septembrie 2013
Festivalul de film documentar Astra Film Fest, 2013
1.350 de documentare din toată lumea au fost înscrise în 2013 la Astra Film Festival, un eveniment major în peisajul cinematografiei de non-ficţiune din Europa. Numărul mare de filme este direct proporţional cu importanţa ediţiei din acest an când AFF aniversează 20 de ani de existenţă. Peste 100 de filme au fost selecţionate şi vor putea fi urmărite în perioada 14 - 20 octombrie 2013 la Sibiu, capitala filmului documentar din România.
 
Prezenţe noi, dar şi nume sonore îşi dau întâlnire în acest an pe marele ecran pentru a oferi publicului un regal vizual al realităţii contemporane. 50 de filme au intrat în cele 5 secţiuni competiţionale: International, Central and Eastern Europe, Romania, Student şi EcocinematogrAFF. Alte producţii de renume vor fi prezentate în afara competiţiei, în cele două secţiuni speciale: Incredibil şi Made in Romania, la care se adaugă programul dedicat copiilor - Astra Film Junior şi o retrospectivă a celor mai importante documentare proiectate la AFF în ultimii 20 de ani. Aşa cum ne-a obişnuit de la o ediţie la alta, AFF aduce în premieră mondială cele mai aşteptate documentare româneşti ale momentului.
 
Nume sonore recunoscute pe plan internaţional intră în competiţia AFF 2013 în secţiunea International: Wang Bing este prezent cu filmul Three Sisters care a fost proiectat în premieră la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, iar Nicolas Philibert, laureat al Premiului Cesar în 2003, cu filmul La Maison de la Radio. Alte documentare din aceeaşi secţiune au făcut turul celor mai importante festivaluri de profil şi au obţinut premii prestigioase, precum Matthew's Law (regia: Marc Schmidt), premiat la festivaluri precum Vision du Reel Nyon sau NFF Dutch Film Festival sau Forget Me Not (regia: David Sieveking) care a participat în festivaluri internaţionale de film precum cel de la Locarno, DOK Leipzig, Rotterdam, Salonic sau Reykjavik.
 
În secţiunea Student, competiţia se poartă ca întotdeauna între cele mai prestigioase şcoli de artă şi film din Europa, fiind însă notabilă prezenţa mai multor producţii româneşti ca în alţi ani: Facultatea de Teatru şi Televiziune - UBB Cluj (România), Visual Cultural Studies - University of Tromso (Norvegia), Haute ecole d'art et de design Geneve (Elveţia), Polish National Film School in Lodz (Polonia), Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (România), Filmakademie Baden - Wurttemberg (Germania), Granada Centre for Visual Anthropology - University of Manchester (U.K.), Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti (România), Academy of Dramatic Art in Zagreb (Croaţia) sau producţii realizate în cadrul programului Aristoteles Workshop.

"E un an special pentru ASTRA FILM. Când priveşti în urmă şi îţi dai seama că au trecut două decenii de la prima ediţie, nu mai e vorba doar de amintiri, e o întreagă istorie la mijloc, o viaţă de om (pentru spectatorii noştri tineri) şi o vârstă respectabilă pentru un festival. Prin urmare, pe lângă lista de filme care intră în 2013 în programul proiecţiilor oficiale, vor fi momente care marchează aniversarea a 20 de ani de când Sibiul are un festival internaţional de film. Gândindu-mă la programul AFF 2013, îmi vine în minte un îndemn pe care l-am mai dat în anii trecuţi şi care se potriveşte parcă şi mai bine acum: între 14 şi 20 octombrie 2013 luaţi-vă concediu şi nu vă faceţi alt program, pentru că e AFF.", a declarat Dumitru Budrala, director fondator al festivalului.
 
O serie de programe speciale întregesc programul ediţiei aniversare din 2013 al celui mai important eveniment cultural al toamnei.

Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Sibiu, AFF 2013 este organizat de Astra Film - C.N.M. Astra, Fundaţia Astra Film.
Cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, Consiliul local Sibiu prin Primăria Sibiu, Centrul Naţional al Cinematografiei, Institutul Cultural Român şi Ministerul Culturii.


Descarcă broşura Astra Film Festival, 2013, aici..


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus