Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De la Hannah Arendt la Un spécialist, portrait d'un criminal moderne la TIFF, 2013


Adrian Ţion

iunie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cu doar câteva zile înainte să se deschidă a douăsprezecea ediţie a TIFF-ului, am intrat în sala cinematografului Victoria ca să văd Hannah Arendt, cel mai recent film realizat de Margarethe von Trotta, figură importantă a cinematografiei germane. Sală bună, ca în zilele festivalului, când sunt proiectate şi urmărite cu interes crescând ultimele creaţii din cadrul secţiunii Competiţie. O introducere în atmosfera zilelor de festival şi, după cum mi-am dat seama mai târziu, o introducere şi în atmosfera documentarului Specialistul / Un spécialiste, portrait d'un criminel moderne al lui Eyal Sivan (în colaborare cu Rony Brauman). Primul film - cu accent pe o parte a biografiei gânditoarei de origine evreiască Hannah Arendt - este focalizat pe problematizarea făcută în jurul sintagmei "banalitatea răului", promovată de aceasta în urma analizării procesului criminalului de război Adolf Eichmann. Al doilea - rezultat în urma montărilor unor secvenţe de arhivă filmate în timpul procesului amintit - e o lecţie de istorie ce conferă imaginii-document rol de actant neliniştitor în planul conştiinţei şi al reflecţiei pe aceeaşi temă a "banalităţii răului" (ghilimelele au aici şi conotaţii dureros-ironice, desigur). Primul urmăreşte clocotul subiectiv de idei în care s-a format conceptul, al doilea afişează direct şi tulburător valoarea peliculei de martor obiectiv al istoriei. Sunt două portrete realizate prin mijloace vizuale diferite, legate de acelaşi nucleu traumatizant: holocaustul din timpul celui de al doilea război mondial. Filme în oglinda istoriei.

Margarethe von Trotta face puţine incursiuni în trecutul personajului portretizat. Ne sugerează doar prin câteva secvenţe admiraţia ucenicului faţă de profesor, postură în care Hannah Arendt apare ca "studenta favorită" a lui Martin Heidegger. Atât. Nimic despre marea iubire secretă, nimic despre relaţia lor începută în 1924 şi continuată cu intermitenţe şi prin scrisori până la moarte, în ciuda faptului că ea era evreică şi el antisemit. Dar formarea ei în preajma şi în intimitatea marelui filosof a încurajat-o în promovarea liberă a ideilor, oricât de rebele, pentru a ajunge la adevăr. De aceea regizoarea include acest episod cu valoare de bază a devenirii sale intelectuale ulterioare. Aşa se explică dezvoltarea conceptului despre rău, despre originea lui şi banalitatea lui, după ce a participat, în 1961, la procesul cu ecou internaţional de la Ierusalim intentat comandantului deportărilor evreilor din timpul celui de al doilea război mondial spre lagărele din Ungaria, Germani, Polonia, Franţa, nimeni altul decât ofiţerul nazist Adolf Eichmann. O vedem la Ierusalim în sala tribunalului, în interpretarea Barbarei Sukowa, unde ajunge pentru a relata despre desfăşurarea procesului pentru The New Yorker. Articolele publicate, apoi cartea Eichmann la Ierusalim. Raport asupra banalităţii răului stârnesc reacţii adverse şi un mare scandal în epocă. Victima ia apărarea călăului? Barbara Sukowa întruchipează în Hannah Arendt curajul unei femei voluntare, intransigente cu ea însăşi şi cu ceilalţi, în stare de a-şi apăra cu tărie convingerile. Se înţelege că este hotărâtă să-şi ducă până la capăt ideile cu orice risc. Este sobră şi definitiv angajată să meargă pe drumul său în pofida curentului general, ceea ce dezamăgeşte şi intrigă, ajungând chiar, în mod paradoxal, să-l absolve de vină pe Eichmann, "un simplu birocrat nevinovat". Patologia vinei, ca boală endemică, este mult mai profundă, ni se dă de înţeles în final. Un răspuns cuprinzător la această problemă s-ar putea găsi, cu siguranţă, în cartea care a făcut-o cunoscută pe emigranta evreică din Germania anilor '30 - Originile totalitarismului. Dar a transpune în imagine bazele teoretice ale unei ideologii este imposibil şi un biografic nu poate decât să extragă spre vizualizare eşantioane şocante, definitorii din gândirea unei femei care a bulversat opinia publică la un moment dat prin opiniile ei tranşante.

Prin cadrele de interior, adesea întunecate sau înceţoşate de fumul de ţigară al participanţilor la aprinse discuţii intelectuale, personajele filmului par prinse în labirintul unor căutări fără sfârşit, la capătul cărora adevărul însuşi nu reprezintă o soluţie, ci doar indicativul unei numiri în plan conceptual. O iluminare rece străbate din când în când, dar austeritatea tratării subiectului nu reuşeşte să elibereze emoţia din chingile unor convenţii narative restrictive. După cum s-a mai observat, Hannah Arendt cu Barbara Sukowa şi Axel Milberg (în rolul soţului) nu este "deloc stimulativ din punct de vedere vizual", dar vorbeşte cu destulă convingere despre o personalitate de vârf din lumea dezbaterilor de idei de la răscrucea istoriei ce merita evocată, reamintită contemporanilor şi cinematografic.

