În prima zi de festival am vorbit cu două fete din Bucureşti, care vin de 2-3 ani la Alexandria. Ana Creţu face parte din trupa AS şi va juca în spectacolul Never let me go în regia lui Andrei Gheorghe (tânăr student, absolvent de actorie şi masterand la pedagogie teatrală). Carmen Gâlcă joacă în trupa ZORBA, coordonată de actorul şi dramaturgul Gabriel Pintilei, nu joacă la ediţia aceasta, dar a venit să-şi ajute prietenii. Vorbim despre trupe de liceeni, se înţelege. Ambele au terminat clasa a XII-a şi vor să dea la inginerie actoricească:).
Sabina Balan: În primul rând, ce impact are acest festival asupra voastră, având în vedere că sunteţi din Bucureşti, acolo unde aveţi acces la foarte multe oportunităţi, mai multe decât ar avea alţi adolescenţi pasionaţi?
Carmen Gâlcă: Da, găsesc o diferenţă între noi şi tinerii din alte oraşe de provincie, dar nu în sensul negativ, dimpotrivă. Ei sunt mult mai degajaţi şi mai uniţi, sunt obişnuiţi să se ştie între ei, să se cunoască mai bine. Ai altă intimitate într-un oraş mai mic. Noi, chiar dacă suntem din Bucureşti, nu prea ne întâlnim. Atmosfera asta o găsim doar aici. E ceva foarte intim.
Sabina Balan: Chiar şi spectacolele invitate şi evenimentele?
Ana Creţu: Cred că acolo, la Bucureşti, spectacolele au un alt public, aici sunt în principal tineri pasionaţi de teatru, şi atunci poţi foarte uşor să vorbeşti cu o persoană din jurul tău să vezi viziunea ei la 18 ani. E intimitatea aia de care spuneam.
Sabina Balan: Bun, spuneţi-mi concret, într-o frază sau în câteva cuvinte, ce aţi învăţat voi de la acest festival. Spuneţi-mi o revelaţie!
Ana Creţu: Prima dată când am venit aici, eram super-super pasionată, chiar disperată după teatru, şi am simţit chestia aia de... acasă. Eu aici trebuie să fiu, ăştia sunt oamenii care îmi plac! Chiar dacă nu îi ştiam pe toţi, era o căldură care m-a atras.
Carmen Gâlcă: Mie mi se pare că trupa, când vine aici, e mai unită decât acasă. Poate e şi chestia că stăm foarte mult împreună, lucrăm împreună, dormim împreună, mâncăm împreună, nu te mai duci acasă să te izolezi după repetiţii. Aici ne întoarcem împreună, discutăm ce am făcut la workshop-uri, nu ne mai închidem în noi, schimbăm mult mai multe opinii. Am descoperit aici la festival lucruri noi despre colegii mei, au apărut multe momente de genul "Mamă, tu erai aşa?!".
Ana Creţu: Şi prin workshop-uri, şi prin alte ateliere, vezi o altă latură, vezi o deschidere. Ştiu că în 2012, când nu am fost acceptaţi la festival, era fix în perioada asta şi mi-am dat seama că eu trebuie să vin aici. Mi-am luat carnetul, i-am spus mamei că plec, am venit la Alexandria, mi-am pus o pelerină în cap, să nu mă vadă nimeni, am văzut toate spectacolele şi am plecat la Bucureşti. Aveam nevoie să fiu aici.
Carmen Gâlcă: Aici am prins încredere în mine, în ceea ce făceam, aveam tot timpul o nesiguranţă când lucram, o îndoială. Şi aici, nu ştiu, a fost chestia aia de "ce-o fi, o fi!", că nu există rău, cu toţii avem opinii diferite şi dacă eu cred aşa, aşa îmi fac rolul. Nu trebuie să arăt ce vrea să vadă celălalt, trebuie să arăt ce vreau eu să vadă celălalt. Aici mi-am dat seama că vreau să fac meseria asta.
Sabina Balan: Apropo de asta, cum v-a influenţat experienţa din festival viitorul?
Carmen Gâlcă: Tocmai ce am mărturisit.
Ana Creţu: Uau, e chestia aia, că am ajuns la festival şi mi-am spus că aici vreau să fiu. E simplu.
Sabina Balan: Şi cum au reacţionat părinţii? Înainte şi după festival.
Ana Creţu: Mama mă încurajează foarte mult să dau la teatru, ai mei chiar mă susţin. Sunt foarte încântaţi.
Carmen Gâlcă: Şi eu am parte de susţinere, cel puţin din partea mamei mele. Ai mei nu mi-au interzis niciodată să fac asta, în schimb, tatăl meu nu este de acord cu actoria, cu meseria asta, i se pare că ar trebui să fac ceva mai serios. "Fă şi tu ceva, să mai şi mănânci şi să plăteşti facturile, da?!" Acum au înţeles. În primul an, le-am spus că mă duc la Ideo-Ideis, că e frumos, că îmi place. Al doilea an, la fel. "Unde te duci?!" - "La Ideo-Ideis." - "Iar te duci?!" - "Ţi-am spus că e frumos!". În al treilea an, în august, deja ştiau că urmează să plec de acasă. Şi le-am spus şi lor să vină, să simtă şi ei ce se întâmplă aici.
Sabina Balan: Ce anume credeţi că i-ar convinge pe părinţi să vină aici?
Carmen Gâlcă: Entuziasmul.
Ana Creţu: Entuziasmul... şi ar trebui să fie conştienţi de importanţa pe care o are acest festival pentru noi. A, şi numele oamenilor.
Carmen Gâlcă: Şi mai mult decât numele celebre, oamenii în general. Le-aş povesti câţi copii fac asta, eu nu-mi dădeam seama înainte cât de mulţi copii fac teatru, până ce nu am ajuns în Alexandria. "Mamă, tu ştii câţi copii din toată ţara fac teatru?" - "Nu, copiii nu mai au cultură în ziua de azi..." - "Pe naiba, mama! Copiii ăştia fac teatru, joacă, citesc, e sala plină de ei!" Cu asta i-am convins. Le-am arătat că nu e cum cred ei.
Sabina Balan: Dacă ar fi să luaţi pe cineva, pe oricine, să-l aduceţi cu forţa aici, pe cine aţi lua?
Ana Creţu: De exemplu, prietenul meu nu credea că ceea ce fac eu e ceva serios. L-aş lua aici să vadă câtă muncă e, prin toate jocurile şi prin tot ce se face, că nu e chiar aşa de simplu cum crede el.
Carmen Gâlcă: Eu l-aş aduce pe tatăl meu. Mi-ar plăcea să fie parte din ce fac eu, şi nu pentru că e tata, ci pentru că eu ştiu că şi el iubeşte teatrul în aceeaşi măsură ca mine, doar că se teme. Se teme tocmai din cauză că nu a văzut latura concretă, că a auzit doar păreri şi nu poţi trăi doar din păreri, trebuie să experimentezi pe propria ta piele. Şi eu am auzit tot felul de lucruri despre festival, despre teatru, despre prieteni, dar să încerci pe pielea ta e lucruri cel mai de valoare, doar atunci poţi să-ţi dai seama dacă îţi place cu adevărat şi dacă eşti făcut pentru asta.
Descarcă caietul-program al Ideo Ideis, 2013 aici..