderi bruşte ale nivelului de energie al scenelor. Este, aşadar, un spectacol care are toate datele necesare ca să reuşească dar care are nevoie de un Valentin Oncu mai odihnit înainte de a începe.

Decalogul după Hess
După un text de Alina Nelega (text disponibil gratuit la Editura LiterNet aici)
One-man-show cu Valentin Oncu
Clasa prof. Filip Odangiu / Sinko Ferenc
Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus