Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Portret de actor foarte tânăr - Ideo Ideis, 2013


Oltea Zambori, un interviu cu Andreea Langa

august 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Andreea Langa ar putea fi un copil obişnuit, cu problemele şi trăirile unui liceean preocupat doar de viitorul foarte apropiat. Căci aşa sunt liceenii, ştiu să trăiască momentul aşa cum vine, fără bătăi de cap, fără prea mari responsabilităţi. Andreea, însă, e un altfel de copil.
Face parte din trupa Atelierul de Teatru, o trupă de teatru tânăr care aparţine liceului Mihai Eminescu din Botoşani. Timpul ei liber e dedicat în totalitate repetiţiilor, iar talentul ei e de necontestat. După ce-am văzut-o interpretând rolul lui Kathy din
Să nu mă părăseşti am ştiut că văd un mic diamant şi că acest copil va ajunge departe, dacă va merge pe drumul actoriei.


(foto: Adi Bulboacă)

Oltea Zambori: Vrei să fii actriţă?
Andreea Langa: Nu ştiu. Cred că da, dar încă nu m-am decis. Am făcut multe deplasări în ultima vreme cu Atelierul, printr-o întâmplare fericită am ajuns să joc şi în Momo, pe scena FITS 2012, după ce am înlocuit pe cineva în ultimul moment. Mama mi-a spus apoi că poate ar trebui să mă gândesc la altceva pentru viitor, nu la actorie şi m-am speriat că nu voi avea sprijinul părinţilor mei dacă aleg drumul ăsta.

O.Z.: În 2013 e a doua ta prezenţa la Ideo Ideis. S-a schimbat ceva de anul trecut până acum?
A.L.: Aici e aceeaşi energie frumoasă pe care am întâlnit-o în 2012. Nu ştiu cum e la celelalte trupe, dar pentru noi Ideo Ideis e cel mai important festival. Aştept din clasa a VII-a să intru în Atelierul de Teatru şi am făcut asta şi pentru că voiam foarte tare să ajung aici, în Alexandria.

O.Z.: Vă pregătiţi mult pentru spectacolele din competiţia Ideo Ideis şi anul acesta aţi ales un text foarte greu, dar foarte sensibil, aşa cum ne-aţi obişnuit deja. Cum de aţi ales tocmai Să nu mă părăseşti după romanul Never Let Me Go al lui Kazuo Ishiguro?
A.L.: Am prezentat un spectacol în premieră, nu l-am mai arătat nicăieri. Lenuş Moraru (coordonatoarea Atelierului de Teatru - n.r.) a citit cartea anul trecut şi ne-a întrebat dacă nu ne-ar plăcea să facem un spectacol după ea. După care am aflat că trupă AS din Bucureşti o să prezinte acelaşi spectacol şi ne-am gândit mult dacă să venim şi noi cu acelaşi lucru. Am hotărât că mergem înainte, mai ales că sunt viziuni diferite şi chiar dacă e aceeaşi poveste, spectacolele nu seamănă deloc între ele.

O.Z.: Ce vă motivează să veniţi an de an la Ideo Ideis?
A.L.: Deja e tradiţie pentru noi să fim aici. Venim de 7 ani, aici întâlnim cei mai mulţi oameni. E august, e vacanţă şi foarte mulţi dintre participanţi au timp să vină şi să stea tot festivalul, chiar dacă trebuie să îşi ia concediu pentru asta. E altă energie aici şi de fiecare dată când plecăm abia aşteptăm să revenim în anul următor.

O.Z.: E o legătură aproape magică între voi, membrii Atelierului de Teatru. Ce vă uneşte atât de tare?
A.L.: Eu am ales liceul Mihai Eminescu tocmai pentru că există această trupă de teatru. Îmi ocupă timpul liber cu activităţi constructive, care mă definesc şi din care aflu ce vreau să fac mai departe cu viaţa mea. Ne leagă nebunia copilărească, dragostea pentru teatru, ne place să ne jucăm şi să fim împreună.

O.Z.: Cum îi simţi pe membrii mai vechi ai Atelierului? Mă refer la cei care au făcut parte din trupă şi acum sunt la facultate.
A.L.: Asta e o întrebare grea. Simt că ştiu prin ce trecem când suntem pe scenă sau înainte de un spectacol şi ne susţin, ne ajută. Sunt mulţi cei care vin pe cont propriu la Ideo (sau la alte festivaluri) doar ca să ne fie alături. Mie îmi pare rău că au plecat unii dintre ei, la începutul acestui an a fost foarte greu să ne obişnuim fără ei. Le ducem dorul mult, dar cel mai tare le duce dorul Lenuş.

