Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu, 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnal de meloman grăbit şi jurnalist fugărit (9.09.) - Festivalul Enescu, 2013


Marius Constantinescu

septembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă n-aş fi sincer cu voi şi, cel mai important, cu mine însumi, v-aş spune că am fost în picioare în Sala Ateneului, că mi-am tocit palmele de aplauze şi că nu îmi mai revin de emoţie după Confesiunile unui ucigaş în serie. În schimb, am fost în picioare pentru că, dacă aş fi rămas aşezat, nu aş mai fi văzut ce se întâmplă pe scenă. Palmele s-au odihnit în buzunare, iar emoţii am şi acum... pentru un nou interviu cu Antonio Pappano.
 
Îl admir (citeşte îl idolatrizez) pe John Malkovich încă de pe timpul Vicontelui de Valmont. Sunt, probabil, unul dintre cei 5 oameni cărora le-a plăcut Mary Reilly pentru atmosfera victoriană înecată în ceaţă şi pentru EL. Mi-am exersat răbdarea pe un film pigulit ca o miniatură şi static ca un orologiu de bronz: Portrait of a Lady. Pentru că era cu Malkovich. M-am dus să văd Con Air pentru că Cyrus the Virus împrumuta trăsăturile perverse, vocea cald-periculoasă şi zâmbetul-rictus al unuia dintre cei mai talentaţi actori ai prezentului. Iar Being John Malkovich e, probabil, unul dintre filmele-cult ale acestui prezent.
 
Mi-ar fi părut, aşadar, foarte rău să lipsesc de la o ocazie unică în viaţă: întâlnirea cu un actor-fetiş, la Bucureşti, într-un spectacol-hibrid, care combină monologul teatral cu unele dintre cele mai energice partituri de Vivaldi, Haydn, Mozart şi Beethoven. Aici a fost clou-ul, aici a fost şi chichiţa.
 
Malkovich, hărtănit la faţă şi cu un accent austriac care face şi mai fermecătoare engleza lui atât de strofocată, poate să fie convingător şi personaj şi dacă citeşte factura la curent. Truism, fără îndoială. Un actor uriaş mimează improvizaţia (şi îi reuşeşte de minune!) chiar şi cu textul învăţat la perfecţie şi redat în traducere pe ecranele din sală. Poate că, la început, mulţi au fost păcăliţi de aparenta interacţiune cu publicul, parte a unui rol învăţat şi repetat de ani buni. Jack Unterweger nu este, însă, un rol în toată puterea cuvântului, după cum nici această confesiune infernală nu se ridică la nivelul unui spectacol complet. De vină, mi se pare, este însuşi textul alocat lui Malkovich, subţire, previzibil şi descărcat de tensiune şi substanţă. Nu lipsită de ponoase este şi structura spectacolului, cu momente muzicale de mare rafinament (excelente sopranele Laura Aikin şi Marie Arnet, vivace Wiener Akademie, atent Martin Haselböck), dilatate, însă, până la hotarul plictisului, mai ales că aşteptările par să fi fost altele.

Una peste alta, avem un actor de excepţie, două soprane profesioniste şi fine, un ansamblu omogen, un dirijor destoinic şi un regizor cu credite impresionante prin toată Europa (Michael Sturminger). Şi un spectacol care... nu ţine. De ce? Pentru că, în momentul în care decizi să faci abstracţie de talent, de metodă, de iscusinţă, de charismă, chiar şi de muzică, de ce nu?, rămân cu un mare gol, pe care l-aş fi vrut plin, pentru a avea unde să scrutez după esenţa unui personaj... infernal, nu?, deci predispus decriptării secvenţiale. Sigur că se poate face haz de orice, inclusiv de povestea a 12 femei ucise după acelaşi reţetar. Dacă, însă, exerciţiul este de a coborî în mintea unui psihopat, umorul nu exclude conţinutul.
 
E aproape un exerciţiu de imaginaţie să îl vezi pe Malkovich zâmbind. Nu o face pe ecran, nu o face nici pe scenă, nu prea a făcut-o nici la conferinţa de presă de după. Îmbrăcat în cei mai banali jeanşi şi cu un sacou cu buline, posesorul unei voci care te transpune imediat vorbeşte mai mult din buze, iar ochii îi rămân ficşi, într-o privire care îşi refuză lumina. Puţini actori ai lumii sunt mai potriviţi decât el pentru rolul unui criminal în serie. În lipsa unui personaj bine scris, Malkovich la Ateneu s-a jucat pe el însuşi.

Descarcă programul Festivalului Enescu, 2013 aici..



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2013


2 comentarii

  • comentariu
    Magda Dumitrescu, 10.09.2013, 13:34

    Pe Malkovich il ador, insa faptul ca vocea i-a fost amplificata a diminuat mult efectul retoricii sale. Orchestra a fost mediocra. Solistele intr-adevar foarte bune si vocal si ca actrite.


  • Un mare actor!
    Adrian, 10.09.2013, 21:15

    Am avut ocazia sa il vad pe Malkovich in rolul lui Casanova la Montréal...fara comentarii...am avut revelatia actoriceasca a vietii mele! Nu mai puteam face diferenta intre Malkovich omul, Malkovich actorul si Malkovich Casanova...

Spacer Spacer