ianuarie 2014
Joi, 30 ianuarie 2014, începând cu ora 19:30, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5) va debuta seria de evenimente lunare intitulate Nopţi macedonskiene. La eveniment vor participa scriitorii Ioana Pârvulescu, Marius Chivu, Dina Frînculescu, Ciprian Măceşaru şi Răzvan Ţupa.

Evenimentul se va desfăşura sub forma unui spectacol de lectură susţinut de scriitorii invitaţi, unde fiecare va citi un text propriu şi un text la alegere scris de Alexandru Macedonski. Reluând atmosfera de cenaclu din cafenelele sfârşitului de secol XIX, seara se va încheia cu o invitaţie la lectură pentru cei care doresc să participe.

Într-o atmosferă boemă, proiectul Nopţilor... se va relua lună de lună în 2014, de fiecare dată altfel, cu intenţia de a pune în legătură scriitori tineri sau consacraţi, artişti şi personalităţi creative care îşi doresc să contribuie la dezvoltarea unui context favorabil schimbului de idei.

În cadrul următoarelor Nopţi macedonskiene vor fi organizate spectacole de teatru, concerte jazz şi serate literare, proiecţii şi dezbateri pe teme vaste întâlnite şi în preocupările scriitorului Alexandru Macedonski: înnoirea poeziei, proză SF, cercetare ştiinţifică, estetică, scenaristică, teoria literaturii şi creative writing, management cultural etc.

Seria de evenimente Nopţi macedonskiene face parte din proiectul manifestărilor culturale iniţiate de Irina Macedonski pentru a marca împlinirea a 160 de ani de la naşterea scriitorului Alexandru Macedonski (1854 - 1920). Cele trei "direcţii" în spiritul cărora se vor realiza comunicările în 2014 sunt:

Scriitor reprezentativ pentru secolul al XIX-lea
Scriitor european
Pionier al culturii române

La toate evenimentele intrarea va fi liberă.

P.S. Vă invităm să deveniţi fani Alexandru Macedonski pe Facebook.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus