La vie d'Adèle se sincronizează perfect cu discuţiile politico-religioase actuale, în urma cărora sînt luate decizii cu privire la legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi cu privire la dreptul acestora de a înfia copii. Adèle e important şi pentru că oferă (încă) un prilej de discuţie despre modul în care unele obsesii ale lumii actuale, sexul şi afişarea sexuală, translatează spaţiul micului ecran sau al presei tabloide în cinema şi sînt discutate valoric. Filmul, de altfel, e un teren propice pentru derularea unor astfel de discuţii, unul recomandat atît de posibilitatea cinematografului de a ajunge la un număr mare de oameni, cît şi de calităţile discursive pe care le poate avea un film calibrat cumsecade.
Adèle e un film de trei ore, în a cărui relatare, în mare măsură, contează numai gros-planul. Personajele implicate în acte sexuale - în special Adèle, iubita acesteia, Emma, şi persoanele alături de care acestea mai ajung în pat - sînt necontenit înfăţişate în gros-plan în fiecare activitate avută. Atunci cînd mănîncă vedem cum fiecare fir de salivă participă la formarea bolului alimentar; cînd fumează urmărim cum buzele se strîng în jurul ţigării şi formează cute; atunci cînd plîng vedem cum lacrimile şiroiesc pe obraz, cum se formează mucii, cum curg pe nări înspre şi în gură în grămăjoare cu aspect gelatinos. Atunci cînd se sărută, vedem cum buzele se masează reciproc şi se despart, vedem cum se amestecă salivele. În preludii vedem cum saliva trece din gură pe degetele celuilalt sau celeilalte şi pe piele. Kechiche mizează pe o apropiere de gură, un loc atît de important pentru construcţia unei relaţii - întreţine viaţa (ca extremitate a tubului digestiv), este esenţială în descrierea unui spaţiu intersubiectiv (rolul pe care îl are în vorbire) şi ca investiţie amoroasă.
Dorinţa acestui proiect e de a arăta că şi un cuplu homosexual trăieşte pasiunea - care implică sufletul şi sexul - la fel de puternic precum unul heterosexual. Caz în care - am putea continua noi discuţia - ar fi normal să li se recunoască persoanelor de acelaşi sex dreptul de a se căsători şi de a avea copii. Ca idee, problema ridicată de Kechiche e cît se poate de normală, discuţiile în acest sens fiind binevenite. Şi, în acest context, importante sînt modul în care Adèle îşi construieşte discursul şi limitele pînă la care se întinde expunerea sa. Importante sînt relevanţa şi consistenţa mesajului său în raport cu tema pe care o propune (trăirea pasiunii).
Problema e că Adèle nu depăşeşte latura sexuală a unei relaţii. Pe ecran, tinerii (liceeni, în special) apar ahtiaţi după sex. Patru zile fără sex par un blestem, după cum bravează o colegă de clasă a Adèlei. În conjunctura aceasta, cînd Adèle (elevă în clasa a noua) îi spune partenerului ei sexual (licean în ultimul an) că nu îl mai poate vedea, după două întîlniri, a doua fiind o partidă de sex, e puţin ridicol să vezi că acesta varsă o lacrimă de durere. El fusese prezentat ca Don Juan-ul şcolii, chiar Adèle îl alesese pentru prestanţa sa intimă, ea fiind într-o etapă de definire a identităţii sexuale. În ritmul acesta merge tot filmul: sex explicit şi mici ancore între partidele sexuale, prin care derularea acestora să pară că aparţine structural vieţii.
Fetişizarea gurii, accentul pe umori, faptul că fiecare secvenţă non-sexuală e un comentariu (deux ex machina, uneori) la comportamentul amoros al fetelor - de exemplu, după ce face sex cu Emma prima dată, Adèle participă la o discuţie la clasă în care e vorba despre diferenţa dintre implacabil (genele, temperamentul, destinul) şi deliberat (liberul arbitru, educaţia, caracterul) în opţiunile noastre şi în cursul naturii în genere. Toate aceste semne trimit la un acelaşi lucru, la sex. Chiar şi visele Adèlei sînt speciale: cînd are un vis erotic, fiinţa ei participă total la tumultul oniric; tînăra începe să se dezbrace în somn şi se masturbează. Cînd aparatul de filmat o observă pe fată în afara momentelor sexuale explicite, sînt căutate poziţii din care pot fi ghicite formele apetisante ale tinerei. Cum ecranul e inundat de sex pe toate canalele, filmul se cufundă în pornografie.
Într-una din primele discuţii ale fetelor, pe marginea unui portret pe care i-l face Adèlei, Emma, studentă la Arte, afirmă că îi place să observe un detaliu la cineva - cuta pe care o face buza superioară într-un zîmbet, de exemplu - şi de acolo porneşte în alcătuirea întregului portret. Aceasta ar putea fi o convenţie prin care să încadrăm demersul lui Kechiche într-o altă zonă artistică. Camera tremurînd neîncetat, ar putea fi mîna unui artist în căutarea acelui detaliu. Însă acel detaliu nu pare a fi altul decît sexul. Astfel că şi replica fetei are o relevanţă minoră faţă de ceea ce vedem pe ecran. Unde tocmai construcţia unui portret e discutabilă, fie că e vorba de un portret al iubirii-pasiune, fie că e vorba de portretele pe care le face Emma, ca personaj-artist. De altfel, desenele şi picturile Emmei sînt relevări destul de kitsch ale unei sexualităţi ce se cere cu orice preţ arătată.