Brilliante Mendoza şi filme din Competiţie - TIFF, 2013

În noul film al lui Brillante Mendoza este interesant felul în care construcţia documentară este subsumată filmului de ficţiune. Thy Womb (Pântecele tău) observă viaţa rural-insulară a unui cuplu de pescari (cu rutina, tradiţiile şi obiceiurile de rigoare dintr-o nenumită comunitate filipineză). Peste aceste aspecte observate pe parcursul unei lungi perioade de timp, filmul chestionează cultura musulmană prin prisma unui căsătorii aranjate, menite să-i aducă soţului o a doua nevastă şi un copil pe care şi-l doreşte. Pentru Mendoza însă, obiectul de interes constă mai mult în stilul în care se desfasoară povestea, decît în ceea ce este povestea însăşi. Dificultăţile financiare întîmpinate de cuplu pentru negocierea cumpărării noii soţii, viaţa lor socială şi intimă ce se învîrte (mai ales) în jurul acestui eveniment major, sînt datele acestei opere de ficţiune. Fără ca stilistica lui Mendoza să fie bătătoare la ochi, să atingă puncte în care diverse momente din desfăşurarea acţiunii să pară "puse cu mîna", să fie "regizate" în avantajul unei combinaţii artificios-originală, Pântecele tău lucrează excelent cu unelte utilizate în filmul de ficţiune pentru a-şi construi bazele drumului parcurs spre un aparent documentar observaţional.
 
Nu neapărat memorabile cît mai degrabă rezonabile (scuzaţi rima!), filmele din competiţie care mi-au captat atenţia în mod deosebit pînă în momentul scrierii acestor rînduri, sînt A Hijacking, Breacking Horizons şi It Felt Like Love.
 
A Hijacking, regizat de Tobias Lindholm (scenaristul filmului lui Vintenberg, The Hunt), este un thriller dramatic antrenant, adîncit în studii de personaje, aflate pe trepte sociale diferite, dar care au totuşi ceva în comun: deturnarea unui vas danez de către un grup de piraţi somalezi. Suficient de hollywoodian încît distincţia dintre regie şi scenariu să se facă simţită, dar îndeajuns de eficient pentru ca acest studiu caracterologic să puncteze momentele importante din desfăşurarea vieţii personajelor într-un spirit vizibil european, filmul lui Lindholm - despre negocierea perpetuă a eliberării celor aflaţi la bord - atinge însemnătatea unui conflict tensionant între puterea de a lua decizii şi aşteptarea rezultatelor lor.

Film de altă factură, Breaking Horizons aduce iniţial în prim-plan relaţia dubios de apropiată dintre două tinere studente. Se alintă reciproc, vopsesc pereţii apartamentului uneia dintre ele, îşi împart dragăstos palme (la propriu), se distrează prin cluburi, consumă alcool şi fac - ocazional - sex cu barbaţii pe care îi întîlnesc. Din fericire, centrul de greutate al filmului se mută de pe această axă narativă trenantă şi banală pe drama uneia dintre fete, care ramîne însarcinată. Se hotăreşte să păstreze copilul, chiar şi cîteva zile dupa ce îi moare în pîntece. Iluzia unei sarcini adevarate, la bază un drum către maturitate şi responsabilitate, o împinge pe tînară spre o serie de acte necugetate, în care depresia pre-natală prilejuieşte percepţia unei noi definiţii. Din păcate însă, schimbarea direcţiei narative survenită în cea de-a treia parte, devine deranjant de stridentă prin felul în care drama tinerei ajunge să fie descrisă regizoral.

It Felt Like Love (singura producţie americană din concurs) vorbeşte despre sexualitatea juvenilă. Sau, în cazul protagonistei principale, despre lipsa ei. Remarcabil în acest film este faptul că accesul la o oarecare bază a frustrărilor (nu neapărat de natură sexuală) unei fete de 15 ani nu ne este nici o clipă permis, ci doar rezultatele în care se manifestă ele. Autoarea debutantă Eliza Hittman nu-i crează un background psihologic, se concentrează pe efectele imediate, ca urmare a atitudinii şi comportamentului de care dă dovadă adolescenta faţă de lucrurile "noi" care se întîmplă în jur. Nu are importanta că este înspaimîntător de voyeuristă, sau disperat de dornică de atenţia băieţilor din jur, aflaţi la picioarele celei mai bune prietene pe care o are. Important este că, treptat, planurile detaliu al cărui subiect îl reprezintă frecvent, fac din ea, paradoxal, persoana cea mai atractivă pe care nimeni din film nu o remarcă.