Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Articole diverse

Artistul care nu mai încearcă ceva nou, se poate considera mort


Comunicat de presă, un interviu cu Tompa Gábor

iulie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În 2013, regizorul Gábor Tompa, va pune în scenă, la Seul, spectacolul Moartea lui Danton de Georg Büchner. Această montare va marca împlinirea a 200 de ani de la naşterea cunoscutului dramaturg german, care s-a stins din viaţă la  doar 24 de ani. Au rămas patru capodopere: Moartea lui Danton (1835) Leonce şi Lena (1836), Woyzeck (1837 - o traducere în limba română a fost publicată de LiterNet aici) şi nuvela Lenz (1835).
 
Am stat de vorbă cu domnul Gábor Tompa, la Hotelul Grand Ambassador din Seul. A venit în Coreea pentru a organiza audiţia pentru viitorul său spectacol, dar şi pentru a însoţi turneul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, cu spectacolul Strigăte şi şoapte de Ingmar Bergman, regizat de Andrei Şerban.
 
Gábor Tompa a debutat la vârsta 21 de ani, iar palmaresul său este impresionant. Nu este pentru prima oară când pune în scenă Büchner, dar este la prima montare a piesei Moartea lui Danton, "care - spune regizorul - a fost montată mult mai puţin decât celelalte piese ale lui Büchner. Am citit textul pe vremea studenţiei, dar nu m-am oprit niciodată asupra ei. Anul trecut, am primit un telefon din Coreea şi am fost rugat să fac la Seul un spectacol după acest text."
 
Director general al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, regizorul Gábor Tompa a pus în scenă şi a produs aproape 100 de spectacole atât în România, cât şi în SUA, Anglia, Franţa, Spania, Germania, Cehia etc. Cu toate că până acum nu a mai montat în Asia, a acceptat fără ezitare propunerea venită din partea Teatrului din Seul. Unul dintre lucrurile care l-au făcut să se hotărască a fost şi faptul că, în 2011, când a venit cu spectacolul regizat de el, Richard III de William Shakespeare, producţie tot a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, a fost impresionat de receptivitatea spectatorilor coreeni. "Să regizezi un spectacol într-o altă zonă culturală decât cea în care te-ai născut sau cu care eşti obişnuit este o încercare. Este un lucru complex, delicat, dar şi provocator. Aşadar, născut fiind în România, sunt curios ce spectacol va ieşi având o piesă germană şi artişti asiatici."
 
Dorind să realizeze un spectacol special, ca o punte între cultura europeană şi cea asiatică, Gábor Tompa a distribuit-o într-unul dintre rolurile principale pe cunoscuta interpretă de muzică tradiţională coreeană, Lee Ja Ram. "Lee Ja Ram va avea rolul de naratoare şi, în acelaşi timp, va fi unul dintre personajele principale. Pentru ea am inventat rolul (împreună cu András Visky, dramaturgul spectacolului şi semnatarul adaptării) şi va fi omniprezentă în spectacol. Cântecele ei în stil coreean tradiţional vor da, cu siguranţă, vitalitate spectacolului. Am verificat deja armonia care se poate crea între cântecele coreene şi piesele europene, prin muzica pe care am folosit-o în spectacolele după Bertolt Brecht pe care le-am făcut - Omul cel bun din Sîciuan şi Mutter Courage. Aşa că, aştept ca armonia să se aştearnă firesc între cântecul tradiţional coreean şi textul lui Büchner."
 
Moartea lui Danton este o piesă care vorbeşte despre zbaterile ideologice ale tinerilor revoluţionari, în partea a doua a Revoluţiei franceze, în momentul în care teroarea iacobină a atins cele mai înalte culmi. Prin dramatizarea conflictelor dintre două personaje istorice, Maximilien de Robespierre şi Georges Danton, textul vorbeşte despre violenţă, efectele masacrului, devoalând partea ascunsă a personalităţii eroilor revoluţionari. Iar mesajul este explicit: "Dacă libertatea este protejată prin mijloace agresive, ea va fi pierdută." Acesta este paradoxul! "Noi ne gândim că libertatea este ideală. Însă, în istoria noastră putem găsi mai multe cazuri în care cineva, vrând să-şi protejeze propria libertate, o sacrifică pe a altuia."
 
Vorbind despre felul în care vede spectacolul, Gábor Tompa a spus că discursul său artistic nu va fi axat pe analiza momentului istoric, aşa cum o induce textul, ci pe extragerea esenţei mesajului lui Büchner. El a mutat acţiunea în contemporaneitate, renunţând la o localizarea istorică. "O să păstrez numele personajelor, dar vreau să transmit spectatorilor mesajul universal pe care piesa îl conţine. Aşa că, în loc să povestim numai despre evenimentele istorice, ne vom concentra în special asupra relaţiilor sau conflictelor dintre personaje."
 
În scurta sa vizită, regizorul s-a întâlnit cu peste 100 de actori. Audiţiile au fost extrem de intense, ele durând câte 7 minute pentru fiecare artist în parte. Cei 14 actori selectaţi vor începe repetiţiile în luna septembrie 2013. "Sunt convins că spectacolul nostru se va construi foarte frumos. Energiile actorilor şi ale întregii echipe de aici sunt foarte bune, aşa că aştept cu mare nerăbdare întâlnirea noastră.", a mai spus Gábor Tompa.
 
Moartea lui Danton, produs de CJ Towol Theatre - Seoul Arts Center va avea premiera în 2 noiembrie 2013 şi vor fi 17 reprezentaţii.
 
(Interviu realizat de Seo Hye Rim pentru YonHap News, Seul, traducerea dr. Ho Chang Leef)



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă
 Alte articole de Tompa Gábor


Alte articole

 Mesaj pentru Ziua Mondială a Teatrului, 2017, Isabelle Huppert , traducere de Alice Georgescu
 News from Polska - performance polonez la CNDB, Comunicat de presă
 Domiciliu instabil - O istorie subiectivă a locuirii, Comunicat de presă
 Program POVEŞTI LA REPLIKA, 2017, Comunicat de presă
 Poveşti la REPLIKA - Platforma de artă educaţională 2017-2018, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer