Soderbergh a anunţat în mai multe interviuri că după terminarea ultimelor proiecte pe care le are în plan se va lăsa de tot de cinema, pentru a se concentra pe pictură. Mai târziu, şi-a semi-retras cuvintele spunând că nu se va lăsa chiar de tot, dar că va intra în orice caz într-un hiatus prelungit. Ultimul film regizat de el înainte de această pauză este producţia HBO Behind the Candelabra, care a avut premiera la Cannes 2013.
Filmul se bazează pe cartea Behind the Candelabra: My Life with Liberace, autobiografia lui Scott Thorson, iubitul pianistului timp de cinci ani, de la vârsta de 17 ani. Scott, interpretat de Matt Damon - care la 43 de ani nu reuşeşte să pară adolescent, dar nici trecut de 25 de ani -, îl cunoaşte pe Liberace (Michael Douglas), aflat la vârsta de 57 de ani, printr-un prieten comun. Între cei doi se naşte o atracţie imediată. Tânărul devine iubitul artistului şi se mută cu el, ajutându-l cu spectacolele sale. Lucrurile merg bine o vreme, dar excentricităţile "divei" ies în curând la iveală, iar când Scott este obligat să se supună unor operaţii estetice pentru a semăna mai mult cu Liberace, acesta începe să-şi dea seama că nu este văzut de anturajul vedetei doar ca un partener de viaţă, ci ca un proiect de vanitate al acestuia de a-şi imortaliza tinereţea. Scott devine dependent de drogurile administrate de chirurgul său estetic, în timp ce Liberace devine însetat după carne proaspătă - două elemente care, împreună, distrug relaţia ce se va termina cu artificii.
Este important de notat (şi chiar admirabil) că Soderbergh s-a concentrat cât mai mult asupra poveştii lui Scott, asupra relaţiei dintre cei doi bărbaţi şi a desfăşurării acesteia, neîncercând să confere filmului vreun mesaj politic pozitiv sau negativ cu referire la homosexualitate. Ancora filmului este umanitatea personajelor, nu homosexualitatea lor, ele fiind atât de bine definite, încât nu e deloc greu să ne imaginăm că filmul ar fi funcţionat la fel de bine şi că povestea nu s-ar fi schimbat în esenţă dacă acest cuplu ar fi fost format dintr-un rockstar de vreo 60 de ani şi tânăra sa iubită. Pentru toată lumea, cu excepţia lui Scott, este clar că tânărul nu este decât o nouă achiziţe pentru faimosul entertainer, un potiche - alţii ca el au fost înainte şi vor urma şi după. Poate că şi Liberace crede că de data aceasta a găsit dragostea, dar nici nu îşi recunoaşte propria natură hedonistă şi egoistă, motiv pentru care îşi poate face iluzii că totul va fi exact aşa cum îşi doreşte el. Într-o scenă pertinentă, îi spune tânărului Scott că relaţia este într-un punct atât de sigur şi de stabil încât ar fi chiar benefic ca amândoi să "se întâlnească" şi cu alţi bărbaţi, ca apoi, printr-o elipsă, să sărim la el având o criză de gelozie pentru că Scott a îndrăznit să flirteze cu instructorul său de dans. Devine în curând imaginea clasică a bărbatului "fustangiu", care nu este pregătit să renunţe la relaţia sa stabilă, dar în acelaşi timp se simte constrâns ca într-o cuşcă de aceasta. Scott intră în relaţie păcălit de imaginea gingaşă pe care o afişează artistul, vrând să aibă grijă de simpaticul bărbat în vârstă, şi nu are alte ambiţii, dar se lasă repede prins de viaţa glamouroasă pe care o duce, devenind un spender de primă clasă, mereu îmbrăcat după ultima modă şi acoperit în bijuterii. După o vreme, devine plictisit de aceste lucruri şi îşi doreşte să facă mai multe cu viaţa sa; începe să deteste controlul absolut pe care bătrânul îl exercită asupra sa, căci acesta nu îi permite să iasă singur în oraş şi nici măcar nu îi dă propriii bani de cheltuială - de exemplu, Scott îşi plăteşte drogurile cu bijuteriile pe care le poartă. Această dorinţă de emancipare îl nelinişteşte însă pe Liberace, pentru care lucrurile trebuie să se desfăşoare exact aşa cum îşi doreşte el, şi care are nevoie ca Scott să fie "o soţie casnică" şi cuminte, complet devotată "soţului". Pe scurt, relaţia lor se desfăşoară precum multe alte relaţii bazate pe acea pasiune iniţială, în care personalităţile celor implicaţi nu se împacă până la capăt, în care unul trebuie să controleze totul, uitând că partenerul său este o persoană cu propriile gânduri, nu un animal de casă. Din acest punct de vedere, faptul că în Behind the Candelabra e urmărită o relaţie homosexuală este pur incidental, singurul nivel la care acest lucru are vreo relevanţă fiind subplotul în care Liberace încearcă să-l transforme pe Scott într-un avatar tânăr al său. Cu toate acestea, filmul a avut probleme în găsirea unor finanţatori, deoarece până şi într-un Hollywood post-Brokeback Mountain a fost considerat prea "gay", motiv pentru care a fost produs de HBO ca film pentru TV.
Soderbergh pregătea de mai mulţi ani un proiect biografic despre viaţa lui Liberace, unul dintre cei mai mari şi mai extravaganţi entertaineri ai secolului al XX-lea, dar a avut probleme cu abordarea subiectului. Abia în 2008 i s-a sugerat autobiografia lui Scott Thorson. Realizând că aceasta este cea mai bună cale de a transpune pe ecran planurile sale, cineastul a început oficial proiectul, cooptându-i pe Douglas şi pe Damon, care au crezut destul în acest film pentru a nu renunţa la el în toţi anii în care nu se găseau finanţatori. Filmele biografice în general sunt dificil de pus în practică, ele necesitând ca diverse evenimente din viaţa unei persoane să fie legate deseori în mod forţat, iar nevoia de a dramatiza momente-cheie poate arunca filmul foarte uşor în zona melodramei. Linearitatea şi forma narativă a filmelor hollywoodiene impun un fir narativ logic care conduce spre concluzii clare în final, lucru care rar se întâmplă în realitate, motiv pentru care astfel de filme adesea par false.
Un segment, mai ales o relaţie, din viaţa cuiva se supune mai uşor unor astfel de cereri structurale şi se pretează mai uşor unei dramatizări care cel puţin pare logică şi naturală. Astfel, alegerea de a folosi cei cinci ani cuprinşi de autobiografia lui Thorson drept bază pentru film i-a permis regizorului să creeze o imagine mult mai bine definită a personalităţii lui Liberace, cu detalii mai multe şi mai precise decât dacă ar fi trecut prin copilăria, adolescenţa, tinereţea sa, etc. până la moarte. Iar faptul că observăm personajul prin ochii altuia - ai lui Scott - ne permite să ne distanţăm suficient încât să avem o privire mai obiectivă atât asupra defectelor, cât şi a calităţilor protagonistului. Imaginea filmului încearcă să reproducă efectul show-urilor din acea vreme, dar şi lumea glamouroasă în care trăiesc protagoniştii - adică sclipici, efecte de lumină care amintesc de un clip ABBA şi, mai ales, mult auriu, marcând obsesia lui Liberace pentru bijuterii ostentative. În o mare parte a filmului nu există, practic, niciun cadru în care imaginea să nu pară prelucrată ca pentru o emisiune TV, tenul personajelor să nu pară iluminat de lumina reflectată de un zid de aur, personajele să nu aibă halouri de lumină şi să nu fie înconjurate de ceva sclipitor. Lucrurile se schimbă, însă, atunci când Scott este evacuat din casa lui Liberace şi realitatea cade peste el cu forţa întregii sale palete de gri. Brusc, lucrurile par mult mai naturale şi mai puţin agresive pentru ochi. Şi Scott, după ce trece printr-o serie de dezamăgiri, renunţă la părul vopsit, la hainele ostentative, şi începe să afişeze o maturitate şi o profunzime care până acum îi scăpaseră. Apogeul acestei decromatizări şi a călătoriei tânărului se întâmplă câţiva ani mai târziu, când un Liberace aflat pe patul de moarte îl sună pe fostul său iubit pentru a face pace. Marele şi glamourosul entertainer nu mai are nimic din sclipirea sa, arătând în schimb ca un schelet fără putere. La înmormântare, însă, Scott îşi aminteşte motto-ul artistului - "Prea mult bine... e minunat." - şi îşi imaginează ieşirea acestuia, şi implicit ieşirea noastră din film, ca pe unul dintre cele mai extravagante spectacole pe care le-a pus vreodată în scenă Liberace.