O.Z.: Mai povesteşte-mi despre tine, despre viitor, despre ce vrei să faci. Ai clar o aplecare către teatru şi ar fi păcat să nu vrei să mergi mai departe către actorie. Ce zice mama ta acum, după doi ani în Atelierul de Teatru?
A.L.: După o discuţie cu Lenuş, mama a zis că mă susţine şi am fost foarte fericită. Uşurată, pentru că mă gândeam deja de ceva timp ce aş putea face şi n-am găsit nimic care să mă mulţumească. Chiar aş vrea să fac teatru, nu-mi place să fac altceva şi m-a încurajat mult reacţia mamei mele.

O.Z.: Când joci, cine eşti? Eşti personajul, te identifici cu el sau rămâi tu, separat de personajul tău? Te-am văzut plângând atât de tare în spectacol, n-aş fi crezut că poţi juca atât de bine un personaj complex cum e Kathy la o vârstă atât de fragedă.
A.L.: Mama a văzut online spectacolul transmis de la Alexandria şi prima întrebare când m-a sunat a fost "da' cum ai putut să plângi aşa?" Nu ştiu, pur şi simplu întru în personaj, dar mă păstrez şi pe mine undeva. Eu sunt eu şi personajul meu sunt tot eu. Suntem una şi aceeaşi persoană fără ca eu să mă pierd pe mine.

O.Z.: Cum a fost feedback-ul de la juriu? Ce v-au spus după spectacol?
A.L.: A fost frumos, foarte constructiv. Marius Manole m-a întrebat dacă vreau să fac actorie şi i-am spus că nu ştiu, apoi m-a întrebat ce vor părinţii. S-a bucurat când i-am spus că am parte de susţinerea mamei. Cu toţii ne-au spus la ce mai avem de lucrat fiecare dintre noi şi e bine să auzi de la nişte oameni ca ei ce trebuie să retuşezi. Mi-a plăcut atmosfera relaxată, a fost o discuţie de la suflet la suflet.

O.Z.: În Botoşani mai există o trupă de teatru foarte bună (Drama Club) şi unii spun că ar exista un soi de competiţie între voi. Cum sunteţi unii faţă de ceilalţi, de fapt?
A.L.: Ne-am împrietenit foarte tare anul acesta când am ieşit împreună în oraş, la un suc. Şi ne-am legat unii de ceilalţi. În ziua dinaintea spectacolului nostru, în căminul la care suntem cazaţi, era puţină gălăgie şi cei de la Drama Club s-au asigurat ca la noi pe etaj să fie linişte şi să putem dormi pentru că aveam spectacol. Au fost foarte drăguţi făcând gestul asta şi în ziua următoare a fost rândul nostru să păstrăm liniştea pentru ei. Ba chiar am plănuit să le facem o surpriză în dimineaţa spectacolului, să le scriem tuturor bileţele în care le urăm baftă.

O.Z.: Ca de final, spune-mi, te rog, de ce ar trebui un elev de liceu să intre într-o trupă de teatru tânăr? Cu ce te-a ajutat pe tine?
A.L.: Mi-a dat încredere în mine, m-a făcut să pot vorbi mai liber. Sunt mai sigură pe mine, mai comunicativă şi încurajez pe oricine să facă asta, chiar dacă nu merg mai departe spre actorie.

Andreea Langa e un copil modest, înainte de toate. E acea modestie pe care o afişează oamenii inteligenţi, care ştiu că nu e nevoie să epateze pentru a fi remarcaţi. Aşa cum am mai spus în câteva rânduri despre alţi tineri actori întâlniţi la Ideo Ideis, şi despre ea spun la fel: veţi mai auzi acest nume în câţiva ani, dacă se va hotărî că doreşte să meargă mai departe spre actorie. Deşi cred că ea s-a hotărât deja şi doar îi e teamă să rostească aceste cuvinte.

Descarcă caietul-program al Ideo Ideis, 2013 aici..



 Toate articolele despre Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, 2013
 Toate articolele despre Atelierul de teatru, Botoşani


0 comentarii

Spacer Spacer