Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul Naţional de Teatru, 2013

Selecţia Festivalului Naţional de Teatru (FNT), 2013


Comunicat de presă

septembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ediţia cu numărul 23 a Festivalului Naţional de Teatru - organizat, prin tradiţie, de Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArCuB - se va desfăşura anul acesta între 25 octombrie şi 3 noiembrie 2013. Festivalul va mobiliza, practic, toate spaţiile teatrale ale Capitalei (deloc numeroase şi cu dotări situându-se, adesea, sub nivelul obligatoriu pentru o metropolă europeană!), precum şi câteva alte locuri devenite, în ultimii ani, ospitaliere zone parateatrale: centre culturale, librării, ceainării.

O selecţie de 22 de spectacole produse în stagiunea 2012-2013 de teatre din toată ţara, mari şi mici, subvenţionate şi independente, precum şi 4 spectacole "atemporale" grupate în secţiunea Focus (dedicată, în 2013, Artei actorului, în persoana excepţionalei interprete Mariana Mihuţ), încearcă să contureze, cu aproximaţiile cantitative impuse de veşnica "renumeraţie mică, după buget", un peisaj cât mai convingător al vieţii teatrale româneşti din sezonul trecut. În aceste condiţii, fireşte, ne va fi alături, într-o secţiune specială, Caragiale, inevitabilul, mai contemporan cu noi, parcă, decât oricând...

Creatori şi teatre în spectacol vor oferi publicului, de-a lungul celor zece zile ale reuniunii, piese vechi şi noi, montări ample şi reprezentaţii "de buzunar", recitaluri regizorale, scenografice şi, în primul rând, actoriceşti extrem de diverse, având însă în comun, dincolo de nivelul profesional înalt, plăcerea jocului, entuziasmul descoperirii de noi teritorii artistice, bucuria comunicării cu spectatorul.

Performanţa interpretativă individuală sau colectivă, dar şi iniţiativele menite să dinamiteze limitele obişnuite ale statutului de "prestator de servicii culturale" fac obiectul secţiunii intitulate Actorii în prim-plan, iniţiată la ediţia 2011, ca, de altfel, şi cea numită Teatrul de mâine, unde sunt reunite câteva dintre spectacolele celor mai tineri directori de scenă. În sfârşit - dar, desigur, nu pe ultimul loc - secţiunea Legendele scenei documentează, fie şi parţial, într-o formulă revizuită, dar la fel de viguroasă ca acum 23 de ani (vârsta festivalului!), un veritabil mit al teatrului românesc de după 1989 - O trilogie antică.

Spectacolele vor fi "înconjurate", ca de obicei, de o serie întreagă de evenimente conexe: dezbateri, simpozioane, lansări de carte, expoziţii, ateliere. De asemenea, Divanele FNT îşi vor primi oaspeţii cu dulciuri, ceaiuri şi cafele, pentru ca discuţiile serioase despre teatru şi ale lui bucurii şi necazuri să însemne, totodată, şi reconfortantă desfătare levantină.

Selecţionerul unic şi directorul artistic al ediţiei 2013 a Festivalului Naţional de Teatru este criticul Alice Georgescu (aflată, în această calitate, la ultimul mandat), iar director executiv este Aura Corbeanu, vicepreşedintele UNITER.

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă... Să sperăm că aici se va opri, o dată cu viitoarele zece zile de SĂRBĂTOARE TEATRALĂ, celebrul vers arghezian. Pentru ca, apoi, sufletul să ne fie bucuros de viaţă!

SELECŢIA FINALĂ

FOCUS - ARTA ACTORULUI: Mariana Mihuţ
Căsătoria de Nikolai Vasilievici Gogol, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul "Bulandra" Bucureşti
Conul Leonida faţă cu reacţiunea de Ion Luca Caragiale, regia: Silviu Purcărete, Teatrul Naţional Bucureşti
Îngropaţi-mă pe după plintă de Pavel Sanaev, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul "Bulandra" Bucureşti
Lear(a) de William Shakespeare, regia: Andrei Şerban, Teatrul "Bulandra" Bucureşti

CARAGIALE, INEVITABILUL
Leonida Gem Session, regia: Gábor Tompa, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Năpasta, regia: Radu Afrim, Teatrul Naţional Bucureşti
 O scrisoare pierdută, regia: Mircea Cornişteanu, Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova

LEGENDELE SCENEI
Troienele după Euripide, regia: Andrei Şerban, Opera Naţională Iaşi

CREATORI ŞI TEATRE ÎN SPECTACOL
Adam şi Eva după Liviu Rebreanu, regia: Alexander Hausvater, Teatrul Naţional Timişoara
Avarul de Molière, regia: László Bocsárdi, Teatrul "Tamási Áron" Sfântu Gheorghe
Beznă de mină de Csaba Székely, regia: Aba Sebestyén, Studioul Yorick şi Teatrul Naţional Târgu-Mureş - Compania "Tompa Miklós"
Domnul Swedenborg vrea să viseze, scenariul şi regia: Mihai Măniuţiu, Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi
Pălăria florentină de Eugène Labiche, regia: Silviu Purcărete, Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi
 Pescăruşul de Anton Pavlovici Cehov, regia: Yuri Kordonsky, Teatrul German de Stat Timişoara
 Scene din viaţa insectelor de Karel şi Josef Čapek, regia: Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO "Nicolae Bălcescu" Bucureşti
Şcoala nevestelor de Molière, regia: Cristian Juncu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş - Trupa "Liviu Rebreanu"

ACTORII, ÎN PRIM-PLAN
 Gardenia de Elżbieta Chowaniec, regia: Gábor M. Koltay, Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" Timişoara
Iluzii de Ivan Vîrîpaev, regia: Cristian Juncu, Teatrul Act Bucureşti
Însemnările unui nebun de Nikolai Vasilievici Gogol, regia: Felix Alexa, ArCuB
Povestea soldatului de Charles-Ferdinand Ramuz, muzica: Igor Stravinski, dirijor: Tiberiu Soare, Teatrul Odeon Bucureşti

TEATRUL DE MÂINE
A douăsprezecea noapte de Wiliam Shakespeare, regia: Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul "Regina Maria" Oradea
Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat de Matei Vişniec, regia: Ovidiu Caiţa, Teatrul de Nord Satu Mare (textul piesei poate fi citit aici)
Solitaritate, un spectacol de Gianina Cărbunariu, Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu
Un tramvai numit dorinţă de Tennessee Williams, regia: Andrei şi Andreea Grosu, unteatru Bucureşti
Urâtul de Marius von Mayenburg, regia: Vlad Cristache, Teatrul de Comedie Bucureşti
 Yentl de Leah Napolin şi Isaac Bashevis Singer, regia: Erwin Şimşensohn, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti.



 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Aplauze cu rost - Gardenia la Festivalul Eurothalia, 2013, Florian-Rareş Tileagă
 Să râzi şi să nu crezi - Şcoala nevestelor la Festivalul de Teatru Toma Caragiu, Ploieşti, 2013, Andrei Vornicu
 Emoţie directă - Troienele la FNT, 2013, Liviu Ornea
 Premiul Teatrul de mâine - FNT, 2013, Comunicat de presă
 Iluzii - Gardenia, Mihai Brezeanu
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2013


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer