Am fi avut nevoie de o a doua echipă de filmare, pentru making-of-ul unei zile în care cred că mi-am pus nişte colegi în cap. A lucra la "Interviurile Festivalului", pe lângă a ştii să imaginezi cadre frumoase, elegante, presupune şi o uzură a nervilor dată de aşteptări şi de schimbările bruşte de situaţie. Am plecat cu telefonul complet încărcat, iar, până seara, mai avea o singură liniuţă. Am schimbat ordine, itinerarii, locuri, am aranjat filmări în drum către ele, am jonglat cu timpi şi trafic, dar ne-am întors în televiziune cu patru interviuri de care sunt mândru.
Pe Lawrence Foster îl simt deja ca pe un drag prieten, cu a cărui bonomie sclipitor de inteligentă, cu a cărui opinie şfichiuitor de sinceră, cu a cărui veneraţie pentru Enescu mă întâlnesc la fiecare doi ani. E în admiraţia Orchestrei Naţionale de Tineret. Are toate motivele.
Julia Lezhneva, noua Cecilia Bartoli, cum mi-o prezenta Marc Minkowski în 2009, are o prospeţime a chipului şi a privirii care rimează cu plăcerea de a face muzică, de a se bucura de toate frumuseţile vieţii şi de... a nu face planuri. "Sunt încă atât de tânără..."
E perfect conştient de faptul că este unul dintre cei mai interesanţi cântăreţi ai prezentului. A doua oară la Bucureşti (după 2009), Max Emanuel Cencic s-a transformat într-o autentică vedetă, dar şi-a păstrat capul pe umeri. Ascuţime a spiritului, o engleză intimidant de studiată (Cencic s-a pregătit pentru relaţii internaţionale şi sociologie, vorbeşte cinci limbi străine), o uşoară superioritate (i-o iert, pentru că tot ce spune are miez) şi o alură de Brit pop-star. Contratenorul care l-a scos din bezna istoriei pe Leonardo Vinci, pandantul alto al la fel de celebrului Philippe Jarousski, Max Emanuel Cencic nu are cum să te lase indiferent.
L-am bombănit toată ziua pe Pinchas Zukerman. Până când l-am întâlnit. Credeam că, după trei interviuri lungi şi ore de stres, la discuţia cu el şi cu Amanda Forsythe, parteneră pe scenă şi în viaţă, voi fi căzut şi lipsit de jvung. Până când i-am întâlnit pe amândoi. Am mai spus-o: există o şcoală a comunicării, o ştiinţă de a deveni agreabili instantaneu la artiştii de peste Ocean de la care ar trebui să învăţăm cu toţii. O glumă, un zâmbet, o coborâre (chiar şi numai aparentă) de pe culmi. Cu Pinchas Zukerman (excuse me, THE Pinchas Zukerman!) şi cu Amanda Forsythe am vorbit de parcă ne ştiam de-o viaţă. Am râs, ne-am tachinat, am regăsit o energie şi o plăcere de a fi care îi uneşte pe cei mai mari artişti. Am mai spus că este vorba despre Pinchas Zukerman, legenda violoniştilor lumii?
Injectat cu optimismul lor, am grăbit pasul către Sala Palatului, întâlnirea în premieră cu muzica lui Schönberg din Gurre-Lieder şi reîntâlnirea cu Violeta Urmana. Dincolo de frumuseţea vocii care a lichefiat pereţii seci ai Sălii Palatului, pe statuara lituaniancă ne-am fi dorit-o, cei care îi cunoaştem călcătura operistică excepţională, într-o partitură care să ne-o dăruiască în toată splendoarea mijloacelor sale. O vom aştepta, cine ştie, poate într-o Gioconda, într-o Eboli, într-o Isolda... Mult mai solicitantă lucrarea pentru tenorul Nicolai Shukoff, o frumoasă descoperire.
Seara i-a aparţinut, însă, dirijorului Leo Hussain, care, în poziţia ingrată de a-l înlocui pe Bertrand de Billy cu doar două zile înainte de concert, a dominat lucrarea grandioasă de la un cap la altul, într-o demonstraţie de profesionalism bună de pus în dicţionar. Poezia greoaie a muzicii lui Schönberg, alambicarea narativă post-romantică, aparatul orchestral şi uman strivitor ar putea să intimideze pe oricine. Mâna sigură şi inspirată a lui Hussain a desfăcut muzica în episoade când filmice, când picturale, într-o alternanţă care parcă punea laolaltă imaginarul lui Tolkien cu scenografia tablourilor lui Caspar David Friedrich. Dăruirii lui, Orchestra şi Corul Filarmonicii "George Enescu" i-au răspuns cu elan şi patos.
Ovaţii binemeritate, inclusiv pentru lucrare însăşi, departe de ceea ce mulţi ne temeam că este Schönberg. Eu, cel puţin, am pendulat între Tristan şi Isolda şi Vier Letzte Lieder, cele mai frumoase expresii muzicale pe care le cunosc din spaţiul germanic pe tema desăvârşirii iubirii prin moarte.
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2013 aici..