Venit în completarea biograficului semnalat, Specialistul eşalonează momentele semnificative din "procesul Eichmann" într-o succesiune emoţionantă de imagini provocatoare, de arhivă. Eyal Sivan şi Rony Brauman au prelucrat şi montat, în 1999, cele mai importante scene din proces, realizând "portretul unui criminal modern", ascuns sub masca unui funcţionar zelos. Titlul filmului este extras din proces: aşa era numit Eichmann pentru felul în care a rezolvat "soluţia finală" a deţinuţilor evrei. Un specialist al crimei. Degrevat din calitatea de "om" de către preşedintele tribunalului, ofiţerul nazist capturat de Mossad în Argentina a fost pus în sala de judecată într-o cuşcă de sticlă antiglonţ, de unde răspundea prompt şi cu respect cazon, ca un automat, întrebărilor. O coloană sonoră cu muzică dizarmonică, metalică, scrâşnită îi însoţea răspunsurile, transmiţând în sufletul spectatorului anxietate şi groază. Răspunsurile erau cât se poate de simple şi nevinovate în întregul lor, muzica sfâşietoare venea din adâncuri ca un ecou al neputinţei celor victimizaţi, acuzându-l pentru indiferenţa cu care executa ordinele superiorilor. Timp de şase ani el a organizat cu sânge rece strângerea, jefuirea şi deportarea evreilor pentru că aşa a înţeles el că îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu. În spatele pereţilor sălii de tribunal ţi se perindă prin gând imagini terifiante din lagăre. A cerut la un moment dat (sau chiar de mai multe ori) să fie schimbat din funcţie, spune el, dar numai verbal, fără dovadă. Aşa că a continuat să fie "întruchiparea birocraţiei ucigaşe" pentru a fi pe placul superiorilor. E adevărul lui, exprimat limpede ca un crez mai presus de sine. Acuzatul pozează în birocrat nevinovat, un supus fără personalitate al maşinăriei de război. "Micul Adolf" se dovedeşte a fi o copie lipsită de personalitate a "Marelui Adolf" pe care-l urmează cu devoţiune şi fanatism, deşi, după capturare, vrea să pară un om obişnuit, fără tare malefice. Camera îi înregistrează scrâşnetul din dinţi, reţinut, trădând paroxismul iritării (ca şi perplexitatea de pe chipul lui Ceauşescu din timpul "procesului" său de la Târgovişte, semn al fiarei încolţite) dar şi zâmbetul vag-ironic, stop-cadru folosit în finalul filmului ca emblemă a unui dispreţ glacial. Din intervenţiile supravieţuitorilor reiese alt adevăr: a fost de faţă la execuţii în masă ale evreilor, a manifestat indiferenţă faţă de soarta lor, a dispus deposedarea de bunuri. Sunt intervievaţi cei care şi-au pierdut întreaga familie în lagărele morţii. Ce adevăr să iei în calcul? Aici se înfiripă dilema asupra "banalităţii răului", teoretizată de Hannah Arendt. "Un simplu birocrat nevinovat" poate să fie învinuit de monstruoasa crimă? Ochii ascunşi după lentilele groase ale ochelarilor nu vorbesc. Totul se resoarbe în interioritatea personajului ca un mister personal. În faţa curţii apare doar corectitudinea militarului. Regimul nazist a fost capabil să creeze acest prototip de militar devotat trup şi suflet cauzei. Eichmann este una din întruchipări. Răul conştient se ascunde după răul inconştient. Care adevăr va câştiga? Există mai multe adevăruri? Nu! Adevărul e numai unul, chiar dacă poate fi rostit în mai multe feluri.

Un fel de a mărturisi adevărul despre istorie şi delirul ei în perioade tulburi e chiar acest film reconstituit cu migală din documente cutremurătoare despre iadul prin care a trecut omenirea în al doilea război mondial. Ca acest iad să nu se mai repete, ex-ofiţerul nazist a cerut, la una din intervenţii, răgazul pentru a scrie o carte unde să analizeze rădăcinile răului la care a contribuit prin jurământ militar şi prin forţa împrejurărilor. Nu i s-a mai acordat. A fost executat în 1962. Toate acestea sunt ştiute de generaţiile mai în vârstă, dar un film de o asemenea forţă e bine să ni le reamintească... pentru ca tragedii de asemenea proporţii să nu mai aibă loc niciodată.



Descarcă programul TIFF şi sinopsisurile filmelor, 2013 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013
 Toate articolele despre Hannah Arendt


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


Alte articole

 Succesele de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, 2013, Bianca Andreea Bănică, Oana Ghera, Raluca Durbacă, Mihai Kolcsár
 TIFF - printre cele mai interesante 10 festivaluri de film din lume, Comunicat de presă
 Florentina Ciuverca obţine noua bursă Alex. Leo Şerban, 2013, Comunicat de presă
 Filmele bune se văd la Cinema În Parc între 30 august - 4 septembrie 2013, Comunicat de presă
 Caravana Filmelor TIFF 2013 continuă!, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer