Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

CatasTIFF 2013. Ultima zi. Trofeul


Florian-Rareş Tileagă

iunie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Gata. Finito. Vertig. The end. Завершено. Sunt câteva din limbile în care cel mai neaşteptat şi nedorit cuvânt de la TIFF 2013 a fost, în sfârşit, spus şi rostit peste tot - pe stradă, în berării, pe bloguri, pe chat, în cronici. E ca şi când toţi am spune acelaşi lucru deodată, tot aşa cum, în zilele de TIFF, aveam toţi aceeaşi viaţă: sculat, mâncat (probabil), mers la filme.

Felul în care ne-am bucurat de TIFF a fost nici mai mult, nici mai puţin decât felul în care TIFF s-a bucurat de noi. A fost festivalul momentelor în care omul a întâlnit filmul şi în care acea bucurie intimă că descoperi poveşti şi gânduri de calitate te duce la un nivel nou. La fel m-am simţit la proiecţia lui Ship of Theseus, din ultima zi de TIFF. Şi vom vorbi, mai jos, despre el nu pentru că a câştigat competiţia, ci pentru că e un film de care ne vom aminti, probabil, şi peste zece ani. Un film pe care eu l-am ratat de două ori la TIFF (deşi o dată am intrat după ce începuse, aşa că am renunţat) şi la care m-am dus, duminică, cu prejudecata aia că "dacă a luat premii înseamnă că-i bun". Iată, mai jos, un film de debut despre care IMDB-ul nu va şti niciodată ce să spună nici prin steluţele de la 1 la 10, nici prin sinopsis-uri.

Ship of Theseus / Corabia lui Tezeu (r. Anand Gandhi, India, 2012). Aproape orice film din istoria cinema-ului este despre viaţă. Că-i western, scurtmetraj horror sau slapstick comedy, filmul a fost întotdeauna preocupat într-un fel sau altul, mai pe faţă sau mai discret, să vorbească despre om. Ship of Theseus nu doar că intră în marea categorie a filmelor despre om, dar o face declarativ şi dezarmant, cu acea energie care în primă fază te sperie. Trebuie să-i dai timp, să laşi braţele jos şi să primeşti ce-ţi dă. Chiar dacă sună şcolăreşte.

Sunt trei poveşti în Ship of Theseus. Trei "cazuri", în care fiecare personaj central trece prin trauma unui transplant de organ, ocazie cu care filmul aruncă în joc principii de viaţă, credinţe, interogaţii care trec de graniţele culturale ale Indiei şi care ating mentalităţi de pe tot globul. În primul episod, unei tinere fotografe i se face un transplant de ochi. Operaţia decurge bine iar fata se acomodează cu vederea, dar se întâmplă ceva: fotografiile ei nu mai sunt la fel de bune ca înainte. Oricât ar părea de paradoxal. Cât timp era oarbă, aparatul era ochiul care vedea, într-o relaţie secretă cu simţurile fotografului, pentru care a vedea însemna, de fapt, a simţi. După recăpătarea vederii, realitatea dă buzna în ochii fetei, cu o ofertă de imagine complet dezordonată, în care simţul uman, interior, e depăşit de cel fizic, vizual. Drama acestui neajuns e estompată, însă, de firea de oţel a fetei, care atinge performanţa de a avea înainte şi după operaţie aceeaşi atitudine raţională, rece, nesurprinsă. E atitudinea omului care merge direct la esenţe.

În al doilea episod, un indian suferă de ciroză şi primeşte un ficat nou. Nimic ieşit din comun, doar că indianul e călugăr sadhu şi refuză până în ultima clipă ideea de sacrificare a altuia astfel încât viaţa lui să continue. Respectul pentru fiinţa vie e aşa de mare, în înţelepciunea acestui pustnic a cărui avere constă într-un toiag şi o bocceluţă, încât vede în agonia sa o binecuvântare. Sfinţenia vine prin sacrificiul primit cu zâmbetul pe buze, iar drama aparentă prin care trece călugărul desculţ e, de fapt, icoana bogăţiei spirituale.

