Facultatea de Teatru şi Televiziune, Cluj-Napoca, clasa Miklos Bacs, Irina Wintze şi Cami Curuţiu
Participă la Gala Tânărului Actor HOP 2013 la secţiunea individual cu Knock-Knock sau Audiţie pentru prost, de Florina Rus
Oana Hodade: Care e prima amintire pe care o ai despre teatru?
George Dometi: Eşti încă mic, toţi cei mari te întreabă ce vrei să te faci când vei creşte. Tu, plictisit, cu o urmă de naivitate şi candoare bovină în privire, murmuri: "Ăăăă... păiii...", iar o voce tenebroasă, unduindu-şi acordurile cu o alta acută, răspunde în locul tău în cor: "Preot! Puiul nostru o să se facă preot! Că aşa a promis mami şi tati la Doamne-Doamne că dacă puiu' lor (pentru câteva secunde te gândeşti dacă nu cumva eşti galinacee) rămâne în viaţă se face preot" - aşa afli şi tu că de fapt trebuia să mori, că soarta îţi era pecetluită şi că nu poţi decât să plângi şi să zici: "Decât să faci buba la religie, mai bine faci oamenii să zâmbească". Şi uite aşa ai ales să te faci actor!
O.H.: Pornim de la ideea că drumul în viaţă, în meserie, e pavat cu întâlniri. Care sunt două întâlniri - una pozitivă şi una negativă - care te-au condus în punctul în care eşti azi?
G.D.: (mirat) Întâlniri? Punct în care te afli? Oamenii sunt frumoşi, te întâlneşti mereu cu ei, "furi" cât poţi din frumuseţea lor, apoi ţi-o atribui ţie, devii şi tu un om frumos! Şi aşa frumos cum eşti tu, speri că vei găsi prilejul să împărtăşeşti şi cu alţii frumuseţea ta. Te trezeşti. Te uiţi pe geam: alt oraş, alt teatru! O dată la doi ani schimbi peisajul; prima dată s-a întâmplat după un casting frustrant cu un om prea arogant şi sarcastic. Te-ai speriat. Ai clacat. Dimineaţa următoare te-a găsit întins într-un alt pat, într-un alt apartament - de data asta oamenii din jurul tău erau mult mai calzi, mai deschişi - şi totuşi... apare un om ce îţi limitează ascensiunea prin modul lui de-a gândi, prin actele lui de bravură neîntemeiată, prin grandomania şi pofta pentru mult şi inestetic. Te sperii iar. Aştepţi. Un alt om te vede şi te cheamă la el. Altă dimineaţă! Încă nu simţi că acolo e locul tău. Te gândeşti: "Poate sunt eu un inadaptat şi nu sunt capabil să fac faţă provocărilor!". Îţi iei inima-n dinţi şi fugi la mare unde îţi încerci forţele cu tineri maeştri, în speranţa că întâlnirea ta cu ei nu va fi una negativă (zâmbeşte).
O.H.: Teatru, film sau...?
G.D.: Nimic! Zâmbete şi chipuri pline de "zâmbătate". Nu prea ai făcut nici teatru, nici film ca să te decizi!
O.H.: Din ce se compune un actor?
G.D.: Din "Ha" şi "Ho". Umor şi Măsură!
O.H.: Care e "felia" ta de teatru?
G.D.: Încă n-ai mâncat un asemenea "tort"! (zâmbeşte)
O.H.: Să facem un exerciţiu de scindare a personalităţii: tu-actorul, generând teatru şi tu-spectatorul, consumând teatru. Care sunt trei lucruri importante despre teatru pe care le-ai învăţat din fiecare ipostază?
G.D.: Tu-actorul! Ce frumos sună! Trei lucruri pe care le-ai învăţat fiind actor: primul lucru e să cauţi mereu tot ce te intrigă, al doilea e că în teatrul din România perioada de "gestaţie" al unui spectacol e prea scurtă, n-ai timp să îţi schimbi "hainele" tale cu cele ale personajului că deja eşti în faţa publicului cu pantalonii în vine, şi apoi te mai miri că se "nasc" specimene de neprivit! Iar ultimul lucru răbdarea - cu tine, cu partenerul şi publicul.
Tu-spectator! Eşti în ultimul rând (acolo îţi place pentru că poţi să aţipeşti dacă piesa de teatru e melodioasă sau "adormitoare"), piesa se derulează în faţa ochilor tăi: muzică, lumini, costume, fum, scenografii monumentale, dar te întrebi unde sunt personajele. Atunci îţi aminteşti că teatrul se face pe fugă şi aţipeşti la loc.
O.H.: Dă un feedback publicului de teatru din România.
G.D.: Publicul de teatru din România nu te cunoaşte! Dar totuşi îndemni publicul să schiţeze măcar un zâmbet la orice spectacol ar merge, fie el prost sau bun, de calitate sau nu, fiindcă oamenii din faţa lor (actorii) se chinuie pentru amuzamentul lor!
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
G.D.: Moartea! (râde) Acelaşi teatru ca până acum!