În sfârşit, al treilea caz îl pune în centru pe un tânăr care tocmai a primit un rinichi nou. Organul, însă, fusese furat de la un sărac, în timpul unei operaţii de apendicită, ceea ce-l determină pe tânăr să-i caute pe vinovaţi şi să-l salveze pe bietul om. Interesant e felul în care ignoranţa şi lenea care păreau să-l definească pe tânăr se transformă brusc în decizie şi iubire de semeni.

"Fiecare avem o părticică din celălalt" se spune, la un moment dat, în film. Ideea transplantului devine, astfel, un motiv de relaţie involuntară între doi oameni, a cărei intimitate (fiind vorba de viaţă şi moarte) e absolută. Filmul face, deci, un elogiu subtil al legăturilor dintre semeni, prin acest scenariu de drame paralele care se apropie binişor de performanţa încrucişării poveştilor simultane din filmele lui Alejandro Gonzáles Iñárritu. Pe scurt, Ship of Theseus (prin titlul care trimite la paradoxul lui Plutarh - "un obiect rămâne sau nu acelaşi dacă elementele lui au fost înlocuite?") este un comentariu asupra integrităţii umane, care nu ţine cont de epocă şi de ţară.

Un fir care leagă episoadele din Ship of Theseus şi care deschide pâlnia spre profunzimile de etică ale fiecărui caz e personajul care-l însoţeşte pe protagonist. În primul episod e iubitul fetei, empatic şi compătimitor; în al doilea - tânărul student, prieten al călugărului, pasionat de discuţii filosofice despre viaţă, moarte, violenţă, justiţie divină; în al treilea - bunica tânărului, exponentă a unei lumi principiale. Toţi au un numitor comun: cheful de a vorbi. Se pălăvrăgeşte atât de mult şi de epuizant despre cele mai mari teme de pe lume, încât parcă ai citi Republica lui Platon. E ceea ce, de fapt, pune în antiteză tema de adâncime a filmului, care e trecerea la fapte. E filosofia fără cuvinte, caldă, pe care filmul o subliniază îngroşat. Şi pe care câteva cadre-cheie din film o exprimă splendid prin panorame şi close-up-uri: drumul drept printre conducte ruginite; coroanele de copaci în bătaia vântului; miriapoda ce se strecoară printre paşii oamenilor; peştera din final.

Ship of Theseus e debutul indianului Anand Gandhi. Dar să mă pici cu ceară, eu nu văd nici un debut în felul în care a lucrat acest film. Nici o stângăcie, nici măcar la nivel tehnic. Talentul pentru semnificaţie şi pentru imagine al lui Gandhi e fantastic şi anunţă intrarea pe piaţă a unui regizor despre care vom mai auzi. Şi care contrazice atât părerile occidentalilor despre filmele indiene cu cântecele, cât şi ideea că dacă ajungi la cinema, trebuie să te distrezi. Neapărat de văzut şi de recomandat, mai departe, acest film. Face bine la suflet.

***

Un bun prieten mi-a spus, odată, că "din fântâna cu ciocolată nu e indicat să scoţi cu găleata". Închei, aici, şirul de relatări despre TIFF - relatări care şi-au depăşit cadrul critic, alunecând în lungi confesiuni de cinefil -, fără a mai face alte elogii. Cu atât mai mult cu cât TIFF-ul nici măcar nu s-a încheiat de tot. Tocmai a intrat în runda a II-a la Bucureşti (11-17 iunie 2013, Grand Cinema Digiplex din Băneasa) şi va intra în cea de-a III-a la Sibiu (19-23 iunie 2013, Piaţa Mare). Sperăm să fie bine şi acolo.

Descarcă programul TIFF şi sinopsisurile filmelor, 2013 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Succesele de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, 2013, Bianca Andreea Bănică, Oana Ghera, Raluca Durbacă, Mihai Kolcsár
 TIFF - printre cele mai interesante 10 festivaluri de film din lume, Comunicat de presă
 Florentina Ciuverca obţine noua bursă Alex. Leo Şerban, 2013, Comunicat de presă
 Filmele bune se văd la Cinema În Parc între 30 august - 4 septembrie 2013, Comunicat de presă
 Caravana Filmelor TIFF 2013 continuă!, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer